rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Femeile abuzate din Ucraina au parte de ajutor din partea organizațiilor internaționale

Femeile abuzate din Ucraina au parte de ajutor din partea organizațiilor internaționale

Grupurile locale și internaționale se grăbesc să le aducă ucrainenilor contraceptive și pastile pentru avort, pe fondul dovezilor tot mai mari că soldații ruși au folosit violența sexuală ca armă...

Se schimbă harta Europei! Mutarea lui Vladimir Putin sperie pe toată lumea. Ce se va întâmpla, de fapt, în regiunea Donbas

Se schimbă harta Europei! Mutarea lui Vladimir Putin sperie pe toată lumea. Ce se va întâmpla, de fapt, în regiunea Donbas

Moscova a anunțat că locuitorii din Doneţk și Lugansk vor folosi sistemul rusesc de numerotare pentru a putea apela direct Rusia. Această ultimă mutare arată clar că Vladmir Putin nu...

Germania trimite o undă de şoc în Europa! Avertisment pentru Vladimir Putin: „Aceasta este o palmă dată Ucrainei și poporului ucrainean!”

Germania trimite o undă de şoc în Europa! Avertisment pentru Vladimir Putin: „Aceasta este o palmă dată Ucrainei și poporului ucrainean!”

Autoritățile de la Berlin au decis să interzică nu doar steagul Rusiei la sărbătoarea de 9 mai a țării, ci și pe cel al Ucrainei. Această zi de celebrare marchează...

Lovitură totală pentru Vladimir Putin! Dezvăluirea serii în plin război: „Parada tradiţională de 9 mai a flotei ruse va avea loc pe fundul mării!”

Lovitură totală pentru Vladimir Putin! Dezvăluirea serii în plin război: „Parada tradiţională de 9 mai a flotei ruse va avea loc pe fundul mării!”

Sâmbătă, ucrainenii au anunțat că au țintit o navă de debarcare rusească aflată lângă Insula Șerpilor, în Marea Neagră. Cu această ocazie, ministrul Apărării din Ucraina a lansat ironii la...

Alertă la graniţa României! Bulgaria rupe rândurile UE şi se dă cu Rusia: Anunţ incredibil în plin război

Alertă la graniţa României! Bulgaria rupe rândurile UE şi se dă cu Rusia: Anunţ incredibil în plin război

Radoslav Ribarski, șeful Comisiei pentru Energie de la Sofia, anunță că Bulgaria cere Uniunii Europene o amânare de la interdicția de a importa petrol din Rusia. În cazul unui răspuns...

FBI a descoperit mai multe documente importante pe un iaht al unui oligarh rus

FBI a descoperit mai multe documente importante pe un iaht al unui oligarh rus

Autoritățile din Fiji, care caută un iaht pe care l-au confiscat în numele Statelor Unite, în timp ce presează Rusia cu privire la invazia Ucrainei, au găsit documente care implică...

Încă o lovitură pentru Vladimir Putin! Şi-a pierdut o super armă. Victorie uriaşă pentru Ucraina

Încă o lovitură pentru Vladimir Putin! Şi-a pierdut o super armă. Victorie uriaşă pentru Ucraina

T-90M, unul dintre cele mai performantă tancuri ale armatei lui Vladimir Putin a fost distrus în războiului din Ucraina. Potrivit unui raport al Ministerului britanic al Apărării, Rusia a suferit...

Efectele devastatoare ale războiului! Milioane de oameni, în pericol. Foametea poate lovi Europa

Efectele devastatoare ale războiului! Milioane de oameni, în pericol. Foametea poate lovi Europa

25 de milioane de tone de cereale sunt în pericol în Ucraina din cauza războiului și a blocării porturilor. Silozurile sunt pline și nu mai este loc pentru recolta din...

Lovitura supremă pentru Vladimir Putin! Decizia care poate provoca un nou război. Detalii incendiare din interior

Lovitura supremă pentru Vladimir Putin! Decizia care poate provoca un nou război. Detalii incendiare din interior

Finlanda este tot mai aproape de NATO, iar aderarea acestei țări la Alianța Nord-Atlantică va forța și mâna Suediei să facă această mutare. Aderarea la NATO nu este însă una...

Ameninţări directe în plin război! Omul lui Vladimir Putin a spus clar: „Rusia va rămâne aici pentru totdeauna!”

Ameninţări directe în plin război! Omul lui Vladimir Putin a spus clar: „Rusia va rămâne aici pentru totdeauna!”

