Mihai Viteazul. Sursa foto: Wikipedia Mihai Viteazul, pe lângă ce ne spune istoria oficială, a fost foarte preocupat de dezbrăcarea moşnenilor de moșiile lor, care au ajuns, de foarte multe ori, chiar sub străpânirea sa.
Multe dintre satele în stăpânirea lui Mihai Viteazul nu sunt arătate de izvoare ca dedină a sa, adică avere moştenită de la părinţi.
El a stăpânit, în primul rând, satele pe care i le-a adus, ca zestre, jupâniţa Stanca: părţi din Măgurele (lângă Bucureşti), schimbate mai târziu cu mănăstirea Sf. Troiţă pentru Izlaz (j. Teleorman); părţi din Poiana (probabil Poenari, j. Prahova) şi Cârstieneşti (lângă oraşul Bucureşti), schimbate pentru Salcia (j. Dolj); satul Sălcuţa (j. Dolj) şi, poate, părţi la Măneşti (lângă Buftea, or. Bucureşti) şi Şirin (?)'.
Toate celelalte sate ale lui Mihai apar, cel puţin într-unele documente, ca fiind de cumpărătură şi pot fi împărţite — deşi nu totdeauna în mod sigur — în două categorii, după cum au intrat în stăpânirea sa în vremea boieriei sau pe când era domn.
Ne puteți urmări și pe Google News
Fiecare dintre aceste categorii de sate ridică anumite probleme istorice, arătându-ni-1 uneori pe Mihai în situaţii fără precedent: cea dintâi dintre acestea se referă la faptul că el este singurul domn al Ţării Româneşti, din secolele XIV— XVI, despre care ştim că a cumpărat sate pe când era boier.
Izvorul principal, privitor la domeniul din boierie al lui Mihai, îl formează hrisovul său din 6 septembrie 1598, prin care îşi întăreşte sieşi 23 de sate de cumpărătură din Romanaţi:
Fărcaşul, Slăveni, Gostavăţul, Băbiciul, Scărişoara, Rusineşti (Rusăneşti), Siliştea Crăceştii lui Danciul (lângă Cilieni), Cilieni, Tiha (Tiia), Izbiceni, Plăviceni, Siliştioarea, Vişina, Cruşovul, Studina de Jos, Studina Mare, Studiniţa, Frăsinetul de Jos şi de Sus, Vlădila, Deveselul, Redea şi Comanca (toate în j.Romanaţi).
Întărirea este făcută cu formula: „Să fie domniei mele şi fiilor domniei mele şi nepoţilor şi strănepoţilor domniei mele mai sus zisele sate... de ohabă, neclintit, în vecii vecilor”.
Înainte de Mihai, doar Mihnea Turcitul a mai întrebuinţat, o singură dată, o formulă analogă, într-un hrisov prin care îşi întărea două sate cumpărate de el ca domn, de la nişte boieri, pe care însă le dăruia, prin acelaşi act, mănăstirii sale din Bucureşti.
Cele 23 de sate au fost cumpărate de Mihai de la megiaşi „în zilele lui Mihnea voievod şi în zilele lui Ştefan voievod, când am fost domnia mea mare stolnic şi mare postelnic şi mare agă şi mare ban al Craiovei”, adică aproximativ între 12 decembrie 1588, când Mihai apare prima oară ca mare stolnic în divanul lui Mihnea Turcitul, şi vara anului 1592, când se sfârşeşte domnia lui Ştefan Surdul, adică în mai puţin de patru ani. Suma indicată în documente, ca plătită de el pentru 19 din aceste sate — căci pentru patru nu se menţionează preţul — este de 1 232 220 aspri, adică de 65 000 aspri pentru un sat.
Despre aceste cumpărături Mihai arată că au fost făcute „din truda şi din slujba pe care am slujit-o domnia mea şi din averea domniei mele, din dajdia satelor şi ţiganilor”.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul istoric
Recomandările noastre
