PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Blaga, așteptat să REVINĂ în PNL. Mesajul lui Orban este EVIDENT

Blaga, așteptat să REVINĂ în PNL. Mesajul lui Orban este EVIDENT

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a dezvăluit că foştii preşedinţi ai partidului sunt membri ai Biroului Politic Naţional (BPN). Orban a făcut și o nominalizare și a afirmat că dacă Vasile...

SONDAJ: PNL urcă în opțiunea de vot a românilor. Care este  MIZA liberalilor la alegerile locale parțiale

SONDAJ: PNL urcă în opțiunea de vot a românilor. Care este MIZA liberalilor la alegerile locale parțiale

Un sondaj național efectuat recent de către PNL, situează partidul la un scor apropiat de PSD, în tendința de vot a românilor, au spus surse liberale, pentru EVZ. Liberalii au...

SCANDAL uriaș între PSD și PNL CONSTANȚA din cauza pomenilor alimentare pentru "amărâți"

SCANDAL uriaș între PSD și PNL CONSTANȚA din cauza pomenilor alimentare pentru "amărâți"

Consilierii locali PSD și PNL din Constanța au ajuns să se jignească public, mărul discordiei fiind tichetele valorice, în valoare de 40 de lei, pe care constănțenii cu venituri reduse...

Liberalii PROVOACĂ Guvernul și ÎNCURAJEAZĂ protestele sindicatelor: „Mihai Tudose și Olguța Vasilescu mint”

Liberalii PROVOACĂ Guvernul și ÎNCURAJEAZĂ protestele sindicatelor: „Mihai Tudose și Olguța Vasilescu mint”

Conducerea PNL lansează o provocare mebrilor Executivului condus de premierul Mihai Tudose, aceea de demisiona dacă va exista o scăderea a 100 de salarii în România din cauza măsurilor fiscale...

Tineretul liberal s-a jucat de-a Halloween-ul la Timișoara I FOTO

Tineretul liberal s-a jucat de-a Halloween-ul la Timișoara I FOTO

Tineretul liberal s-a jucat de-a Halloween-ul marți noaptea, atacând ”nerealizările guvernului PSD”. Viitorii politicieni liberali, au scobit dovleci pe care au scris ”PSD” și i-au înșirat pe treptele Prefecturii, în...

Avem proba! Vasile Blaga, detronat din fruntea PNL cu o făcătură judiciară

Avem proba! Vasile Blaga, detronat din fruntea PNL cu o făcătură judiciară

Evenimentul Zilei vă prezintă declarațiile fostului premier Emil Boc, dar și ale lui Adriean Videanu, date în dosarul penal în care Vasile Blaga, fost ministru de Interne și președinte al...

Orban, despre legile Justiției: „Iordache nici nu știe ce a semnat. Ne așteptăm la amendamente”

Orban, despre legile Justiției: „Iordache nici nu știe ce a semnat. Ne așteptăm la amendamente”

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat marţi că deputatul PSD Florin Iordache, preşedintele Comisiei parlamentare speciale, nu ştie ce a semnat în cazul modificărilor la legile Justiţiei. Șeful liberalilor i-a...

Orban, către Dragnea: „Vă somez să-l excludeți imediat din PSD pe Șerban Nicolae”

Orban, către Dragnea: „Vă somez să-l excludeți imediat din PSD pe Șerban Nicolae”

Liderul liberalilor Ludovic Orban l-a somat, marți, pe președintele PSD, Liviu Dragnea, să solicite excluderea imediată a lui senatorului social-democrat Şerban Nicolae din partid pentru afirmaţiile „revoltătoare şi denigratoare la...

Orban: „PNL va depune săptămâna viitoare MOŢIUNE SIMPLĂ, la Senat, împotriva ministrului Finaţelor!”

Orban: „PNL va depune săptămâna viitoare MOŢIUNE SIMPLĂ, la Senat, împotriva ministrului Finaţelor!”

Liberalii vor depune săptămâna viitoare, la Senat, o moţiune simplă împotriva ministrului Finanţelor, Ionuţ Mişa, şi vor solicita Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituţională ordonanţele pe care le va...

