SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Femeile se RĂZVRĂTESC împotriva Facebook. Celebrul social-network ACUZAT de DISCRIMINARE

Femeile se RĂZVRĂTESC împotriva Facebook. Celebrul social-network ACUZAT de DISCRIMINARE

Facebook se face vinovat de a fi publicat anunţuri de angajări doar pentru bărbaţi. Prin acest demers, primul de altfel, arată cum femeile sunt discriminate când vine vorba de locuri...

Ne PREGĂTIM de RĂZBOI. SUA și RUSIA au mai FĂCUT un PAS spre CONFLAGRAȚIA NIMICITOARE

Ne PREGĂTIM de RĂZBOI. SUA și RUSIA au mai FĂCUT un PAS spre CONFLAGRAȚIA NIMICITOARE

Rusia a calificat vineri ca fiind o măsură greşită impunerea unui nou val de sancţiuni de către SUA. Moscova susține că obiceiul Washingtonului de a folosi sancţiuni împotriva Rusiei riscă...

A fost publicat un DOCUMENT care arată STRATEGIA cibernetică a lui Trump: DOMINAŢIA globală pe INTERNET

A fost publicat un DOCUMENT care arată STRATEGIA cibernetică a lui Trump: DOMINAŢIA globală pe INTERNET

Preşedintele Trump are planuri extrem de ambiţioase în ceea ce priveşte şi INTERNETUL. Practic nu face decât să se ţină de cuvânt punând America pe primul loc. În acest sens...

Directorul Danske Bank, care a spălat banii lui Putin și a serviciilor secrete ruse, a demisionat. Pulsul plantei

Directorul Danske Bank, care a spălat banii lui Putin și a serviciilor secrete ruse, a demisionat. Pulsul plantei

Cel mai mare scandal european al spălării de bani, prin filiala estoniană a Danske Bank, s-a încheiat cu demisia, miercuri, a directorului executiv, Thomas Borgen. Deși exonerat de responsabilitate juridică,...

Americanii mută nave de război în Marea Mediterană. Rușii se tem că SUA face acest lucru pentru a ataca Siria

Americanii mută nave de război în Marea Mediterană. Rușii se tem că SUA face acest lucru pentru a ataca Siria

O grupare navală americană, condusă de portavionul USS Harry Truman, portavion din clasa Nimitz, a început o operațiune în Marea Mediterană, conform serviciului de presă al Marinei SUA. Operațiunea are...

România şi Polonia îşi consolidează securitatea cu ajutorul SUA. „Fort Trump”, buturuga mică ce ar trebui să răstoarne carele blindate ale Rusiei

România şi Polonia îşi consolidează securitatea cu ajutorul SUA. „Fort Trump”, buturuga mică ce ar trebui să răstoarne carele blindate ale Rusiei

Acţiunile tot mai agresive ale Rusiei şi ameninţarea iminentă la adresa stabilităţii în statele est-europene, membre ale UE şi NATO, a determinat apariţia unui răspuns pe măsură. Pe lângă creşterea...

CHINA neagă orice IMPLICARE dar IMPUNE noi TAXE vamale SUA

CHINA neagă orice IMPLICARE dar IMPUNE noi TAXE vamale SUA

China a dezminţit orice implicare în alegerile legislative din SUA. Anunțul vine la doar o zi de la impunerea de vamale asupra produselor agricole ale statelor SUA care îl susţin...

Membri GUVERNULUI Dăncilă, întânire SURPRIZĂ cu oficiali SUA. Dezvăluirea ministrului Economiei

Membri GUVERNULUI Dăncilă, întânire SURPRIZĂ cu oficiali SUA. Dezvăluirea ministrului Economiei

Mai mulți membri ai Guvernului Dăncilă au participat la o recepție organizată de Consiliul de Afaceri Americano-Român și Ambasada SUA la București. Dezvăluirea a fost făcută de ministrul Economiei, Dănuț...

Axa strategică Sibiu-Washington. Regele Cioabă vrea să-și apere supușii de imigranţii sirieni cu ajutorul lui Trump

Axa strategică Sibiu-Washington. Regele Cioabă vrea să-și apere supușii de imigranţii sirieni cu ajutorul lui Trump

Imigranţii sirieni care ajung în Europa au un nou adversar: Dorin Cioabă, autoproclamatul rege al rromilor. Acesta a vizitat Statele Unite ale Americii și vrea nici mai mult, nici mai...

MELECAȘCANU va decide SOARTA lui MAIOR

MELECAȘCANU va decide SOARTA lui MAIOR

Teodor Meleşcanu a declarat că va avea o serie de consultări cu premierul Viorica Dăncilă în legătură cu rechemarea ambasadorului României în SUA, George Maior. „În momentul în care i...

