Simona Halep

Simona Halep s-a născut la Constanța, la data de 27 septembrie 1991 și a luat primul contact cu tenisul la vârsta de 4 ani. Atunci când a mers la antrenamentele fratelui ei, Nicolae, și a început să lovească și ea mingea cu o rachetă.
Ion Stan a fost primul om care a pregătit-o pe sportiva din Constanța. Atunci când a devenit clar că va face tenis de performanță, pentru a reuși să ajungă la un nivel cât mai ridicat, Simona a luat o decizie unică pentru o femeie. Și-a micșorat sânii în urma unei intervenții chirurgicale.

Rezultatele pe teren nu s-au lăsat așteptate și în scurt timp, Halep a reușit să capteze atenția românilor. Apoi, a devenit cunoscută la nivel international.

A câștigat Roland Garros, în anul 2018, apoi, un an mai târziu a triumfat pe iarba de la Wimbledon. De asemenea, Halep a mai jucat trei finale de Mare Șlem, pe care le-a pierdut. La Roland Garros, în 2014 și 2017 și la Australian Open, în anul 2018. La US Open a juns în semifinale în 2015.

De-a lungul carierei, a colaborat cu antrenori celebri: belgianul Wim Fissette, australianul Darren Cahill, iar acum colaborează cu francezul Patrick Mouratoglou, cel care a pregătit-o pe Serena Williams. Până acum, Halep a adunat din premii suma de 40,2 milioane de dolari.

A fost discretă în plan sentimental, dar în presă s-a vorbit despre o poveste de dragoste trăită cu antrenorul Andrei Mlendea. Relația s-a rupt pentru că Stere Halep, tatăl campioanei, nu a fost de acord și i-a cerut fiicei sale să se axeze pe tenis. De asemenea, Halep ar mai fi avut o relație și cu Radu Barbu, fost jucător de tenis.

Nu s-a mai ascuns de ochii lumi atunci când a intrat într-o relație cu Toni Iuruc, bărbatul cu care s-a căsătorit religios. Dar, căsnicia s-a destrămat repede, cei doi nu s-au mai căsătorit și religios, iar divorțul s-a consemnat în urmă cu puțin timp.

Halep a PUBLICAT o POZĂ cum puțini au VĂZUT-O. CUM s-a SURPRINS marea TENISMENĂ

Halep a PUBLICAT o POZĂ cum puțini au VĂZUT-O. CUM s-a SURPRINS marea TENISMENĂ

După revenirea din vacanța pe care și-a petrecut-o cu familia, Simona Halep se luptă cu traficul din București, postând o poză elocventă. Simona Halep a postat o imagine, pentru prietenii...

Momente NEGRE pentru Simona HALEP. A fost DETRONATĂ! Ce mai poate face CAMPIOANA noastră

Momente NEGRE pentru Simona HALEP. A fost DETRONATĂ! Ce mai poate face CAMPIOANA noastră

Simona Halep a primit o veste dură de la WTA. Tenismena noastră a fost detronată în luna august de pe prima poziție în clasament, ajungând să se claseze pe locul...

BOMBĂ! Simona Halep a vrut să ASCUNDĂ cu cine a mers în vacanță. SECRETUL a fost însă DEZVĂLUIT. Fanii sunt CONTRARIAȚI

BOMBĂ! Simona Halep a vrut să ASCUNDĂ cu cine a mers în vacanță. SECRETUL a fost însă DEZVĂLUIT. Fanii sunt CONTRARIAȚI

Simona Halep a decis să se relaxeze după o lungă perioadă de muncă grea, iar după US Open a decis să meargă într-o vacanță binemeritată. Deși nu a dezvăluit cu...

Declarație SURPRINZĂTOARE a unui fost selecționer al României: „Am ajuns să o urăsc pe Halep!”

Declarație SURPRINZĂTOARE a unui fost selecționer al României: „Am ajuns să o urăsc pe Halep!”

Simona Halep, cea mai iubită sportivă din România și numărul 1 în ierarhia WTA, a intrat în gura lui Ladislau Boloni, fost selecționer al naționalei României de fotbal. Boloni, actualul...

Darren Cahill, aproape de familie, departe de Halep

Darren Cahill, aproape de familie, departe de Halep

Deși apăruse informația cum că între Simona Halep (locul 1 mondial) și antrenorul ei Darren Cahill s-au născut tensiuni, în urma eliminării premature a româncei de la US Open, australianul...

Halep, exemplu negativ peste Ocean

Halep, exemplu negativ peste Ocean

Serena Williams (locul 16 WTA) a fost protagonista unui scandal monstru în timpul finalei de la US Open, disputată cu nipona Naomi Osaka (12 WTA). În al doilea set, la...

Simona Halep se ține tare! A început săptămâna cu numărul 45 în fruntea clasamentului WTA

Simona Halep se ține tare! A început săptămâna cu numărul 45 în fruntea clasamentului WTA

Simona Halep începe, luni, săptămâna cu numărul 45 în fruntea clasamentului WTA. Constănțeanca îşi păstrează avantajul de 2.086 de puncte faţă de jucătoarea de pe locul al doilea, daneza Caroline...

Cine a determinat-o pe Gabriela Firea să SARĂ la BEREGATA lui Dragnea? „S-a ELIBERAT de adevăr”

Cine a determinat-o pe Gabriela Firea să SARĂ la BEREGATA lui Dragnea? „S-a ELIBERAT de adevăr”

Conflictul dintre primarul Gabriela Firea și liderul PSD, Liviu Dragnea, pare să aibă un debut mai vechi, de când edilul Capitalei a fost huiduită pe Arena Națională, când Simona Halep...

