rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Război în Ucraina. Ziua 145. Rusia reia ofensiva în Donbas. Peste 1.300 de victime ale ocupanților ruși în regiunea Kiev

Război în Ucraina. Ziua 145. Rusia reia ofensiva în Donbas. Peste 1.300 de victime ale ocupanților ruși în regiunea Kiev

Războiul din Ucraina a intrat în ziua 145 cu demiteri la nivel înalt în guvernul Ucrainei. Președintele Volodimir Zelenski l-a înlăturat din funcție pe șeful Serviciului Secret (SBU), dar și...

Prețul grâului este în scădere la bursele agricole. Cerealele furate de Rusia din Ucraina au inundat piețele

Prețul grâului este în scădere la bursele agricole. Cerealele furate de Rusia din Ucraina au inundat piețele

Prețul grâului este în scădere pe bursa de la Chicago, revenind la nivelul de dinainte de declanșarea invaziei rusești din Ucraina. Acest lucru se datorează livrărilor de produse agricole din...

Criza energetică provocată de Rusia afectează declinul monedei euro: „Poate fi legată de o șansă mai mare de recesiune”

Criza energetică provocată de Rusia afectează declinul monedei euro: „Poate fi legată de o șansă mai mare de recesiune”

Moneda euro a scăzut cu aproape 12% de la începutul anului 2022, iar analiștii atribuie cea mai mare parte a războiului Rusiei împotriva Ucrainei și mișcărilor sale ulterioare pe piața...

Rusia amenință cu judecata un ziar elvețian din cauza publicării unor imagini defăimătoare cu Putin. Apare cu nas de clovn și vopsit pe față

Rusia amenință cu judecata un ziar elvețian din cauza publicării unor imagini defăimătoare cu Putin. Apare cu nas de clovn și vopsit pe față

Oficialii ruși au amenințat un ziar elvețian cu o acțiune în justiție, după ce acesta a publicat o imagine care îl înfățișează pe președintele Vladimir Putin ca un clovn. Ziarul...

Fost deputat în Duma de Stat a Rusiei: „Dacă va continua să danseze cu Occidentul, Moldova va avea destin dramatic”

Fost deputat în Duma de Stat a Rusiei: „Dacă va continua să danseze cu Occidentul, Moldova va avea destin dramatic”

Roman Hudeakov, fost deputat în Duma de Stat a Rusiei, a declarat că Moldova va avea un sfârșit tragic dacă Maia Sandu s-ar alia cu Occidenutul. Acesta a acuzat președintele...

Rusia pregătește o nouă etapă a ofensivei. Serviciile Armatei Ucrainei: Dispunerea trupelor indică cel puțin două direcții

Rusia pregătește o nouă etapă a ofensivei. Serviciile Armatei Ucrainei: Dispunerea trupelor indică cel puțin două direcții

Serviciile Armatei Ucrainei a anunțat că Rusia a pregătit noi bombardamente în mai multe regiuni. În ultimele zile, soldații lui Vladimir Putin au crescut semnificativ numărul atacurilor cu rachete. Direcția...

Culisele demiterii lui Dimitri Rogozin din funcția de șef al stației spațiale a Rusiei

Culisele demiterii lui Dimitri Rogozin din funcția de șef al stației spațiale a Rusiei

Dmitri Rogozin a fost demis din funcția de șef al stației spațiale a Rusiei de Vladimir Putin, a anunțat Kremlinul, după luni de acrimonie cu NASA și alte personalități occidentale....

Rușii au furat softurile centralei de la Cernobîl. Ce se întâmplă în cea mai periculoasă zonă din Ucraina

Rușii au furat softurile centralei de la Cernobîl. Ce se întâmplă în cea mai periculoasă zonă din Ucraina

Militarii ruși au pus mâna pe softurile echipamentelor centralei nucleare de la Cernobîl. Anunțul a fost făcut chiar de către directorul adjunct al centrului, Olexandr Barsukov. Centrul de măsurare a...

Olena Zelenska: „Oprind invazia acum, ucrainenii nu o opresc doar pentru ei, ci pentru toată Europa”

Olena Zelenska: „Oprind invazia acum, ucrainenii nu o opresc doar pentru ei, ci pentru toată Europa”

Olena Zelenska, soţia lui Volodimir Zelenski, a declarat, în contextul războiului din Ucraina, că nu este o soluție să cedezi în fața invadatorului. Aceasta a precizat că slăbiciunea îi va...

Rusia verifică presa din fiecare țară. Autoritățile de la Moscova se pâng că unele publicații „distorsionează informațiile”

Rusia verifică presa din fiecare țară. Autoritățile de la Moscova se pâng că unele publicații „distorsionează informațiile”

Reprezentantul oficial al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că Rusia a început verificare presei din toate țările, în special din Grecia. Autoritățile de la Moscova spus că...

