rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Se pregătește înlocuirea lui Vladimir Putin! Este cutremur la Kremlin, FSB îşi pierde răbdarea

Se pregătește înlocuirea lui Vladimir Putin! Este cutremur la Kremlin, FSB îşi pierde răbdarea

Membrii cercului de apropiați din jurul lui Vladimir Putin complotează să-l răstoarne, susțin oficialii serviciilor secrete ucrainene. Se spune că membrii de elită din jurul său au devenit frustrați din...

Volodimir Zelenski îl distruge pe Vladimir Putin! Mesajul tranşant pentru Rusia. Este dezvăluirea serii

Volodimir Zelenski îl distruge pe Vladimir Putin! Mesajul tranşant pentru Rusia. Este dezvăluirea serii

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, e de neoprit. Ultimul mesaj pentru Vladimir Putin este extrem de tranşant. Negocierile de pace ies din discuţie după ultima mişcare a ruşilor. Situaţia din Mariupol...

Vladimir Putin pune Ucraina la pământ! Bombardamente pe bandă rulantă. Mai multe zone, atacate în ultimele ore

Vladimir Putin pune Ucraina la pământ! Bombardamente pe bandă rulantă. Mai multe zone, atacate în ultimele ore

Războiul din Ucraina este departe de a se fi terminat. Ba mai mult, Rusia este extrem de supărată de faptul că armata ucraineană a reușit să scufunde crucișătorul „Moscova”. Pentru...

Prăpăd în Ucraina! Rusii au atacat cu rachete o piață. Sunt mai multe victime

Prăpăd în Ucraina! Rusii au atacat cu rachete o piață. Sunt mai multe victime

Rusia se răzbună pentru scufundarea crucișătorul „Moscova” printr-un atac dur. Este vorba despre un atac cu rachete în regiunea Harkov. O persoană și-a pierdut viața și alte 18 sunt rănite....

Vladimir Putin se răzbună! Mişcare de ultim moment, în plin război. Au primit interzis în Rusia

Vladimir Putin se răzbună! Mişcare de ultim moment, în plin război. Au primit interzis în Rusia

Rusia a anunţat că i-a interzis premierului britanic Boris Johnson, ministrului de externe Liz Truss și altor câțiva miniștri din cabinet să intre pe teritoriul ţării, din cauza măsurilor luate...

Amenințările lui Putin cu al Treilea Război Mondial, doar propagandă. Vasile Dâncu despre armata rusă: Colos cu picioarele de lut

Amenințările lui Putin cu al Treilea Război Mondial, doar propagandă. Vasile Dâncu despre armata rusă: Colos cu picioarele de lut

Rușii au amenințat astăzi cu un al Treilea Război Mondial după scufundarea crucișătorului Moskva. Ministrul Apărării, Vasile Dâncu spune că totul este doar o propagandă și că Rusia nu mai...

RIA Novosti a lansat o știre falsă cu privire la România! NSSG, despre soldații români care ar lupta în Odesa alături de Zelenski

RIA Novosti a lansat o știre falsă cu privire la România! NSSG, despre soldații români care ar lupta în Odesa alături de Zelenski

În urma zvonurilor că Rusia ar fi aflat că România a trimis echipament nou și soldați în Ucraina, North Star Support Group (NSSG) anunță că informația transmisă de agenția de...

Rusia mocnește! Vladimir Putin, scos din minți. Ce ascunde scufundarea navei Moskva și cum a fost blocat atacul împotriva Odesei

Rusia mocnește! Vladimir Putin, scos din minți. Ce ascunde scufundarea navei Moskva și cum a fost blocat atacul împotriva Odesei

Atacul împotriva navei-amiral Moskva a Flotei ruse la Marea Neagră s-a concretizat în cea mai mare pierdere navală suferită de Rusia după cel de-al Doilea Război Mondial. Evenimentul a fost...

Războiul din Ucraina. Ziua 52. Zelenski cere mai multe arme. Rusia va răzbuna nava Moskva

Războiul din Ucraina. Ziua 52. Zelenski cere mai multe arme. Rusia va răzbuna nava Moskva

Ucraina se pregătește pentru atacuri de răzbunare după scufundarea navei de război rusești Moskva. Cel puţin zece persoane au fost ucise şi alte 35 au fost rănite în bombardamente ruseşti...

Putin = măgarul care s-a crezut armăsar

Putin = măgarul care s-a crezut armăsar

Călăul de Putin a năvălit dezlănțuit asupra Ucrainei pe 24 februarie cu gândul de a-i extermina definitiv pe ucrainieni. Predecesorul lui, un alt călău pe nume Stalin a încercat același...