Simona Halep se gândește să-și întemeieze o familie, dar deocamdată este preocupată de tenis: „Mai am timp, sunt încă tânără”

Simona Halep se gândește să-și întemeieze o familie, dar deocamdată este preocupată de tenis: „Mai am timp, sunt încă tânără”

Simona Halep, lidera ierarhiei mondiale, a vorbit despre planurile pe care și le face pentru viitor, și care se axează în jurul unei familii. Simona Halep este preocupată, deocamdată, doar...

VESTE URIAȘĂ pentru Simona Halep! WTA a făcut anunțul ACUM

VESTE URIAȘĂ pentru Simona Halep! WTA a făcut anunțul ACUM

Simona Halep a primit o veste urașă de WTA, în urma performanțelor eztraordinare de care a dat dovadă în 2018. Tenismena noastră a anunțat participarea la turneele de la Wuhan...

Halep are avans liniștitor în ierarhia WTA

Halep are avans liniștitor în ierarhia WTA

US Open a rămas fără o bună parte dintre jucătoarele care i-ar fi putut amenința poziția de lider mondial Simonei Halep. Totodată, constănțeanca le zâmbește de sus celorlalte tenismene și...

„COLAJUL cu Halep, o FĂCĂTURĂ aprobată de Dragnea!” Firea DĂ DIN CASĂ, într-un ATAC DISTRUGĂTOR la Dragnea

„COLAJUL cu Halep, o FĂCĂTURĂ aprobată de Dragnea!” Firea DĂ DIN CASĂ, într-un ATAC DISTRUGĂTOR la Dragnea

Gabriela Firea se află în conflict deschis cu Liviu Dragnea, după ce duminică seara a lansat un val de acuzații fără precedent la adresa liderului PSD. Primarul Capitalei a amintit...

Se cere ELIMINAREA clasamentului mondial din TENIS. „Dacă asta nu înseamnă aranjare de meciuri, nu ştiu ce e!”

Se cere ELIMINAREA clasamentului mondial din TENIS. „Dacă asta nu înseamnă aranjare de meciuri, nu ştiu ce e!”

Presa din SUA cere majori schimbări în „Sportul Alb”, după ce Simona Halep a fost înfrântă încă din primul tur la US Open, de Kaia Kanepi. Iată ce susține jurnalistul...

Cum a comentat Darren Cahill ELIMINAREA Simonei Halep de la US Open: „Trebuie să renunţe la asta!”

Cum a comentat Darren Cahill ELIMINAREA Simonei Halep de la US Open: „Trebuie să renunţe la asta!”

Australianul Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, a oferit prima reacția cu privire la eliminarea prematură a elevei sale de la Flushing Meadows. Constănțeanca, numărul 1 mondial, a părăsit pentru a...

Halep urăște US Open

Halep urăște US Open

După înfrângerea neașteptată din primul tur de la Flushing Meadows, românca a declarat că turneul major de la New York nu se numără printre favoritele sale. Ultimul turneu de Mare...

Cu nasul pe sus, după ce a ELIMINAT-O pe Halep la US Open. DECLARAȚIE SURPRINZĂTOARE a jucătoarei din Estonia

Cu nasul pe sus, după ce a ELIMINAT-O pe Halep la US Open. DECLARAȚIE SURPRINZĂTOARE a jucătoarei din Estonia

Simona Halep a părăsit, ieri, turneul de Mare Șlem de la Flushing Meadows, încă din runda inaugurală. Românca a fost învinsă de Kaia Kanepi, jucătoare care a uimit prin reacția...

CONTRAPERFORMANȚĂ fără precedent înregistrată de Simona Halep, după ELIMINAREA de la US Open

CONTRAPERFORMANȚĂ fără precedent înregistrată de Simona Halep, după ELIMINAREA de la US Open

Simona Halep a devenit primul cap de serie care este eliminat în turul 1 al turneului de Mare Șlem de la US Open (SUA). Simona Halep a fost învinsă neașteptat...

NEWS ALERT. ȘOC la US Open. Simona Halep A FOST ELIMINATĂ în primul tur. Românca a făcut o CRIZĂ de NERVI

NEWS ALERT. ȘOC la US Open. Simona Halep A FOST ELIMINATĂ în primul tur. Românca a făcut o CRIZĂ de NERVI

Simona Halep a fost eliminată, luni, din primul tur al turneului US Open, după ce a pierdut meciul cu estona Kaia Kanepi, scor 2-6, 4-6. Simona Halep a fost protagonista...

Specialiștii în tenis nu cred în sansa Simonei Halep la US Open

Specialiștii în tenis nu cred în sansa Simonei Halep la US Open

Simona Halep, campioana în acest an la Roland Garros și finalistă la Australian Open, va debuta, astăzi, în ultimul turneu de Mare Șlem al sezonului. Experții de la „Sports Illustrated”...

Simona, favorită să-și trăiască „visul american”

Simona, favorită să-și trăiască „visul american”

Simona Halep este în pole-position pentru câștigarea turneului US Open. Lidera WTA va debuta, astăzi, la New York, împotriva estoniencei Kaia Kanepi și are asigurată prima poziție a ierahiei mondiale...