În timpul unei vizite în orașul Herson, un oficial de rang înalt de la Moscova a transmis că Rusia va rămâne în sudul Ucrainei „pentru totdeauna”. Declarația sa a fost...

Alertă maximă în apropiere de România! Noi atacuri cu drone. Se deschide un nou front de război

Alertă maximă în apropiere de România! Noi atacuri cu drone. Se deschide un nou front de război

Separatiștii din Transnistria au anunțat patru atacuri cu drone lângă localitatea Varancău, foarte aproape de granița cu Ucraina. Originea explozibililor nu este cunoscută. Transnistria a solicitat independența după ce Republica...

O școală de schi și-a pierdut clienții din cauza sancțiunilor Occidentului: „Situația nu se va stabiliza până în iarna viitoare”

O școală de schi și-a pierdut clienții din cauza sancțiunilor Occidentului: „Situația nu se va stabiliza până în iarna viitoare”

Proprietarul unei școli de schi situată în stațiunea alpină franceză Courchevel a declarat că majoritatea clienților săi ruși au anulat rezervările ca urmare a războiului din Ucraina. Filippo Casaccia de...

Uniunea Europeană urmează să decidă dacă va fi sancționată și iubita lui Vladimir Putin

Uniunea Europeană urmează să decidă dacă va fi sancționată și iubita lui Vladimir Putin

Uniunea Europeană ia în considerare impunerea de sancțiuni împotriva unei gimnaste olimpice câștigătoare despre care se zvonește că ar fi fost logodită cândva cu Vladimir Putin. Relația secretă a lui...

Planul monstruos al lui Vladimir Putin! Se va întâmpla în ziua de 9 mai. Dezvăluirile momentului

Planul monstruos al lui Vladimir Putin! Se va întâmpla în ziua de 9 mai. Dezvăluirile momentului

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu este de părere că Vladimir Putin încearcă acum doar să ascundă o înfrângere și nu este interesat de o comunicare cu NATO sau de ce...

Ungurii au dat lovitura în Europa! Decizia la care nimeni nu se aştepta. Totul s-a întâmplat în plin război

Ungurii au dat lovitura în Europa! Decizia la care nimeni nu se aştepta. Totul s-a întâmplat în plin război

Comisia Europeană anunță că prelungește, cu încă un an, perioada de timp în care Slovacia și Ungaria pot achiziționa petrol provenit din Federația Rusă, conform Reuters. Mai mult, și Cehia...

Lovitură teribilă pentru Vladimir Putin. A fost trădat de unul dintre cei mai buni prieteni

Lovitură teribilă pentru Vladimir Putin. A fost trădat de unul dintre cei mai buni prieteni

După o vizită făcută în Germania, președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, se adresează populației țării, anunțând ruperea legăturilor cu Rusia și îndreptarea Serbiei spre drumul european. Noua sa poziție vine după...

Lumea pe care o știm nu va mai fi la fel. Perioada în care se va decide soarta omenirii

Lumea pe care o știm nu va mai fi la fel. Perioada în care se va decide soarta omenirii

Sancțiunile impuse de Occident, sub autoritatea Statelor Unite ale Americii, împotriva Rusiei nu vor frânge voința poporului. Rusia este hotărâtă să apere adevărul istoric și interesele sale legitime, a transmis...

Viktor Orban, de partea patriarhului Kirill al Rusiei. Afirmațiile care declanșează un mare scandal

Viktor Orban, de partea patriarhului Kirill al Rusiei. Afirmațiile care declanșează un mare scandal

Deși a fost trecut pe lista neagră a UE privind sancțiunile, patriahul Kirill al Moscovei se bucură de susținerea premierului Ungariei, Viktor Orban. Cel din urmă declară că nu este...

Rusia pune tunurile pe jurnaliști. S-a decis arestarea lui Alexsandr Nevzorov

Rusia pune tunurile pe jurnaliști. S-a decis arestarea lui Alexsandr Nevzorov

Un tribunal din Moscova a decis arestarea în absență a lui Alexsandr Nevzorov. Bărbatul este un jurnalist rus, acuzat că ar fi răspândit informații false cu privire la acțiunile forțelor...

Urmează o perioadă crucială pentru războiul din Ucraina. Totul se joacă în zilele următoare

Urmează o perioadă crucială pentru războiul din Ucraina. Totul se joacă în zilele următoare

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, transmite că războiul ruso-ucrainean va intra într-o fază decisivă, desfășurată pe parcursul următoarelor săptămâni, și care se va solda cu și mai multe...