rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Negocieri între Turcia, Moscova şi Kiev. Erdogan vrea un coridor alimentar în Marea Neagră. Producția cerealelor, grav afectată

Negocieri între Turcia, Moscova şi Kiev. Erdogan vrea un coridor alimentar în Marea Neagră. Producția cerealelor, grav afectată

Turcia încearcă să negocieze cu Moscova și Kiev pentru un coridor alimentar pe Marea Neagră, deschis prin strâmtoarea Bosfor. Din cauza războiului din Ucraina, 20 de milioane de tone de...

Cine este Alexander Govor, omul de afaceri rus, care tocmai a cumpărat sute de restaurante McDonald's după ieșirea din țară a lanțului de fast-food

Cine este Alexander Govor, omul de afaceri rus, care tocmai a cumpărat sute de restaurante McDonald's după ieșirea din țară a lanțului de fast-food

Gigantul global de burgeri, care avea peste 800 de locații în Rusia, a anunțat că își va vinde restaurantele omului de afaceri rus Alexander Govor. Acesta va rebrendui restaurantele sub...

Războiul din Ucraina. Dmytro Kuleba: Putin va negocia doar atunci când va fi la un pas de înfrângere

Războiul din Ucraina. Dmytro Kuleba: Putin va negocia doar atunci când va fi la un pas de înfrângere

Dmytro Kuleba, ministrul de Externe ucrainean, a declarat că Federația Rusă nu este deschisă la negocieri prea curând și că acest lucru se va întâmpla doar atunci când statul agresor...

Soros vs. Kissinger. EVZ Play cu Robert Turcescu

Soros vs. Kissinger. EVZ Play cu Robert Turcescu

Forumul economic de la Davos i-a pus față în față pe doi dintre cei mai cunoscuți oameni ai planetei, nonagenarii, George Soros și Henry Kissinger care au viziuni diferite despre...

Acuzații grave de la Kiev. Cine a cerut Ucrainei să cedeze teritorii Rusiei. Replica consilierului președintelui Zelenski

Acuzații grave de la Kiev. Cine a cerut Ucrainei să cedeze teritorii Rusiei. Replica consilierului președintelui Zelenski

Susținătorii din Uniunea Europeană ai regimului de la Moscova îi îndeamnă pe ucraineni să pună capăt războiului și să cedeze Rusiei teritoriile pe care le revendică. Acuzațiile vin din partea...

Autoritățile din Belarus recunosc că livrează arme Rusiei: Sunt la mare căutare nu numai pentru nevoile interne, ci și pentru Federația Rusă

Autoritățile din Belarus recunosc că livrează arme Rusiei: Sunt la mare căutare nu numai pentru nevoile interne, ci și pentru Federația Rusă

Belarus, un aliat de nădejde al Rusiei recunoaște că livrează armament către Moscova. Președintele Alexandr Lukașenko și liderul de la Kremlin, Vladimir Putin ar avea în plan înființarea unei uniuni...

O nouă lovitură pentru oligarhii lui Putin. Comisia Europeană îi lasă fără averi. Unde vor fi direcționați banii confiscați

O nouă lovitură pentru oligarhii lui Putin. Comisia Europeană îi lasă fără averi. Unde vor fi direcționați banii confiscați

Sumele confiscate de la oligarhii ruși aflați pe lista persoanelor sancționate de statele Uniunii Europene vor merge într-un cont pentru susținerea Ucrainei. Comisia Europeană caută soluții pentru a simplifica procedura...

ONU recunoaște. Nu exclude posibilitatea unui atac nuclear din partea Rusiei: Este acum din nou de domeniul posibilității

ONU recunoaște. Nu exclude posibilitatea unui atac nuclear din partea Rusiei: Este acum din nou de domeniul posibilității

Ramesh Rajasingham a declarat că perspectiva unui conflict nuclear este o posibilitate în contextul războiului din Ucraina. Rusia a amenințat în repetate rânduri cu armele nucleare, dar susține că nu...

Rusia trece la șantaj. Ce condiție pune pentru a debloca porturile din Ucraina

Rusia trece la șantaj. Ce condiție pune pentru a debloca porturile din Ucraina

Rusia vrea să profite de criza alimentară care se prefigurează și a trecut la șantaj. Adjunctul ministrului rus de externe, Andrey Rudenko a anunțat că Moscova va asigura navelor care...

Măsură disperată a Rusiei. A eliminat limita de vârstă pentru înrolarea în armată

Măsură disperată a Rusiei. A eliminat limita de vârstă pentru înrolarea în armată

Parlamentul de la Moscova a adoptat o lege care va permite tuturor celor care nu au atins vâsta de pensionare să se înroleze în armată. Oficialii ruși spun că legea...

