Viktor Orban: Sancțiunile împotriva Rusiei au fost un calcul greșit al UE. Europa „s-a împuşcat în plămâni”
- Iulia Moraru
- 16 iulie 2022, 08:45
Uniunea Europeană „s-a împuşcat în plămâni” prin sancţiunile greşit concepute împotriva Rusiei şi care, dacă vor fi continuate, riscă să distrugă economia europeană, a afirmat vineri prim-ministrul ungar Viktor Orban.
Viktor Orban a precizat că sancțiunile impuse împotriva Rusiei nu au făcut nimic altceva decât să cauzeze daune grave economiei europene.
„La început, am crezut că ne-am împuşcat doar în picior, dar acum este clar că economia europeană s-a împuşcat în plămâni şi că se zbate pentru aer”, a spus Orban într-un interviu la postul public de radio Kossuth.
El a adăugat că Ucraina are nevoie de ajutor, însă liderii europeni ar trebui să-şi reconsidere strategia, pentru că sancţiunile au cauzat daune ample economiei europene fără a slăbi Rusia sau a aduce războiul mai aproape de final.
„Sancţiunile nu ajută Ucraina, în schimb sunt rele pentru economia europeană şi, dacă se va continua în acest fel, vor omorî economia europeană. Ceea ce vedem acum este de nesuportat”, a afirmat Orban.
UE trebuie să admită că „a făcut un calcul greșit” atunci când a impus sancțiuni
„Momentul adevărului trebuie să vină la Bruxelles, când liderii UE vor admite că au făcut un calcul greşit, că politica de sancţiuni s-a bazat pe presupuneri eronate şi trebuie schimbată”, a adăugat el.
„Nimeni nu a crezut la 24 februarie că războiul dintre Ucraina şi Rusia nu va fi doar un conflict, ci va marca sfârşitul unei ere şi intrarea în noua eră de război în istoria europeană, în care va trebui să luptăm pentru lucruri pe care până acum le consideram de la sine înţelese”, a mai spus premierul ungar.
Războiul se poartă în economia mondială şi în special în cea europeană, pe toate fronturile, după cum o arată preţurile în creştere la energie, a arătat el.
Una dintre „marile bătălii” va fi lupta pentru resurse energetice, costul vieţii şi costuri accesibile ale utilităţilor. O alta este probabil să fie o „luptă pentru locuri de muncă”, dat fiind că politica de sancţiuni şi războiul împing economia europeană spre recesiune, a avertizat el.
Deşi Ungaria se confruntă în continuare cu un deficit de forţă de muncă, Orban a sfătuit „pe oricine are o slujbă să o preţuiască şi să facă tot ce poate ca să o păstreze, pentru că se aşteaptă ca lunile următoare să aducă recesiune economică în Europa”.
Creşterea preţurilor la gaz şi electricitate a obligat guvernul ungar să anunţe miercuri eliminarea plafonării preţurilor la utilităţi în cazul consumurilor peste medie, interzicerea exportului de combustibili, inclusiv gaz, şi majorarea producţiei interne de gaz de la 1,5 la 2 miliarde de metri cubi, informează Agerpres.