lege

Lege este stabilită de o autoritate legislativă, cum ar fi parlamentul, care este obligatorie și se aplică în general pentru a reglementa relațiile sociale, comportamentul și drepturile cetățenilor unui stat. Pentru a proteja ordinea, siguranța și echitatea, legea stabilește ce este permis, interzis sau obligatoriu pentru membrii unei organizații.

1. Caracter obligatoriu: Legea este obligatorie pentru toți cetățenii și instituțiile.
2. Generalitate: se aplică unei categorii largi de oameni, nu unui singur caz.
3. Publicitate: Toată lumea trebuie să poată vedea legea pentru ca oamenii să știe ce li se cere.
4. Stabilitate și claritate: Legea trebuie să fie clară și formulată în mod clar pentru a fi respectată și aplicată corect.

## Cum este adoptată o lege: Parlamentul este cel care elaborează și adoptă legea și poate fi promulgată de un șef de stat, cum ar fi președintele, înainte ca legea să intre în vigoare. Deși acest proces de adoptare diferă de la o țară la alta, de obicei include faze precum dezbaterea, votul și promulgarea.

În funcție de cerințele societății, legea poate fi modificată sau abrogată, iar nerespectarea ei poate duce la sancțiuni legale, cum ar fi amenzi, pedepse cu închisoarea sau alte măsuri corective.

Legea amnistiei: ce rezolvă și ce mai e de rezolvat

Legea amnistiei: ce rezolvă și ce mai e de rezolvat

A apărut mult așteptatul proiect de lege care stabilește anularea datoriilor pentru cei cu profesii liberale. Pe hârtie arată bine, dar rămâne de văzut ce va fi în realitate Proiectul,...

Remus Cernea nu a reușit să salveze delfinii. Deputații i-au respins DEFINITIV proiectul

Remus Cernea nu a reușit să salveze delfinii. Deputații i-au respins DEFINITIV proiectul

Plenul Camerei Deputaţilor a respins, astăzi, proiectul de lege iniţiat de deputatul independent Remus Cernea prin care delfinii erau declaraţi persoane non-umane şi beneficiau de anumite drepturi. Au fost înregistrate...

Legea prin care 10 mai e declarată sărbătoare națională, promulgată de Klaus Iohannis

Legea prin care 10 mai e declarată sărbătoare națională, promulgată de Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, astăzi, decretul pentru declararea zilei de 10 mai ca zi de sărbătoare naţională, informează Administraţia Prezidenţială. Proiectul legislativ are ca obiect de reglementare consacrarea zilei...

Studenții, dezamăgiți că Ministerul Educației vine cu o nouă lege

Studenții, dezamăgiți că Ministerul Educației vine cu o nouă lege

Reprezentanții Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România s-au declarat dezamăgiți de ministrul Educației care în loc să le rezolve cererile vine cu un nou proiect de lege a Educației....

George Maior, despre legea Big Brother: Este importantă stocarea datelor privind convorbirile personale și corespondența electronică

George Maior, despre legea Big Brother: Este importantă stocarea datelor privind convorbirile personale și corespondența electronică

Fostul şef al SRI, George Maior, a declarat că Legea Big Brother, care reglementează stocarea datelor despre convorbirile telefonice, este importantă şi necesară "pentru a putea urmari istoric si la...

Proiect de lege: Avere declarată de cei din conducerea băncilor şi societăţilor la care statul este acţionar

Proiect de lege: Avere declarată de cei din conducerea băncilor şi societăţilor la care statul este acţionar

Mai mulţi senatori PSD, UNPR şi PC propun să-şi declare averea şi interesele persoanele din conducerea băncilor şi a societăţilor la care statul este acţionar, în prezent declarându-şi averea doar...

Proiectul noii Legi a educaţiei, în dezbatere publică

Proiectul noii Legi a educaţiei, în dezbatere publică

Ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, a anunţat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că noul proiect de Lege a Educaţiei va fi lansat în dezbatere publică în iunie. Printre principalele puncte ale...

SUPERMARKETURILE, închise duminica și de sărbătorile legale

SUPERMARKETURILE, închise duminica și de sărbătorile legale

Hipermagazinele vor fi închise duminica şi de sărbătorile legale, așa încât să se revitalizeze comerţul tradiţional, iar consumatorul să petreacă duminica în familie şi în aer liber, scrie într-o propunere...

