Orban îi îndeamnă pe liberali să-i RECUCEREASCĂ pe bugetari și pensionari
- Ana Petrescu
- 22 octombrie 2017, 12:35
Președintele PNL, Ludovic Orban, i-a îndemnat pe liberali să demareze o campanie prin care să recâștige pensionarii și bugetarii, în contextul în care aceste două categorii de oameni au fost mințite cu „nerușinare” de către PSD prin promisiunile de majorare a pensiilor și salariilor.
Liderul liberal a spus sâmbătă, la Iaşi, în cadrul „Forumului Administraţiei Publice Locale”, la care au fost prezenţi sute de aleşi liberali din întreaga ţară, că PSD a promis bunăstare mai multor categorii sociale, inclusiv pensionarilor, însă totul s-a dovedit a fi o minciună.
„Se vede tot mai limpede şi sper ca din ce în ce mai mulţi români să înţeleagă că au fost minţiţi cu bunăştiinţă, cu neruşinare, că în mod deliberat s-au promis lucruri ce nu pot fi realizate. Pe lângă campania de atragere a clasei de mijloc, a mediului de afaceri, vă rog să începeţi să faceţi o campanie către pensionari. Iată că pensionarii, care au fost principalii votanţi ai PSD au fost minţiţi cu neruşinare. Cinicii care conduc azi România şi-au bătut joc de părinţii şi bunicii noştri. Au promis că le cresc pensiile, le-au dat speranţe false, pentru ca acum să spună cu nonşalanţă şi nesimţire că nu se mai aplică Legea pensiilor de la 1 ianuarie 2018, că nu mai cresc pensiile aşa cum fusese proiectat. Cum să minţi în halul ăsta?”, le-a transmis Ludovic Orban liberalilor prezenţi în sală, citat de Agerpres.
În opinia președintelui PNL, şi profesioniştii din administraţie trebuie recâştigaţi de către liberali, după ce aceştia au luat „ţeapă” de la PSD.
„Angajaţii din sectorul public, mai ales profesioniştii din administraţie, oamenii care fac carieră în administraţia publică, trebuie recâştigaţi de partea noastră. S-au dus mulţi dintre ei după promisiunile PSD şi iată că şi ei au luat ţeapă. Li s-a promis creşterea salariilor cu 25 la sută şi o să vadă creşterea netă de maxim patru la sută anul viitor. Iar ăştia patru la sută, ca putere de cumpărare, o să reprezinte mult mai puţin decât reprezenta salariul din 2017, pentru că între timp a crescut inflaţia, a crescut leul în rapot cu euro, a crescut deficitul balanţei comerciale şi s-au scumpit creditele. Trebuie să mergem spre aceste categorii, să le spunem că au fost minţite”, explicat Orban.
Liderul liberalilor a explicat că atât pensiile cât şi salariile celor care lucrează la stat vor creşte doar atunci când economia este în creştere şi există investiţii reale.
„Trebuie să încercăm să îi convingem că au fost minţiţi. Pensiile nu pot să crească decât dacă economia este în creştere, dacă mediul de afaceri se dezvoltă, dacă există investiţii, dacă va creşte productivitatea, dacă va creşte competitivitatea economiei româneşti. La fel şi în sectorul public. Nu poţi să plăteşti salarii în sectorul public dacă nu ai o creştere sănătoasă, care să valseze cu adevărat pe toate motoarele de creştere ale unei economii sănătoase şi mai ales pe o creştere în echilibru economic. Orice dezechilibru pe care îl creezi în economie, aşa cum face PSD, îţi generează o multiplicare a dezechilibrelor care în cele din urmă vor duce la regres în economie”, a conchisLudovic Orban.