Rusia, acuzată că s-a implicat în criza guvernamentală din Italia. Cine ajută propaganda lui Putin

Rusia, acuzată că s-a implicat în criza guvernamentală din Italia. Cine ajută propaganda lui Putin

Ministrul italian de externe Luigi Di Maio consideră că Rusia s-a implicat în criza guvernamentală, care a fost provocată de Giuseppe Conte, liderul Mișcării 5 Stele. Acesta este convins că...

Ministrul Apărării: „Armata României ar putea să facă față oricărei agresiuni”. Scenariul în care rușii s-ar apropia de noi

Ministrul Apărării: „Armata României ar putea să facă față oricărei agresiuni”. Scenariul în care rușii s-ar apropia de noi

Ministrul Apărării a vorbit despre scenariul în care Rusia atacă România. Vasile Dîncu a garantat că armata României este pregătită pentru tot ce este mai rău și că ar putea...

Bloomberg: România se teme de Putin, dar și Putin ar trebui să se teamă de România. Liderul de la Kremlin ar putea avea soarta lui Ceaușescu

Bloomberg: România se teme de Putin, dar și Putin ar trebui să se teamă de România. Liderul de la Kremlin ar putea avea soarta lui Ceaușescu

România, coșmarul lui Putin. Ce îl îngrozește pe liderul de la Kremlin Cunoscutul analist politic Robert D. Kaplan, autor la mai multor lucrări de politologie și strategie geopolitică, din care...

Ce a lăsat în urmă Dmitri Rogozin la Roscosmos. Opinia unui cunoscut blogger rus despre mandatul fostului șef al agenției spațiale ruse

Ce a lăsat în urmă Dmitri Rogozin la Roscosmos. Opinia unui cunoscut blogger rus despre mandatul fostului șef al agenției spațiale ruse

Prestația lui Dmitri Rogozin la conducerea Roscosmos, agenția spațială rusă, este lăudată de Vitaly Egorov, un blogger specializat în popularizarea cosmonauticii. Rogozin, demis de Vladimir Putin pe 15 iulie, este...

O delegație de la Moscova a vizitat Teheranul de două ori în ultima lună. Rușii sunt foarte interesați de dronele militare iraniene. CNN

O delegație de la Moscova a vizitat Teheranul de două ori în ultima lună. Rușii sunt foarte interesați de dronele militare iraniene. CNN

O delegație rusă a vizitat, în mai multe rânduri, în ultima lună, un aerodrom situat în centrul Iranului. Rușii au dorit să examineze dronele iraniene capabile să transporte armament. Informația,...

Exporturile de țiței din SUA către Europa le-au depășit pe cele către Asia

Exporturile de țiței din SUA către Europa le-au depășit pe cele către Asia

Europa a depășit Asia drept cel mai mare consumator de țiței american pentru prima dată în șase ani, deoarece războiul Rusiei împotriva Ucrainei reordonează piețele globale de energie. Importurile de...

Război în Ucraina. Forțele rusești presate să reia ofensiva în Donbas. Pauza operațională s-a încheiat. Estimare ISW

Război în Ucraina. Forțele rusești presate să reia ofensiva în Donbas. Pauza operațională s-a încheiat. Estimare ISW

Forțele militare rusești reiau atacurile din Donbas, părând să fi ieșit din pauza operațională. Este ultima actualizare a situației militare din Ucraina realizată de Institutul american pentru cercetări de război...

Întreruperea livrărilor de gaze din Rusia a determinat Germania să-și utilizeze rezervele. Care este planul de salvare

Întreruperea livrărilor de gaze din Rusia a determinat Germania să-și utilizeze rezervele. Care este planul de salvare

Gigantul energetic german Uniper a fost nevoit să-și utilizeze rezervele înainte de sezonul de iarnă, după ce Gazprom din Rusia a oprit livrările de gaze naturale către țară. Nevoia de...

Mișcare de tineret a lui Putin menită să-i învețe pe copiii ruși principii de ordin național

Mișcare de tineret a lui Putin menită să-i învețe pe copiii ruși principii de ordin național

Președintele rus Vladimir Putin a semnat o lege vizând înființarea unei mișcări patriotice de tineret care să-I învețe pe copiii ruși principii de ordin patriotic. Președintelui rus i s-a cerut...

Viktor Orban: Sancțiunile împotriva Rusiei au fost un calcul greșit al UE. Europa „s-a împuşcat în plămâni”

Viktor Orban: Sancțiunile împotriva Rusiei au fost un calcul greșit al UE. Europa „s-a împuşcat în plămâni”

Uniunea Europeană „s-a împuşcat în plămâni” prin sancţiunile greşit concepute împotriva Rusiei şi care, dacă vor fi continuate, riscă să distrugă economia europeană, a afirmat vineri prim-ministrul ungar Viktor Orban....