PNL vrea ca hypermarket-urile să fie închise duminica și de sărbătorile legale

PNL vrea ca hypermarket-urile să fie închise duminica și de sărbătorile legale

Doi deputați PNL au inițiat o propunere legislativă prin care magazinele mari să fie închise duminica și de sărbătorile legale. Aceștia își doresc ca duminica să fie o zi de...

Decizie a autorităților fără precedent: Angajatorii n-au voie sa supravegheze video salariații în birouri și nici să-i amprenteze

Decizie a autorităților fără precedent: Angajatorii n-au voie sa supravegheze video salariații în birouri și nici să-i amprenteze

Salariatii nu pot fi supravegheati video in birourile in care acestia muncesc in mod obisnuit, conform prevederilor legale aflate in vigoare, insa camerele video pot fi instalate in alte locuri,...

Studenții pierd bătălia pentru alegerea rectorilor

Studenții pierd bătălia pentru alegerea rectorilor

Întâlnirea de ieri dintre ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, și reprezentanții studenților s-a soldat cu un eșec total Reprezentanții Asocia ției Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) nu au obținut...

USL trăiește în Parlament

USL trăiește în Parlament

După consensul de dimineață de la Cotroceni pe legea privind retenția datelor cu caracter personal, parlamentarii PSD și PNL s-au pus de acord asupra unor proiecte de lege esențiale, ca...

Valeriu Zgonea

Valeriu Zgonea

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de modificare a Regulamentului acestui for, care prevede că preşedintele Camerei nu poate fi revocat decât de liderul grupului parlamentar din care face parte....

Asaltul penalilor. Parlamentul vrea să repună pe tapet legea lobby-ului

Asaltul penalilor. Parlamentul vrea să repună pe tapet legea lobby-ului

Aleșii vor rediscutarea acestui act normativ, prezent în toate statele occidentale, dar care poate conduce la acuzații de trafic de influență dacă nu este reglementat corespunzător. Un nou controversat proiect...

PREMIERĂ. După zeci de ani de instabilitate politică, Italia are o nouă lege electorală ce poate rezolva situația

PREMIERĂ. După zeci de ani de instabilitate politică, Italia are o nouă lege electorală ce poate rezolva situația

Parlamentul italian a aprobat noua lege electorală care a fost gândită pentru a aduce stabilitate politică într-o țară renumită de zeci de ani prin schimbările frecvente de guverne și prin...

Aleşii vor să MODIFICE Codul de Procedura Penală că procurorii să nu mai poată să îi ameninţă cu ÎNCHISOAREA

Aleşii vor să MODIFICE Codul de Procedura Penală că procurorii să nu mai poată să îi ameninţă cu ÎNCHISOAREA

Zece senatori au depus la Senat un proiect de modificare a Codului de Procedura Penală care lasă procurorii fără o serie de instrumente de anchetă, îngreunează obţinerea denunţurilor, face mai...

Demiterea Laurei Georgescu de la șefia CNA intră în linie dreaptă

Demiterea Laurei Georgescu de la șefia CNA intră în linie dreaptă

Deputații PSD și PNL din Comisia de Cultură au ajuns la consens pe modificarea Legii audiovizualului Partidele parlamentare au făcut ieri un pas important în direcția schimbării din funcție a...

Pedeapsa cu MOARTEA ar putea fi reintrodusă în Ungraria. Viktor Orban relansează dezbaterea

Pedeapsa cu MOARTEA ar putea fi reintrodusă în Ungraria. Viktor Orban relansează dezbaterea

Premierul Viktor Orban a relansat dezbaterea privind reintroducerea pedepsei cu moartea în Ungraria. Deși măsura este oficial interzisă de dreptul european, opoziția de extremă dreapta consideră că pedepsele privative de...

Legea privind securitatea cibernetică a României a fost respinsă de Senat

Legea privind securitatea cibernetică a României a fost respinsă de Senat

Plenul Senatului a respins marţi, în calitate de for decizional, cu 90 de voturi pentru şi o abţinere, legea privind securitatea cibernetică a României, declarată neconstituţională. Raportul Comisiei juridice a...

Studenții vor să ia parte la alegerea rectorului

Studenții vor să ia parte la alegerea rectorului

Trei organizații studențești au cerut astăzi Parlamentului sp amendeze legea Educației astfel încât studenții să aibă dreptul de a participa la alegerea rectorilor în proporție de 25% din totalul numărului...