Alertă în Ucraina. Putin ar putea relua atacurile dinspre nord. Ce spun grănicerii din Cernihiv

Alertă în Ucraina. Putin ar putea relua atacurile dinspre nord. Ce spun grănicerii din Cernihiv

Trupele rusești ar putea relua atacurile în regiunea Cernihiv, într-o nouă tentativă de invadare a zonei de nord a Ucrainei. Autoritățile locale se tem de o nouă invazie, în contextul...

Avertismentul dur al premierului slovac. Planul monstruos al lui Putin. Ce țară va fi atacată dacă Ucraina este învinsă

Avertismentul dur al premierului slovac. Planul monstruos al lui Putin. Ce țară va fi atacată dacă Ucraina este învinsă

Prim-ministrul slovac Eduard Heger a emis un avertisment dur cu privire la viitorul țării sale în cazul în care Putin ar învinge Ucraina. Acesta a declarat în timpul unei intervenții...

SUA, sancțiuni dure. Decizia ar putea împinge Rusia în incapacitate de plată

SUA, sancțiuni dure. Decizia ar putea împinge Rusia în incapacitate de plată

Statele Unite ale Americii strâng cureaua mai tare pentru Rusia. Țara condusă de președintele Vladimir Putin ar putea să se apropie cu pași repezi de incapacitatea de plată, după decizia...

SRI dă explicații după atacul hackerilor de la Killnet. „Ar putea urma acțiuni mult mai complexe“

SRI dă explicații după atacul hackerilor de la Killnet. „Ar putea urma acțiuni mult mai complexe“

Preşedintele comisiei pentru controlul SRI, Cristian Chirteş, a declarat, miercuri, la Parlament, că atacul cibernetic din 29 aprilie a fost posibibil din cauza unor probleme de securitate. Mai multe site-uri...

Războiul din Ucraina. Soldat rus, despre Putin: „Un bătrân nebun. Noi aici încă nu am câştigat nimic”

Războiul din Ucraina. Soldat rus, despre Putin: „Un bătrân nebun. Noi aici încă nu am câştigat nimic”

Ocupanții ruși discută deschis la telefon despre cum ucrainenii sunt violați, jefuiți și sunt organizate crime în masă. Doi militari din așa-numita „DPR” își împărtășesc impresiile despre mersul evenimentelor din...

Steagul Ucrainei, arborat  pe Vârful Putin. Acesta se afla într-un lanț muntos din Kirghizstan și a fost „botezat” în cinstea președintelui rus în 2011. Video

Steagul Ucrainei, arborat pe Vârful Putin. Acesta se afla într-un lanț muntos din Kirghizstan și a fost „botezat” în cinstea președintelui rus în 2011. Video

Putin a fost umlit. Persoane necunoscut au arborat drapelul Ucrainei pe vârful Putin. Acesta se afla într-un lanț muntos din Kirghizstan și a fost „botezat” în cinstea președintelui rus în...

Putin pune ferm piciorul lângă România. Insula Șerpilor s-a umplut de vehicule blindate și nave rusești. Imagini din satelit

Putin pune ferm piciorul lângă România. Insula Șerpilor s-a umplut de vehicule blindate și nave rusești. Imagini din satelit

Putin pune ferm piciorul lângă România. Insula Șerpilor este bine păzită de forțele ruse. Mai multe imagini realizate din satelit în ultimele zile au fost studiate de experți în securitate...

Războiul din Ucraina. Comandantul Batalionului Azov a luat legătura cu soția sa. Dezvăluiri din infernul de la Azovstal

Războiul din Ucraina. Comandantul Batalionului Azov a luat legătura cu soția sa. Dezvăluiri din infernul de la Azovstal

Războiul din Ucraina. Comandantul batalionului de la Azovstal, Denis Prokopenko, a reuşit să vorbească scurt cu soția sa, Kateryna. Ea a declarat că soldații capturați nu au fost supuși violenței...

Guvernul va aproba retragerea României din Banca Internaţională de Cooperare Economică şi Banca Internaţională de Investiţii, instituții financiar bancare controlate de Rusia

Guvernul va aproba retragerea României din Banca Internaţională de Cooperare Economică şi Banca Internaţională de Investiţii, instituții financiar bancare controlate de Rusia

România intenționează să se retragă din două dintre instituțiile financiar bancare controlate de Rusia. Este vorba despre Banca Internațională de Investiții (BII) și Banca Internațională de Cooperare Economică (BICE). Demersul...

Fostul director adjunct al CIA susține că Ronald Reagan a avertizat Europa să nu lase Rusia să construiască conducte de gaze

Fostul director adjunct al CIA susține că Ronald Reagan a avertizat Europa să nu lase Rusia să construiască conducte de gaze

Fostul secretar al Apărării, Robert Gates, a remarcat că Europa a fost avertizată de zeci de ani să nu permită Rusiei să construiască conducte de petrol ca să devină dependentă...