Un nou masacru comis de ruși în Ucraina. 900 de civili au fost omorâți în regiunea Kievului

Un nou masacru comis de ruși în Ucraina. 900 de civili au fost omorâți în regiunea Kievului

Șeful Poliției din zona Kiev a declarat că până în prezent au fost identificate 900 civili uciși în zona Kievului. 95% dintre oameni au fost efectiv împușcați pe străzi. Bilanțul...

Intră în vigoare de azi, 16 aprilie! Va fi total interzis în România. Decizia luată la cel mai înalt nivel

Intră în vigoare de azi, 16 aprilie! Va fi total interzis în România. Decizia luată la cel mai înalt nivel

Din cauza atacurilor din Ucraina, toate țările au decis să aplice noi sancțiuni pentru Vladimir Putin. Autoritatea Navală Română (ANR) a anunțat că a blocat temporar accesul navelor din Rusia...

Vladimir Putin s-a dezlănţuit! Atac grav la adresa SUA: Vor urma „consecințe imprevizibile”

Vladimir Putin s-a dezlănţuit! Atac grav la adresa SUA: Vor urma „consecințe imprevizibile”

Rusia a trimis săptămâna aceasta o notă diplomatică oficială către Statele Unite, avertizând că livrările de sisteme de arme „cele mai sensibile” ale SUA și NATO către Ucraina „adaugă combustibil”...

Lovitura finală pentru Vladimir Putin! Rusia va pierde războiul. Ce i-a pregătit Volodimir Zelenski

Lovitura finală pentru Vladimir Putin! Rusia va pierde războiul. Ce i-a pregătit Volodimir Zelenski

O mare parte a războiului din Ucraina s-a concentrat până acum la sol, dar lupta pentru a domina cerul este la fel de importantă, a declarat un ofițer al Apărării...

Dezvăluirea care sperie Europa! Când se va termina războiul din Ucraina. Vladimir Putin pregăteşte un nou atac

Dezvăluirea care sperie Europa! Când se va termina războiul din Ucraina. Vladimir Putin pregăteşte un nou atac

Este a 51 zi de război în Ucraina, iar conflictul nu pare nici pe departe să ajungă la final. SUA a analizat întreaga situația și lansează un avertisment sumbru. Conflictul...

Kremlinul amenință! Al Treilea Război Mondial a început după ce nava Moskva s-a scufundat: „Acum luptăm cu NATO”

Kremlinul amenință! Al Treilea Război Mondial a început după ce nava Moskva s-a scufundat: „Acum luptăm cu NATO”

Olga Skabeyeva, prezentatoare a televiziunii ruse de stat şi apropiată lui Putin a declarat că „Al Treilea Război Mondial” a început după ce nava amiral a Rusiei, Moskva, a fost...

Dependența energetică de Rusia a fost rezolvată. Ministrul german al Economiei: „Mergeți cu bicicleta”

Dependența energetică de Rusia a fost rezolvată. Ministrul german al Economiei: „Mergeți cu bicicleta”

Germanii ar trebui să înceapă să economisească energia pentru a deveni mai independenți de combustibilii fosili din Rusia, a declarat vineri ministrul Economiei, Robert Habeck, într-un moment în care prima...

Criticat de Washington, Beijingul apără legăturile sale cu Moscova

Criticat de Washington, Beijingul apără legăturile sale cu Moscova

Partener diplomatic şi economic apropiat al Rusiei, guvernul chinez estimează că acţionează corect cu privire la Ucraina. China a criticat joi acuzaţiile „nejustificate" ale Statelor Unite împotriva relaţiei sale cu...

Influenţa minelor din Marea Neagră asupra preţului petrolului şi alimentelor

Influenţa minelor din Marea Neagră asupra preţului petrolului şi alimentelor

În Marea Neagră se găsesc mine care plutesc în derivă. Bineînţeles că mişcarea lor necontrolată reprezintă un risc major de securitate. Dar oare acesta este singurul risc? Problema minelor care...

Cuvântul „genocid” stârnește dispute aprige. Macron i-a explicat lui Zelenski de ce nu este de acord cu acest termen

Cuvântul „genocid” stârnește dispute aprige. Macron i-a explicat lui Zelenski de ce nu este de acord cu acest termen

Președintele Emmanuel Macron, susținut și de cancelarul Germaniei Olaf Scholz, a refuzat să folosească cuvântul genocid într-o poziție pe care președintele Zelenski a considerat-o „dureroasă”. Președintele Ucrainei a calificat în...