Mihai Viteazul îi cam dezbrăca pe moșneni de moșii
Mihai Viteazul, pe lângă ce ne spune istoria oficială, a fost foarte preocupat de dezbrăcarea moşnenilor de moșiile lor, care au ajuns, de foarte multe ori, chiar sub străpânirea sa....
Mihai Viteazul, pe lângă ce ne spune istoria oficială, a fost foarte preocupat de dezbrăcarea moşnenilor de moșiile lor, care au ajuns, de foarte multe ori, chiar sub străpânirea sa....
Școala online a rămas cam fără semnal în unele părți ale României pitorești, izolate deci mai puțin atractive din punct de vedere electoral, astfel că debutul noului an școlar e...
Prim-vicepreședintele PNL anunță instaurarea unor noi măsuri speciale pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2 în România. Europarlamentarul Rareş Bogdan a anunțat că, „începând de luni, vor fi nişte măsuri speciale” care...
Profesorii care optează pentru a preda în mediul rural ar putea primi un stimulent financiar din partea statului, potrivit unei inițiative legislative aflate într-un stadiu avansat de legiferare. Specialiștii din...
În încercarea de a încuraja dascălii să profeseze în mediul rural, Ministerul Educației anunță că va oferi o recompensă financiară. "Personalul didactic de predare din învăţământul de stat beneficiază...
Timp de două zile am făcut parte din ”Caravana cu medici”, în comuna Cocora din județul Ialomița. Oamenii aceștia lucrează în diverse spitale ori clinici din Capitală, dar au dăruit...
Până la sfârșitul anilor ’50, nădejdile oamenilor de la țară că vor scăpa de comunism au rămas intacte. O evocare de Dan Ciachir. Cuvântul rege şi sinonimul său vodă le-am...
Ministrul Educației Ecaterina Andronescu a venit cu o propunere care ar urma să aducă modificări majore în învățământul gimnazial din România. Ecaterina Andronescu a cerut sprijin primarilor de comune pentru...
Un blogger din Rusia a surprins în timp ce se afla într-o călătorie prin țară imagini incredibile cu satele abandonate pe care le-a descoperit în nordul Rusiei. Artistul a făcut...
Unitățile medicale de stat au dispărut aproape cu totul la sate, fiind înlocuite cu cabinetele de medicină de familie şi laboratoarelor de analize medicale private. Așa stau lucrurile în privința...
Românii trăiesc la limita sărăciei, iar acest lucru se reflectă și în statistici. Aproape jumătate dintre copiii români (49%) de la sate trăiesc în condiții precare, unii chiar în sărăcie...
Copiii din peste 20 de sate din comunele montane ale judeţului Vrancea vor fi vizitaţi în această vară de o caravană de promovare a cărţii şi lecturii care le va...
În cadrul unei adunări generale a orașelor cu statut de reședință de județ, Viktor Orban a declarat că Europa nu poate avea succes fără state prospere, iar oraşele au nevoie...
Nu există mulți lideri ai secolului 21 care să fi trăit într-o peșteră și să fi muncit ca fermier înainte de a ajunge în vârful piramidei puterii. În urmă cu...
În octombrie 1974 Marea Adunare Națională adopta Legea nr. 58/29.10.1974, care a devenit cunoscută sub denumirea de legea sistematizării. Oficial planul era ca oamenii din mediul rural să se bucure...
Bulgaria va avea mai puţin de 5,5 milioane de cetăţeni pe teritoriul său, până în 2050. Dar, la sfârșitul secolului, Bulgaria va avea mai puţin de jumătate din populaţia actuală...
Un număr de 67 de localităţi din judeţul Galaţi din cele 88, care erau raportate sâmbătă, sunt în continuare fără curent electric din cauza fenomenelor meteo extreme din perioada 19-21...
Ministrul Dezvoltării, Sevil Shhaideh, vrea să modifice legea Republicii Socialiste România. Proiectul de lege se află în dezbatere pe pagina de internet a ministerului. Experţii angajaţi în ministerul Dezvoltării, condus...
Potrivit datelor Eurostat, România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte rata sărăciei. Situaţia copiilor este şi mai dramatică. Datele Eurostat arată că aproape o...
În 88 de sate din România nu există acces la niciun fel de serviciu medical iar între județele României există o diferență colosală în ceea ce privește densitatea medicilor, a...