Adriana Bahmuţeanu, de urgenţă pe masa de operaţie!
În momentul de faţă, fosta soţie a lui Prigoană se ăflă pe masa de operaţie.
Un spital este o instituție medicală unde pacienții pot fi tratați pentru o varietate de afecțiuni și boli.
Spitalul poate oferi servicii precum examene medicale, diagnosticare, tratament și chirurgie.
Un spital poate fi public sau privat și poate fi specializat într-un anumit domeniu medical, cum ar fi pediatrie, oncologie sau cardiologie. Spitalul poate avea diferite secțiuni, cum ar fi urgențe, ATI, camera de garda, secții de interne, cabinete de specialitate, blocuri operatorii și secții de recuperare.
Pacienții pot fi internați sau pot fi tratați pe baza de programare, iar spitalul poate avea personal medical, cum ar fi medici, asistenți medicali și infirmiere.
În momentul de faţă, fosta soţie a lui Prigoană se ăflă pe masa de operaţie.
Pentru a obține întreruperea pedepsei, Becali a adunat de partea sa un grup de „somități medicale”, care i-au amplifi cat maladia. Dar mogulul s-a dat de gol: „Am exagerat și...
Mitropolitul Banatului, ÎPS Nicolae a fost internat marți într-un spital din Timișoara din cauza unor probleme de sănătate. El este în vârstă de 90 de ani și suferă de ani...
Cinci mașini s-au izbit, un ape alta, din cauza unei femei distrate la volan. Din neatenție, aceasta a provocat un grav accident rutier în urma căruia un copil a ajuns...
Cancerele și hepatitele sunt bolile care ajung să fi e cel mai frecvent diagnosticate eronat. Lipsa mijloacelor din spitale împinge medicii la malpraxis, dar sunt și multe cazuri de indiferență...
Florin Dreve, un clujean de 35 de ani, a trecut anul trecut prin drama vietii sale. Tanarul s-a dus la Spitalul Clinic de Recuperare Cluj cu o banala batatura, iar...
Japonia se confruntă cu o căldură sufocantă ce a condus la spitalizarea a peste 3.000 de persoane în doar o săptămână. Canicula a lovit Ţara Soarelui Răsare săptămâna trecută, după...
Un raport din 2010 arăta că 40% din diagnosticele românilor sunt puse greșit. Alături de infecțiile intraspitalicești, fenomenul bolilor greșite e motivul pentru care tot mai mulți români caută o...
Au mâncat la localul socrului vicepreședintelui Consiliului Județean Timiș și au ajuns la spital. Este vorba de 24 de lugojeni, printre care mai mulți copii, care au făcut toxiinfecție alimentară,...
Un copil de 11 ani din Reșița a fost transportat la spital, sâmbătă după-amiază, cu multiple fracturi la un picior, după ce zidul unei curți a căzut peste el în...
Un bărbat de 38 ani din judeţul Suceava, care a suferit arsuri grave după ce gopodăria sa a fost cuprinsă, vineri seară, de un incendiu provocat de trăznet, a fost...
Ministrul Sănătății a mai spus că ar trebui întrebați și ceilalți ocupăanți ai fotoliului de la Sănătate ce au făcut în ultimii 25deani de am ajuns în situația în care...
Specialiști în bolile hepatice și reprezentanți ai organizațiilor nonguvernamentale din Sănătate au început o campanie de prevenire a hepatitelor A, B și C, la copii și tineri, boli care, în...
O anchetă internă are loc, joi, la nivelul Spitalului Penitenciar Jilava, după ce Laurenţiu Anghel, unul dintre fiii lui Bercea Mondial, a acuzat că a fost agresat de doi deţinuţi,...
fata avea 16 ani și era gravidă în luna a cincea. Adolescenta a fugit din spital și a avortat în curtea unității sanitare. Poliția a deschis o anchetă. Tânăra locuia...
Românii care vor să își facă investigații decontate de stat în clinici private sunt nevoiți să aștepte mai mult. Acesta este efectul modifi cărilor introduse de la 1 iunie, prin...
Jurnalistul postului B1 TV a publicat astăzi, pe blogul personal, o serie de documente prin care dezvăluie o altă afacere bănoasă, derulată de mogulul Dan Voiculescu cu instituțiile statului, de...
Legalizarea plăților informale continuă să stârnească controverse în rândul medicilor. Doctorii care profesează în spitale de stat și private au păreri diferite asupra subiectului, însă cei mai mulți nu văd...
Zeci de nuntași au ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Arad, după ce li s-a făcut rău la o nuntă. Este vorba despre aproximativ 30 de...
Adopția unui copil în România este de cele mai multe ori o misiune imposibilă. Legislația stufoasă și barierele instituite arbitrar de funcționari îi determină pe viitorii părinți să renunțe în...