Legile Justiției au încăierat Opoziția
PNL și USR s-au încurcat în demersul lor de a sesiza la CCR neconstituționalitatea Legilor Justiției adoptate anul trecut în Parlament. USR a anunțat că va depune, până la sfârşitul...
PNL și USR s-au încurcat în demersul lor de a sesiza la CCR neconstituționalitatea Legilor Justiției adoptate anul trecut în Parlament. USR a anunțat că va depune, până la sfârşitul...
Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu (PSD), a declarat într-un interviu transmis de Antena 3 în ultima zi a anului trecut, că partidul ar face o greșeală dacă ar discuta despre...
După ce a fost reținut pentru câteva ore în urma organizării unui protest interzis de autorități, Ilia Iașin, liderul opoziţiei, a fost eliberat. Tribunalul din Moscova i-a dat o amendă...
Ne pregătim să depășim un an greu, 2017 și intrăm într-unul și mai greu, 2018. Știu că este momentul ideal pentru bilanțuri, dar mie îmi plac previziunile, așa că nu...
Deși Legea bugetului de stat pentru anul 2018 a fost adoptată pe amendamente, vineri, în Comisiile de Buget Finanțe din Camera Deputaților și Senat, contrele dintre PSD-ALDE și reprezentanții PNL-USR...
Președintele comisiei speciale privind legile Justiției, Florin Iordache, a precizat că amendamentele depuse la propunerile de modificare a Codurilor penale pentru transpunerea directivei referitoare la prezumția de nevinovăție nu depășesc...
Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, susține, pe Facebook, că opoziția a politizat protestele # Rezist și că încearcă să răstoarne majoritatea cu ajutorul mișcărilor de stradă. Președintele Senatului e de părere...
Comisia specială pentru legile justiţiei a început, luni, dezbaterile la legea privind organizarea judiciară. Reprezentații UNJR au susţinut în cadrul comisiei crearea Direcţiei speciale de investigare a infracţiunilor săvârşite de...
În demersul coaliției de guvernare de schimbare a Legilor Justiției în Parlament, PNL și USR au parte de o comunicare defectuoasă, al cărei principal efect este imposibilitatea creării unui front...
Lipsa unei opoziții veritabile au creat un fenomen neîntâlnit în România până în prezent, este convins analistul Cozmin Gușă. Cozmin Gușă consideră că protestatarii acoperă nevoia de opoziție în România,...
Comisia parlamentară de control a activității SRI intenționează să-i invite la audieri pe foștii șefi ai serviciului secret, George Maior și Florian Coldea. În paralel, opoziția dorește o confesiune din...
Senatorii PMP au părăsit, miercuri, sala de plen, în semn de protest faţă de hotărârea majorităţii de a nu discuta despre comunicatul semnat de preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,...
Moțiunea simplă „`Finanțista` ministrului Mișa, un film prost despre faliment, cu acces gratuit”, inițiată de senatorii PNL, PMP și USR, va fi dezbătută astăzi, începând cu orele 16:00, în Plenul...
Opoziția i-a luat în vizor pe miniștrii de la Finanțe și Sănătate, Ionuț Mișa și Florian Bodog. Liberalii propun audierea primului în Parlament, iar pe cel de-al doilea, PMP și...
Aleșii USR susțin că din cauza liberalilor au ratat ocazia de a solicita, în ultima ședința a ultimelor birouri permanente reunite ale Parlamentului dinaintea vacanței parlamentare, socilitarea de a înființa...
Recep Tayyip Erdogan câştigă cu 51,22% un referendum foarte contestat care-i garantează prin lege o putere absolută. CHP, partidul republica al poporului, pentru prima oară în istorie a anunţat o...
Premierul Sorin Grindeanu a ridiculizat miercuri partidele de opoziţie din Parlament, PNL, USR şi PMP, spunând că nu par preocupaţi să critice constructiv Guvernul. Întrebat dacă opoziţia parlamentară reprezintă o...
Doi membri ai Comisiei de control a SRI lipsesc de la audierea directorului SRI Eduard Hellvig, deputatul liberal Cezar Preda și cel al USR, Manuel Costescu. Din partea PNL este...
Victor Ponta a declarat, azi, la şedinţa de guvern, că apreciază decizia coaliţiei de guvernare privind convocarea unei sesiuni extraordinare pe tema Codului Fiscal, la sfârşitul lunii august, şi a...
Valeriu Zgonea și Călin Popescu Tăriceanu afirmă, în scrisoare, faptul că premierul Victor Ponta a fost acuzat de către procurori "înainte de a i se oferi șansa de a fi...