Apa Nova începe modernizarea rețelei de apă din București
- Raluca Florescu
- 15 iulie 2016, 00:00
Bucureștiul va intra într-un plan de modernizare a rețelei de apă, mai întâi cu două artere importante: Calea Floreasca și Știrbei Vodă. Dincolo de infrastructura stradală, compania Apa Nova ar dori să propună un program de înlocuire a țevilor din blocurile bucureștenilor
Într-un dialog cu directorul general al companiei, Mădălin Mihailovici, am aflat și cum se stabilește prețul la apă, dar și care a fost rolul jucat de companie în două avarii majore produse relativ recent – cea de pe artera Ștefan cel Mare și cea de la Magistrala 5 de metrou, zona Eroilor.
Evenimentul zilei: Cele mai vizibile acțiuni ale Apa Nova sunt atunci când se produc avarii. Bucureștenii se întreabă de ce nu se iau mai degrabă măsuri preventive. Ne puteți explica?
Mădălin Mihailovici: Când a fost preluat acest serviciu de alimentare cu apă, canalizare, inclusiv epurare, în 2011, nu existau aceste evidențe privind rețeaua de apă. În schimb, acum dispunem de o hartă GSS (Geografical Survey System), un fel de Google Maps pe sub pământ, o hartă subterană cu toată infrastructura. Avem toate elementele trasate, inclusiv orice element, din orice casă din București. Să faci un GSS la nivel de capitală cu populație de două milioane de oameni nu e ușor. Trebuie ținut cont că gestionăm circa, 2.300 de km de rețea de canalizare dintre care colectoare principale sunt aproximativ 250 de kilometri. Aceasta înseamnă colectări vizitabile, în care pot să intru cu omul în picioare. Cealaltă diferență, de 2.050 de km, reprezintă o infrastructură unde pot să fac inspecție robotizată, ceea ce noi facem în permanență.
-Recent au fost probleme pe bulevardul Ștefan cel Mare...
- A fost o precipitație mare acum două săptămâni, care a afectat echilibrul din rețea. Colectorul de la Ștefan cel Mare este din 1906, deci are 110 ani. Aici avem un colector de tip ovoid la care s-a produs o fisură aproape de suprafață. Am desfăcut și am văzut că era un crater. A mai fost o problemă aici în 1994, s-a intervenit pe timpul regiei de apă. Ce s-a reparat atunci? S-au montat patru conducte puse prost și care s-au colmatat. Am intrat și am curățat circa 600 de metri până pe Ștefan cel Mare. Aspiratoarele mari le-am băgat numai după 12 noaptea pentru a nu bloca circulația. Dacă blocam circulația dura patru zile.
- Pregătiți și lucrări de modernizare?
- Va intra la reabilitare toată strada Floreasca. Pentru asta vom lua un robot din Germania, și se va face o cămășuire pe interior a vechiului ovoid. Toată zona spitalului o vom face ca nouă. Probabil că în fiecare noapte vom putea face câte 50 de metri. Sunt multe zone cu probleme. Toate cele care au colectoarele mari și vechi. Dar noi am intrat într- un program de reabilitare, mai întâi cu Floreasca și vom interveni cu robotul în toate zonele care au ovoide de aceleași dimensiuni. În câteva zile va intra la reabilitare Știrbei Vodă, unde există un tronson căzut exact în zona DNA-ului. Facem planul de 200 de metri, vom merge în săpătură deschisă maximum 10 zile. Vom bloca circulația pe zona respectivă, dar nu mai suferă amânare. Toată infrastructura stradală importantă, concepută la final de secol 19, început de secol 20, este învechită. Ar trebui să blocăm bulevarde chiar și trei luni pentru a interveni radical. O luăm pas cu pas.
- Aveți în plan și un program de reabilitare a blocurilor.
- Da, și chiar există deschiderea la dialog, la primărie. Ne punem speranța că cele două probleme sistemice, țevile private din imobile și vechimea rețelei de canalizare vor intra în dezbatere publică și în urma ei să se găsească soluții guvernamentale pentru reabilitare. Avem blocuri vechi de 60 și chiar 70 de ani. Țevile trebuie schimbate. Noi vom derula un program pe banii Apa Nova, denumit „a doua țeavă”, prin care vom reabilita câteva blocuri, o să vedem câte și în funcție de buget. Asociațiile de locatari trebuie să se înscrie în program. Vom publica anunțul pe site, vom menționa care sunt regulile, vom face un juriu care va alege blocurile.
Apa din București, printre cele mai ieftine din țară
Tariful apei din București se află, într-un top al prețurilor din diverse orașe, pe locul 29 din 33. Potrivit statisticilor, cele mai mari tarife apă - canalizare sunt în orașele Constanța, Pitești, Târgoviște, Râmnicu Vâlcea, Buzău, Târgu Mureș. La mijlocul clasamentului se află orașe precum Bacău, Suceava, Călărași, Galați. Bucureștenii achită unul din cele mai mici tarife, singurele orașe mai ieftine din acest punct de vedere fiind Târgu Jiu, Focșani, Turnu Severin și Ploiești.
