Harta jafului din pădurile românești
Aparent, statisticile ne sunt favorabile: potrivit Curții de Conturi, fondul forestier al României a crescut din 1990 până acum. O evaluare a unui ONG arată însă că, din 2009 în...
Aparent, statisticile ne sunt favorabile: potrivit Curții de Conturi, fondul forestier al României a crescut din 1990 până acum. O evaluare a unui ONG arată însă că, din 2009 în...
Stenogramele din dosarul lui Gheorghe Ceteraș, acuzat de retrocedări frauduloase, dezvăluie modul în care samsarii de terenuri pun mâna pe suprafețe întinse de pădure. Milionarul și-a construit o adevărată rețea...
Dosarul în care primarul Constanței, Radu Mazăre, este acuzat de retrocedarea ilegală a unor terenuri a fost amânat, marți, pentru data de 5 mai, deoarece judecătorul de caz nu s-a...
Soarta arestării deputatului UDMR Marko Attila se decide astăzi în Parlament. Mai exact, Plenul Camerei Deputaţilor se reuneşte pentru a hotărî dacă încuviinţează sau nu cererea procurorilor anticorupţie de arestare...
DNA a preluat de la DIICOT dosarul "Moşia Brătienilor", în care se efectuează cercetări în legătură cu retrocedări ilegale de terenuri din judeţul Argeş şi în care este urmărit penal...
Ingrid Popa Mocanu, fost vicepreşedinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a fost reţinută luni de DNA în dosarul ANRP. ''Nu am făcut nimic, sunt faptele evaluatorilor. Nu am făcut...
Fostul ministru al Justiției va fi și el audiat la DNA, ca martor, în Dosarul „Retrocedărilor”, în care a fost arestată fosta șefă a DIICOT Nu mai este niciun dubiu...
De 71 de zile, deputatul infractor Marko Attila a dispărut din vizorul autorităților române fugind la Budapesta după ce, pe 3 decembrie 2014, Camera Deputaților a votat încuviințarea arestării sale....
Fostul ministrul al Mediului Attila Korodi a fost interceptat şi filat în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, la cererea DNA. Procurorii au redat interceptarea unei discuţii din 28 august 2014...
Într-un al doilea dosar privind retrocedările ilegale de la ANRP, procurorii DNA au dispus măsura reținerii pentruj 24 de ore După o zi lungă de audieri, în jurul orei 3...
Fostul primar al Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu, ar fi fost ridicat din Germania și dus, sun escortă, la DNA Timișoara. Ciuhandu ar fi fost adus la Timișoara din Germania, de o...
Președintele PMP, Elena Udrea, a declarat ieri Sergiu Diacomatu, inculpat în Dosarul Retrocedărilor împreună de Alina Bica, a fost sponsorul lui Teodor Baconshi. ”Speculaţii cu acest domn au fost că...
Senatorul Tudor Chiuariu este urmărit penal în dosarul retrocedărilor, în care este arestat Viorel Hrebenciuc, fiind acuzat de trafic de influenţă. Potrivit unor surse citate de Agerpres, senatorul ar fi...
Cătălin Teodorescu, anchetat de DNA în dosarul în care este vizată și fosta șefă DIICOT, Alina Bica, l-a pârât la procurorii anticorupție pe Ioan Oltean. Deputatul le-a mărturisit procurorilor faptul...
Instanţa supremă a decis astpzi impunerea măsurii de arest la domiciliu în cazul judecătorului Lorand Andras Ordog, de la Tribunalul Covasna, urmărit penal în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri din...
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins joi contestația deputatului PSD Ioan Adam, împotriva deciziei de arestare preventivă, decizia magistraților fiind definitivă, informează Agerpres. Ioan Adam a fost arestat...
Gheorghe Ceteraș, acuzat că a dat mită pentru retrocedarea frauduloasă a mii de hectare de pădure, a atras atenția autorităților atunci când a făcut retrageri uriașe în numerar. Procurorii DNA...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins, în această seară, cererea inculpaților Viorel şi Andrei Hrebenciuc şi a lui Gheorghe Paltin Sturdza, urmăriţi penal în dosarul retrocedării ilegale...
Scandalul retrocedărilor ilegale de păduri a adus în discuție problema defrișărilor ilegale, care ajung în cherestea vândută în afară. În 2013, România a exportat de zece ori mai multă cherestea...
Un politician, un afacerist, un magistrat și funcționari Romsilva sunt cercetați într-un nou dosar de retrocedări dubioase a mii de hectare de pădure. EVZ a scris despre neregulile din Buzău...