Operațiune secretă a SUA împotriva lui Ceaușescu, dezvăluită de un roman

Operațiune secretă a SUA împotriva lui Ceaușescu, dezvăluită de un roman

Un moment de cotitură din istoria României, în perioada în care țara noastră era condusă de fostul șef de stat comunist, Nicolae Ceaușescu, a fost retragerea de către SUA a...

Mirabela Dauer a plecat din România!  Ce i-a schimbat viața în mod RADICAL?

Mirabela Dauer a plecat din România! Ce i-a schimbat viața în mod RADICAL?

Mirabela Dauer a decis să părăsească țara. Solista a ales să facă o pauză de la concerte și să meargă în SUA pentru o perioadă. A decis să-și acorde mai...

Se retrasează GRANIȚELE din APROPIEREA ROMÂNIEI

Se retrasează GRANIȚELE din APROPIEREA ROMÂNIEI

Hashim Thaci, președintele republicii Kosovo se va întâlni la începutul săptămânii viitoare cu președintele american, Donald Trump. Jurnaliștii kosovari, care citează surse diplomatice, susțin că Thaci și Trump vor avea...

RĂZBOIUL comercial dintre SUA și CHINA a atins APOGEUL. Ce MUTARE a făcut Trump

RĂZBOIUL comercial dintre SUA și CHINA a atins APOGEUL. Ce MUTARE a făcut Trump

Preşedintele american Donald Trump a escaladat războiul comercial cu China, anunţând tarife de 10% pentru importuri de produse chinezeşti în valoare de aproximativ 200 de miliarde de dolari, un oficial...

Un AVION MILITAR rusesc a dispărut de pe RADAR. KREMLINUL este în stare de ALERTĂ. Semnul unui NOU RĂZBOI?

Un AVION MILITAR rusesc a dispărut de pe RADAR. KREMLINUL este în stare de ALERTĂ. Semnul unui NOU RĂZBOI?

Marți, ministerul apărării de la Moscova a anunţat că un avion militar rusesc cu 14 persoane la bord a dispărut de pe radare deasupra Mediteranei, la o distanță de circa...

Premieră umilitoare în diplomația română. Biletul de întoarcere al lui George Maior de la Washington este deja rezervat

Premieră umilitoare în diplomația română. Biletul de întoarcere al lui George Maior de la Washington este deja rezervat

Comisia de Politică Externă a Senatului i-a dat o lovitură ambasadorului României la Washington, George Maior. A decis ca diplomatul să fie rechemat în țară, după ce, săptămâna trecută, l-a...

RĂZBOIUL declarațiilor între RUSIA și SUA în Consiliul ONU. Un nou CONFLICT e gata să ÎNCEAPĂ

RĂZBOIUL declarațiilor între RUSIA și SUA în Consiliul ONU. Un nou CONFLICT e gata să ÎNCEAPĂ

Ambasadorul americat la ONU, Nikki Haley, acuză Rusia că a fentat sancțiunile impuse de ONU pentru Coreea de Nord și a declarat că Washington are „dovezi ale unor încălcări rusești...

BILL CLINTON are o MESERIE nouă. Cu ce se ocupă acum fostul PREȘEDINTE al AMERICII?

BILL CLINTON are o MESERIE nouă. Cu ce se ocupă acum fostul PREȘEDINTE al AMERICII?

Jonathan Lincoln Duncan, un președinte integru, este acuzat că ar avea o relație strânsă cu o rețea teroristă. Nici presa și nici publicul nu știu însă faptul că acesta încearcă...

Hillary Clinton a IEŞIT la ATAC: Trump a pus în PERICOL democraţia noastră. Republicanii sunt  radicali și iresponsabili

Hillary Clinton a IEŞIT la ATAC: Trump a pus în PERICOL democraţia noastră. Republicanii sunt radicali și iresponsabili

Democrația noastră este în criză. A declarat aseară Hillary Clinton, fostul candidat la funcția de președinte al democraţilor, distrugând mandatul de aproape 2 ani al președintelui Donald Trump. În plină...

Administrația Trump va TESTA JOI sistemul de ALERTĂ NAŢIONALĂ. Proiect iniţiat de Barack Obama. Ce va conţine mesajul DE PROBĂ adresat populaţiei

Administrația Trump va TESTA JOI sistemul de ALERTĂ NAŢIONALĂ. Proiect iniţiat de Barack Obama. Ce va conţine mesajul DE PROBĂ adresat populaţiei

Alerta naţională constă într-un mesaj trimis către TOATE telefoanele mobile din SUA. Alerta va scoate un sunet puternic plus vibraţie, anunţă reprezentantul Agenției Federale de Gestionare a Situațiilor de Urgență...