marea mediterana

Marea Mediterană este o mare interioară vastă, situată între Europa, Africa de Nord și Asia de Vest, caracterizată de o istorie milenară, un climat distinct și o importanță geopolitică și economică deosebită. Numele său, care înseamnă "mare în mijlocul pământului", reflectă poziția sa centrală care a favorizat de-a lungul istoriei comerțul, schimburile culturale și dezvoltarea civilizațiilor antice (egipteană, greacă, romană), devenind astfel leagănul civilizației occidentale.
Din punct de vedere geografic, este aproape în totalitate închisă, comunicând cu Oceanul Atlantic prin Strâmtoarea Gibraltar, cu Marea Neagră prin Strâmtoarea Dardanele și Bosfor, și cu Marea Roșie prin Canalul Suez. Este o mare relativ caldă și sărată, cu un climat specific (climat mediteranean) caracterizat de veri fierbinți și uscate și ierni blânde și umede, care a modelat vegetația și agricultura regiunii (cultura de măslin, viță-de-vie, citrice).
În prezent, Marea Mediterană rămâne un centru vital pentru turism, transport maritim și pescuit, fiind în același timp un punct fierbinte al provocărilor de mediu, precum poluarea și suprapescuitul, dar și al tensiunilor geopolitice și al crizelor migrației. În esență, Marea Mediterană este un spațiu de o complexitate unică, unde natura și istoria se împletesc într-un mod fascinant.

EPURARE ETNICĂ în Burma. Numărul refugiaților minorității Rohingya este de SUTE DE MII de oameni

EPURARE ETNICĂ în Burma. Numărul refugiaților minorității Rohingya este de SUTE DE MII de oameni

Exodul în masă al musulmanilor Rohingya, care fug din Burma, a ajuns, în doar trei săptămâni, triplu, ca număr, comparativ cu refugiații care au încercat să intre în Europa, peste...

Premieră SENZAȚIONALĂ: Un vas al unui ONG care transporta IMIGRANȚI a fost SECHETRAT de autoritățile italiene

Premieră SENZAȚIONALĂ: Un vas al unui ONG care transporta IMIGRANȚI a fost SECHETRAT de autoritățile italiene

Sondajele de opinie arată: un italian din doi este convins că ONG-urile care „salvează” imigranți în Mediterana operează în complicitate cu rețelele de traficanți. Refuzul ONG-urilor ale căror vase se...

RĂSUCIRE spectaculoasă a lui Bill Gates: Miliardarul STÂNGIST cere OPRIREA imigranților!

RĂSUCIRE spectaculoasă a lui Bill Gates: Miliardarul STÂNGIST cere OPRIREA imigranților!

Europa va sfârși prin a fi copleșită de numărul imigranților (mai ales din Africa)și trebuie să ia măsuri de împiedicare a venirii lor pe continent. „Imigranții pot reprezenta un atu”,...

Adevărul CRUNT despre NUMĂRUL migranților care și-au pierdut viața în Marea Mediterană DOAR anul acesta

Adevărul CRUNT despre NUMĂRUL migranților care și-au pierdut viața în Marea Mediterană DOAR anul acesta

Suntem abia în luna iunie şi este greu de acceptat, de crezut totodată că numărul migranților care au murit sau sunt dați dispăruți în încercarea de a traversa Mediterana a...

RUSIA cu paşi siguri spre CUCERIREA Mediteranei

RUSIA cu paşi siguri spre CUCERIREA Mediteranei

Pentru Rusia, accesul la mare şi influenţa pe care o poate dobândi, sunt, de fapt, cele mai importante proiecte. În special, în confruntările cu Occidentul şi în primul rând cu...

Zeci de migranți sunt dispăruți în Marea Mediterană, după ce barca în care se aflau s-a scufundat

Zeci de migranți sunt dispăruți în Marea Mediterană, după ce barca în care se aflau s-a scufundat

Aproape 100 de migranţi sunt daţi dispăruţi după ce ambarcaţiunea pe care se aflau s-a scufundat joi în largul coastelor Libiei, în apropiere de Tripoli. Libia este principalul punct de...

S-a prăbuşit în mare unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Europa - VIDEO

S-a prăbuşit în mare unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Europa - VIDEO

Unul dintre cele mai populare obiective turistice natural ale Europei, Fereastra de Azur din Malta, s-a prăbuşit în mare ca urmare a unei furtuni puternice. „Rapoartele realizate de-a lungul anilor...

TRAGEDIE la malul mării. Trupul unei românce a fost găsit în stare avansată de putrefacție

TRAGEDIE la malul mării. Trupul unei românce a fost găsit în stare avansată de putrefacție

Pe 26 ianuarie 2017, Elena Vaideanu a dispărut de acasă. Cel care a alertat polițiștii a fost bărbatul cu care aceasta trăia de 10 ani. Trupul acesteia a fost găsit...

Tragedia cu peste 800 de morți din Mediterana: Căpitanul ambarcațiunii a fost condamnat la 18 ani de închisoare

Tragedia cu peste 800 de morți din Mediterana: Căpitanul ambarcațiunii a fost condamnat la 18 ani de închisoare

Tribunalul din Catania (Sicilia) l-a condamnat marți la 18 ani de închisoare pe Mohammed Ali Malek, căpitanul tunisian al ambarcațiunii care a naufragiat în aprilie 2015 provocând moartea a peste...

