Lovitura supremă pentru Vladimir Putin! Decizia care poate provoca un nou război. Detalii incendiare din interior

Lovitura supremă pentru Vladimir Putin! Decizia care poate provoca un nou război. Detalii incendiare din interiorfinlanda / Sursa.rfi.ro

Finlanda este tot mai aproape de NATO, iar aderarea acestei țări la Alianța Nord-Atlantică va forța și mâna Suediei să facă această mutare. Aderarea la NATO nu este însă una lipsită de riscuri, dar războiul din Ucraina a schimbat toate datele în materie de securitate în Europa.

Jacob Kirkegaard, membru senior al German Marshall Fund, a declarat pentru CNBC că aderarea Finlandei la NATO va pune capăt ideii de „neutralitate forțată între Est și Vest”.

„Acest lucru evidențiază modul în care actele atroce comise de Rusia în Ucraina au forțat țările care până acum erau neutre să se angajeze pe deplin față de NATO în sensul fie sunteți pe deplin cu noi, fie nu vă vom putea proteja”, a precizat el.

Când va adera Finlanda la NATO

Finlanda este țară neutră, dar are o graniță de 1300 de km cu Rusia, care o pune într-o poziție vulnerabilă, având în vedere mutările Moscovei din ultimele luni. Aderarea la alianța militară a fost un subiect intens discutat, iar țara pare tot mai aproape de o decizie. În 28 februarie Finlanda a luat o decizie istorică și a trimis ajutor militar Ucrainei, aderând astfel la poziția țărilor membre NATO.

„Nu voi da niciun fel de calendar, dar cred că se va întâmpla destul de repede”, a declarat prim-ministrul finlandez Sanna Marin săptămâna trecută. Fostul prim-ministru finlandez, Alexander Stubb, a declarat că, în mod sigur, Finlanda va solicita aderarea la NATO la jumătatea lunii mai.

O astfel de decizie nu va fi una lipsită de riscuri. „Dacă Finlanda va solicita aderarea la NATO, ar trebui să fie pregătită pentru anumite riscuri, care sunt greu de anticipat, cum ar fi tensiunile în creștere asupra granița dintre Finlanda și Rusia”, a declarat Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe. În luna martie Rusia a amenințat Finlanda și a spus că aderarea țării la NATO ar avea repercusiuni politice şi militare serioase.

Mai mult, potrivit unui sondaj comandat de postul public YLE, mai mult de jumpătate dintre finlandezi, respectiv 53% cred că țara lor trebuie să adere la NATO. 28% dintre cei peste 1.000 de respondenţi s-au declarat împotrivă, iar 19% au fost indecişi. Sondajul a fost făcut cu o zi înainte ca Rusia să atace Ucraina, mai exact în 23 februarie. Acum doi ani, doar 20% dintre finlandezi erau de acord cu aderarea țării la NATO.

Istorie complicată cu Rusia

Finlanda și Rusia au o istorie complicată. După cel de-al doilea război mondial, Moscova i-a permis Finlandei să rămână democratică și să-și dezvolte instituțiile independente, cu condiția să adopte un statut de neutralitate în cazul unor conflicte militare. Tratatele de pace din 1947 au stabilit atât neutralitatea Finlandei, cât și frontiera ei de aproximativ 1.300 de kilometri cu Rusia. Una dintre condițiile puse de Rusia a fost ca Finlanda să nu adere la NATO.

NATO a fost creată în 1949 pentru a contracara amenințarea expansiunii sovietice. De la căderea zidului Berlinului, mai multe țări est-europene – printre care și România – au aderat la NATO. Cea mai cunoscută prevedere este cea din articolul 5, care spune că statele se vor apăra reciproc în cazul unui atac împotriva oricărui stat membru.

 

Ne puteți urmări și pe Google News