Turcan anunţă RĂZBOIUL TOTAL împotriva Guvernului. CE vor face liberalii

Turcan anunţă RĂZBOIUL TOTAL împotriva Guvernului. CE vor face liberalii

Prim-vicepreşedintele PNL,deputatul Raluca Turcan, a declara, vineri, că liberalii vor anula toate măsurile anti-economice şi toate deciziile anti-democratice când vor prelua guvernarea de la PSD şi ALDE. "PSD şi ALDE...

DEPUTAT PNL implicat într-un GRAV accident RUTIER

DEPUTAT PNL implicat într-un GRAV accident RUTIER

Deputatul PNL Doru Oprişcan a suferit mai multe leziuni la cap și coaste după ce a fost implicat într-un grav accident rutier. Deputatul PNL Doru Oprişcan a fost implicat într-un...

SRI are deja și o Divizie Politică. Se numește Partidul Național Liberal! România lui Cristoiu

SRI are deja și o Divizie Politică. Se numește Partidul Național Liberal! România lui Cristoiu

Sub conducerea lui Claudiu Manda, Comisia comună a Camerei Deputaților și Senatului de control al SRI, pare să-și fi găsit, în fine, rolul crucial de cîine de pază al celui...

Orban: PNL atacă la CCR modificările prin care ORICINE e obligat să vină la audierile Comisiei SRI

Orban: PNL atacă la CCR modificările prin care ORICINE e obligat să vină la audierile Comisiei SRI

Liderul PNL, Ludovic Orban, a anunțat, luni, că liberalii vor sesiza la CCR modificările la regulamentul Comisiei de control al SRI prin care orice persoană citată este obligată să se...

PNL vrea să elimine AVIZUL Parlamentului pentru miniștrii acuzați de fapte de corupție

PNL vrea să elimine AVIZUL Parlamentului pentru miniștrii acuzați de fapte de corupție

Liberalii vor depune în Parlament un proiect de lege care prevede modificarea Legii răspunderii ministeriale, care stipulează că pentru foştii miniştri care sunt şi parlamentari şi pentru care DNA a...

FUZIUNEA PNL-PDL, desființată din interiorul LIBERALILOR: O familie nu poate fi condusă când ai două mame

FUZIUNEA PNL-PDL, desființată din interiorul LIBERALILOR: O familie nu poate fi condusă când ai două mame

PNL își alege, la Palatul Parlamentului, viitorul. Deși Ludovic Orban o susține pe Mara Mareș, copreședintele TNL Costel Alexe face o radiografie dură a fuziunii dintre PNL și PDL. "Pentru...

Șefia TNL, BUTOIUL cu PULBERE al liberalilor. Gașca care vrea refacerea USL încinge spiritele în PNL

Șefia TNL, BUTOIUL cu PULBERE al liberalilor. Gașca care vrea refacerea USL încinge spiritele în PNL

Lupta pentru președinția Tinerului Național Liberal aduce la suprafață războiul surd din interiorul PNL. Acuzații de fraudare și de reanimare a alianței USL, din perioada lui Crin Antonescu, sunt în...

Orban îi îndeamnă pe liberali să-i RECUCEREASCĂ pe bugetari și pensionari

Orban îi îndeamnă pe liberali să-i RECUCEREASCĂ pe bugetari și pensionari

Președintele PNL, Ludovic Orban, i-a îndemnat pe liberali să demareze o campanie prin care să recâștige pensionarii și bugetarii, în contextul în care aceste două categorii de oameni au fost...

PNL plânge după Klaus Iohannis

PNL plânge după Klaus Iohannis

Unul dintre liderii PNL a rupt tăcerea în privința relației dintre partid și președintele Klaus Iohannis. ''Nu e în regulă că după ce am câştigat alegerile prezidenţiale din 2014 cu...

„Metodele-minune” ale PNL pentru deblocarea traficului

„Metodele-minune” ale PNL pentru deblocarea traficului

Liberalii susțin că au descoperit cinci “măsuri esențiale” pentru îmbunătățirea condițiilor de trafic din Capitală, o problemă pe care niciunul dintre primarii post-decembriști nu a reușit să o rezolve. Liderul...

PNL își schimbă emițătoarele: Emil Boc, interzis la TV?

PNL își schimbă emițătoarele: Emil Boc, interzis la TV?

Conducerea PNL le-ar fi interzis unor membri de marcă ai partidului să mai apară în emisiuni de tip talk-show, potrivit unor informații apărute pe surse la B1Tv. Potrivit sursei citate,...