Meciul caspic – repriza a doua
Pentru a doua oară în decurs de o lună, Vladimir Putin efectuează o vizită oficială în zona Mării Caspice – ceea ce reconfirmă interesul deosebit pe care-l acordă Kremlinul Asiei...
Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.
Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.
Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume(d); alte mari orașe(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.
În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.
La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.
În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.
În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.
La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.
Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”
Pentru a doua oară în decurs de o lună, Vladimir Putin efectuează o vizită oficială în zona Mării Caspice – ceea ce reconfirmă interesul deosebit pe care-l acordă Kremlinul Asiei...
Biroul pentru Afaceri Externe, Commonwealth și Dezvoltare din Marea Britanie (FCDO) a declarat vineri, 15 iulie, că l-a convocat pe ambasadorul Rusiei, Andrei Kelin, pentru exprimarea profundei îngrijorare a Marii...
De la Națiunile Unite, prezente la întâlnirea de la Istanbul, se vorbeşte despre progrese mari către un acord, dar mai este nevoie de muncă la nivel "tehnic" pentru oficializarea unui...
Antonio Guterres, secretar general al Națiunilor Unite, a spus că este „consternat” de „atrocitățile” comise de trupele ruse asupra orașului Vinița, unde peste 23 de persoane au murit, iar alte...
În dimineața zilei de vineri, 15 iulie 2022, trupele ruse au lovit principalele două universităţi din Nicolaev, situat în sudul Ucrainei. Pe lângă asta, alte două case și unsprezece apartamente...
Rishi Sunak a fost ministru al Finanțelor în Marea Britanie, fiind născut în Anglia, însă părinții săi sunt originari din India. În cea de-a doua rundă a desemnării înlocuitorului lui...
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a respins apelul depus de patru cluburi de fotbal din Rusia împotriva excluderii lor din cupele europene în sezonul 2022-2023, măsură decisă de UEFA din...
Negociatorii au convenit asupra unor modalități vizând exportul cerealelor din Ucraina. Președintele rus Vladimir Putin va trebui să semneze un acord în acest sens. Potrivit declarațiilor unor înalți oficiali din...
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu a adus explicații, vineri, 15 iulie, după cea de-a doua ediție a Conferinței ministeriale a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, despre riscul unei recesiuni...
Vineri, 15 iulie 2022, liderul rus, Vladimir Putin, a decis să-l demită pe Dmitri Rogozin din funcția de şef al agenţiei spaţiale ruse Roscosmos. Asta în ciuda faptului că, în...
Putin va introduce în orașul Murmansk din nordul Rusiei un sistem complet de supraveghere cu ajutorul tehnologiei de recunoaștere facială. Autoritățile îl numesc proiectul „orașul sigur”. Putin va instala peste...
Europa vrea să importe gaze din Azerbaidjanul, pentru a-și reduce dependența de Rusia. Până acum livrările au fost limitate din cauza problemelor de infrastructură. UE se teme că Moscova va...
Un al doilea val de ruşi migrează în străinătate pentru a scăpa de regimul lui Vladimir Putin. Mulți dintre ei contestă războiului, se tem de persecuția politică, dar și de...
Zeci de avioane de luptă americane și japoneze au desfășurat un exercițiu de amploare și au survolat Marea Japoniei, Oceanul Pacific și Marea Chinei de Est. Demonstrația de forță a...
Sute de ucraineni, inclusiv civili și politicieni locali, sunt supuși detențiilor forțate de către forțele armate ruse în regiunile ocupate din Ucraina, potrivit informațiilor furnizate de Organizația Națiunilor Unite. Cei...
Adjunctul procurorului general al Ucrainei, Maksim Yakubovski ,a declarat că Vladimir Putin nu va putea fi tras la răspundere penală pentru crimele comise de armata rusă în țara vecină. Doar...
Trupele ruse au bombardat mai multe zone din centrul și estul Ucrainei, lovind inclusiv un centru comercial, dar și unul medical, ambele din Vilnița, bilanțul victimelor ajungând la 23 de...
Nikolai Patrușev, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei și un aliat al lui Vladimir Putin, încă din perioada în care au lucrat împreună la KGB, în Sankt Petersburg, susține că...
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, crede că iarna care va veni va fi complicată, precizând că, în acest moment, depozitele de gaze naturale sunt la nivelul de 49% şi estimează că...
Președintele brazilian Jair Bolsonaro a declarat joi, 14 iulie, că știe care este soluția pentru ca războiul dintre Rusia și Ucraina să se încheie. El a susținut că îi va...