Stiaţi că iPhonul s-a născut din ură?
Apar noi anecdote care privesc proiectul primului iPhone, chiar după 10 ani de la naşterea sa, intrat în comerţ pe 29 iunie 2007. Astfel, cel care a fondat sistemul iOS...
Apar noi anecdote care privesc proiectul primului iPhone, chiar după 10 ani de la naşterea sa, intrat în comerţ pe 29 iunie 2007. Astfel, cel care a fondat sistemul iOS...
Zicala ”nu știi să prețuiești ce ai până când nu pierzi acel lucru” pare să devină mai relevantă ca niciodată în era digitală, arată o nouă cercetare realizată de Kaspersky...
Avocații din Barouri strâng semnături și i-au adresat o scrisoare deschisă Decanului Baroului și UNBR în care se plâng că le sunt încălcate drepturile atunci când la intrarea în sediile...
Un bucureștean care și-a pierdut cartea de identitate în luna octombrie a anului trecut, a anunțat autoritățile abia în urmă cu doar câteva zile. Și asta pentru că a intrat...
Asociația pentru Implementarea Democrației (AID) își afirmă preocuparea pentru existenţa unui control judiciar asupra acţiunilor exercitate de serviciile de informații și Parchet în vederea aplicării legii securității cibernetice. Din acest...
Încărcătorul pe bază de energie solară pentru dispozitive mobile care a fost montat de primărie în Parcul Copiilor în luna decembrie, poate fi utilizat din acest week-end. Primul ”Strawberry tree”...
În perioada sărbătorilor, românii vor aloca, în medie, 415 lei pentru cadourile de Crăciun în 2014, mai darnice fiind persoanele de 45-54 de ani, care vor repartiza aproximativ 551 de...
Numărul femeilor interesate de gadgeturi este tot mai mare, acesta fiind şi motivul pentru care un procent important din comenzile realizate pe www.quickmobile.ro sunt destinate acestora, potrivit QuickMobile. „Estimăm că...
15 telefoane mobile, 20 de cartele SIM, 3 tablete, 2 laptop-uri, aparate electrocasnice, 15.000 de lei, precum şi mai multe documente şi înscrisuri au fost ridicate de poliţiştii din Prahova,...
Timișorenii sunt singurii români care pot pleca de acasă cu telefonul descărcat, pentru că îl pot încărca pe stradă. La fel stau lucrurile și în cazul tabletelor, laptopurilor sau a...
REDUCERI Cele mai importante magazine online de electronice de la noi au pregătit reduceri de până la 80% şi promit că site-urile vor rezista în ziua cea mare Zeci de...
Chiar dacă sunt conectați la internet, au calculatoare și încălzire centralizată, dascălii din comună Brezoaiele nu sunt prea încân tați de folosirea tabletelor sau computerelor în sălile de clase. Manualele...
Au fost în cea mai bogată țară din lume și au adus cu ele sute de produse de contrabandă. Parfumate și aranjate, două românce au plecat de acolo cu bagajele...
Deşi, din 2010, de când au apărut, au revoluţionat piaţa, iar mulţi dintre oameni au preferat să renunţe la calculatoare în favoarea lor, în prezent, vânzarea tabletelor este în scădere....
Medicii americani au ajuns la concluzia că numeroase dispozitive electronice, precum telefoanele mobile, consolele pentru jocuri sau tabletele, pot provoca reacții alergice din cauza nichelului pe care îl au în...
Aproximativ 20 de bărbaţi înarmaţi au jefuit o fabrică Samsung în oraşul brazilian Campinas (statul Sao Paulo) şi au furat 40.000 de dispozitive electronice, telefoane și tablete, evaluate la 80...
La biserica Notre-Dame din Bellecombe - Lyon va avea loc duminică o slujbă în care smartphone-urile, tabletele și aparatele foto vor primi binecuvântare. Părintele paroh Frederic Lequin spune că va...
Aproape 40% dintre studenţii şi elevii români deţin un smartphone, aceştia fiind în top şi la capitolul conectării la internet de pe acest terminal, relevă studiul res!com, realizat de Mercury...
Aproape 70% dintre adulți au tensiune oculară și vederea încețoșată din cauza utilizării în exces a calculatoarelor, tabletelor și a telefoanelor mobile, potrivit unui studiu prezentat la Salonul de electronică...
Revistele online spun că au aflat configuraţia hardware a tabletei pe care o pregăteşte Google, iar preţul ar urma să fie de doar 200 de dolari. Nexus, tableta celei mai...