Clasament european
Costul apă-canalizare, în mai multe capitale. ● Sofia - 0,72 euro/metru cub ● Belgrad- 0,86 euro/metru cub ● București - 1,13 - euro/metru cub ● Istanbul - 1,5 - euro/metru cub ● Budapesta - 1,65 - euro/metru cub ● Bratislava - 1,85 - euro/metru cub ● Varșovia - 2,5 - euro/metru cub ● Zagreb - 1,91 - euro/metru cub ● Praga - 2,83 - euro/metru cub
Avaria de la Eroilor putea conduce la blocarea canalizării
- O avarie majoră, unde a fost obligată să intervină și Apa Nova, a fost zona Eroilor. Ce s-a întâmplat acolo?
- Între Cotroceni, Leul, Grădina Botanică și Facultatea de Medicină e un vechi râu subteran. Cartierul Cotroceni este jos, în matcă. Întotdeauna nivelul apei subterane este foarte sus aici. Cei care lucrează la metrou trebuia să facă o captare 3d. Pe 24 decembrie 2015, primarul de la acea vreme și prefectul au cerut o întâlnire care s-a ținut la Inspectoratul de Stat în Construcții. Le-am cerut modelarea. Mi-au zis că nu o au. Le-am cerut să îmi arate sistemul de drenaj pe care l-au ținut în zonă ca să mențină nivelul apei coborât. Mi-au zis doar că au făcut niște puțuri. Nici până acum nu au un model 3d, cerut de noi. Nu a fost vina autorităților, ci a constructorilor. Când nu stăpânești bine hidrogeologia zonei respective, poți să ai probleme.
- Cum a intervenit Apa Nova?
- I-am consiliat, le-am pus senzori pe rețeaua noastră de canalizare, leam spus cum să țină colectorul, cum să-și facă epuismentele, le-am spus punctul nostru de vedere. Dacă nu interveneam, puteam bloca total zona de canalizare, oamenii nu mai aveau cum să scape de apa uzată menajeră.
- Ce „provocări” mai ridică lucrările la metrou?
- Una majoră este că vor să treacă cu metroul pe sub apa Dâmboviței și pe sub casetă (o zonă de 6 m sub apa Dâmboviței), undeva la 6 metri, ceea ce nu mai există nicăieri în București. Le-am spus ce studii să facă, ca să monitorizăm atât anteconstrucția cât și post-construcția. Se știe foarte clar: când ai avut un râu subteran care curge pe acolo, terenul are probleme de lichefiere.
Instalația de la Glina, una din cele mai mari din Europa
- A existat și un amplu proces de modernizare la Glina. Despre ce a fost vorba?
- La Glina totul e în parametri europeni de funcționare. Etapa unu de modernizare s-a încheiat anul trecut. Când se va termina și faza a doua, instalația de la Glina va fi în primele patru ca mărime din Europa. Probabil că la anul vom schimba sistemul de mixare pe digestoare, ca să recuperăm cât mai multă energie.
- Compania este subiectul unei anchete DNA, pentru evaziune. Cum decurge aceasta?
- Trebuie să mulțumesc domnilor de la DNA pentru că din punctul meu de vedere desfășoară o anchetă corectă. Ne-au arătat și nouă unde am greșit, noi la rândul nostru, noua echipă maganerială, am început să ne facem propria anchetă, și am depus noi documente la DNA. Așteptăm concluzia. Cert este că s-a declanșat o anchetă internă, s-au reziliat contractele suspecte și vom ține legătura cu autoritățile. Cine a fost vinovat, să plătească, nu sunt vinovați 2.000 de oameni pentru derapajele câtorva.
- Care este mecanismul de stabilire a prețului la apă?
- Sunt două posiblităpți de a crește sau a micșora tariful. Avem ajustarea normală, care se poate practica atunci când indicele de inflație este mai mare sau egal cu 5% în ultimii ani, cumulat. Dacă am nevoie de această ajustare, fac un raport cu toți indicii de inflație, îl depun la Agenția Națională de Reglementare a serviciilor publice. Mai există ajustările excepționale. Aici nici eu, nici primarul general, nici consilierii nu au nicio putere. Există o comisie internațională de experți, trasă la sorți când s-a făcut contractul de concesiune. Au fost trași la sorți trei experți, iar condiția a fost așa – să nu fie nici români, nici francezi să fie acceptați de ambele părți: atât de primărie, cât și de partea franceză. Orice decizie a acestora este luată doar în unanimitate. Așa se face prețul.