Iranul arde etapele ca superputere: grup naval în Atlantic, baze navale în Yemen și Siria | PULSUL PLANETEI

Iranul arde etapele ca superputere: grup naval în Atlantic, baze navale în Yemen și Siria | PULSUL PLANETEI

După încheierea acordului nuclear cu comunitatea internațională, Iranul a revenit în prim plan, iar deschiderea piețelor anunță ambiții de putere regională, dacă nu chiar de superputere.  Bazat deja pe statutul...

Putin pune STĂPÂNIRE pe Mediterana: Țarul își face CAP DE POD în Libia. AVIOANELE și NAVELE Rusiei ajung la doar 700 km de Europa

Putin pune STĂPÂNIRE pe Mediterana: Țarul își face CAP DE POD în Libia. AVIOANELE și NAVELE Rusiei ajung la doar 700 km de Europa

Vladimir Putin repetă „Manevra siriană” și pune cizma în Africa de Nord, ceea ce-i permite să amenințe Europa dinspre Est și Sud. Generalul Khalifa Hafter, unul dintre cei mai puternici...

Navă militară românească, la exercițiul multinațional "NUSRET 16", din Turcia

Navă militară românească, la exercițiul multinațional "NUSRET 16", din Turcia

Un amplu exercițiu multinațional de luptă contra minelor, organizat de Forțele Navale ale Turciei, se desfășoară în perioada 25 noiembrie-4 decembrie în apele turcești, la aplicație participând și dragorul maritim...

Cel puţin 365 de imigranţi s-au înecat în Mediterană în cinci zile

Cel puţin 365 de imigranţi s-au înecat în Mediterană în cinci zile

Cel puţin 365 de imigranţi s-au înecat în ultimele cinci zile în Marea Mediterană în încercarea de a ajunge în Europa, anunţă Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), precizând că bilanţul...

IMIGRANȚII acuză polițiștii ITALIENI de tortură

IMIGRANȚII acuză polițiștii ITALIENI de tortură

Organizația Amnesty International a acuzat polițiștii italieni că folosesc tactici violente pentru a amprenta imigranții. Amnesty spune că a primit 24 de plângeri privind rele tratamente, inclusiv bătăi și electroșocuri....

Începe noul sezon VIKINGII ! O să fie cel mai sângeros de până acum

Începe noul sezon VIKINGII ! O să fie cel mai sângeros de până acum

Fiecare personaj din serialul Vikingii se va angrena într-o luptă sângeroasă și periculoasă și, din păcate, mortală! Dacă serialul va respecta cronologia evenimentelor istorice, momentul morții unui personaj principal este...

Putin pregătește MUTAREA FINALĂ în Siria: toată flota nordică a Rusiei și cea mai mare parte a flotei baltice se deplasează spre Mediterana. Este „cea mai AMPLĂ operațiune văzută de la Războiului Rece încoace”, spune NATO

Putin va putea astfel, după cucerirea Alep, să se retragă din Siria: regimul Assad va fi suficient de puternic pentru a supraviețui. Un întreg convoi de vase rusești de război...

Broască țestoasă din Mediterana găsită pe plaja Vadu. Pescarii au dus-o la Delfinariu

Broască țestoasă din Mediterana găsită pe plaja Vadu. Pescarii au dus-o la Delfinariu

Țestoasa capturată de pescarii din Vadu este din specia Caretta-Caretta și, potrivit directorului Delfinariului din Constanța, Adrian Bâlbă, provine cel mai probabil din Grecia însă din cauza tropicalizării climaterice a...

Constanta, portul de start al Regatei Marilor Veliere. Peste 100.000 de vizitatori așteptați la cel mai grandios eveniment nautic al anului

Constanta, portul de start al Regatei Marilor Veliere. Peste 100.000 de vizitatori așteptați la cel mai grandios eveniment nautic al anului

Primăria Constanța, Administrația portuară, Academia Navală, Liga Navală Română și Navigator Yacht Club și-au dat mâna pentru a pregăti a doua ediție a Regatei Marilor Veliere, eveniment organizat între 8...

Klaus Iohannis RUPE TĂCEREA DUPĂ CATASTROFA DIN INTALIA și îi transmite CONDOLEANȚE președintelui Italiei. Mesajul președintelui

Klaus Iohannis RUPE TĂCEREA DUPĂ CATASTROFA DIN INTALIA și îi transmite CONDOLEANȚE președintelui Italiei. Mesajul președintelui

Șeful statului, Klaus Iohannis, transmite un mesaj de condoleanțe președintelui Italiei, Sergio Mattarella, în urma cutremurului devastator produs miercuri dimineața în centrul peninsulei aflate la Marea Mediterană. Redăm mesajul transmis...

Cum sfidează Zaher Iskandarani Poliția Română care l-a dat în URMĂRIRE INTERNAȚIONALĂ

Cum sfidează Zaher Iskandarani Poliția Română care l-a dat în URMĂRIRE INTERNAȚIONALĂ

Cel mai mare contrabandist de țigări din România, condamnat la ani grei de pușcărie și dat în urmărire internațională de doi ani, se relaxează la malul Mediteranei, în Liban, țară...