Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu este un politician român, membru al Partidului Social Democrat (PSD), născut la 5 decembrie 1973, la Caransebeș, județul Caraș-Severin.

A deținut mai multe funcții importante în administrația publică și în cadrul partidului, fiind cunoscut în special pentru rolul său de prim-ministru al României între ianuarie și iunie 2017, în primul guvern format după alegerile parlamentare din 2016. Guvernul Grindeanu a fost însă demis prin moțiune de cenzură inițiată chiar de PSD, în contextul conflictului intern privind modificările controversate ale legislației penale.

Ulterior, Grindeanu a revenit în prim-planul politic ca vicepreședinte al PSD și ministru al Transporturilor și Infrastructurii în guvernele conduse de Nicolae Ciucă (2021–2023). În această calitate, a coordonat proiecte majore de infrastructură rutieră și feroviară, inclusiv investiții prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Din 2024, Sorin Grindeanu este considerat una dintre principalele figuri de conducere din PSD, fiind menționat frecvent ca potențial candidat la funcții de vârf în stat, inclusiv la președinția partidului sau la șefia Guvernului.

Pe scurt, Sorin Grindeanu este o figură politică de prim rang a social-democrației românești contemporane, cu experiență în administrație, guvernare și organizare de partid.

Sorin Grindeanu: Miniştrii PSD au soluţii pentru compensarea efectelor produse de creşterea preţurilor la carburanţi

Sorin Grindeanu: Miniştrii PSD au soluţii pentru compensarea efectelor produse de creşterea preţurilor la carburanţi

Creșterea accelerată a prețurilor la carburanți determină discuții în interiorul coaliției de guvernare privind soluțiile care ar putea reduce impactul asupra economiei și asupra populației. Liderul PSD, Sorin Grindeanu, afirmă...

Sorin Grindeanu: Duminică vom avea votul final pe buget

Sorin Grindeanu: Duminică vom avea votul final pe buget

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că partidul va lua o decizie importantă în cursul acestei săptămâni cu privire la votul asupra bugetului. Liderul social-democrat a precizat că duminică va...

Vlad Gheorghe, consilierul lui Bolojan: Baletul politic al PSD afectează stabilitatea guvernării

Vlad Gheorghe, consilierul lui Bolojan: Baletul politic al PSD afectează stabilitatea guvernării

Baletul politic al PSD creează incertitudine și afectează stabilitatea guvernării, afirmă Vlad Gheorghe, consilier onorific al premierului Ilie Bolojan. Mesajul vine după ce liderul social-democrat Sorin Grindeanu a declarat că există...

Dominic Fritz: Ilie Bolojan a cedat de mai multe ori PSD-ului decât USR-ului

Dominic Fritz: Ilie Bolojan a cedat de mai multe ori PSD-ului decât USR-ului

Dominic Fritz, a comentat tensiunile din coaliția de guvernare și criticile venite din partea PSD, afirmând că partidul său nu are motive să iasă de la guvernare.  Potrivit liderului USR,...

Ședința coaliției. Dispute aprinse pe modul în care Oana Țoiu a gestionat repatrierea românilor

Ședința coaliției. Dispute aprinse pe modul în care Oana Țoiu a gestionat repatrierea românilor

Liderii Coaliției au discutat, luni, în ședință scandalul privind repatrierea românilor din Orientul Mijlociu și implicarea ministrei de Externe Oana Țoiu. Sorin Grindeanu a cerut trimiterea Corpului de Control la...

Proiectul de buget pe 2026 va fi publicat marți de Finanțe. Programul anunțat de coaliția de guvernare

Proiectul de buget pe 2026 va fi publicat marți de Finanțe. Programul anunțat de coaliția de guvernare

Coaliția de guvernare a decis luni ca Ministerul Finanțelor să publice cel târziu marți, 10 martie, proiectul de buget pentru 2026, care urmează să fie adoptat în ședința de Guvern...

Propunerea USR pentru funcția de Avocat al Poporului, respinsă de PSD. Grindeanu: Nu ne răzgândim

Propunerea USR pentru funcția de Avocat al Poporului, respinsă de PSD. Grindeanu: Nu ne răzgândim

Social-democraţii nu o vor vota în Parlament pe Roxana Rizoiu, propunereaUSR pentru funcţia de Avocat al Poporului, afirmă preşedintele PSD, Sorin Grindeanu. Liderul politic a declarat că le-a cerut celor...

Bolojan și Nazare, ultimele calcule legate de buget. Primăria Capitalei, inclusă în discuţiile privind evitarea blocajelor financiare

Bolojan și Nazare, ultimele calcule legate de buget. Primăria Capitalei, inclusă în discuţiile privind evitarea blocajelor financiare

Forma finală a proiectului de buget este analizată luni de premierul Ilie Bolojan şi de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, împreună cu reprezentanţii PNL din comisiile parlamentare de Buget-Finanţe şi Administraţie Publică. Sursele...

Scandalul iscat în familia lui Ponta ia amploare. Grindeanu îi cere lui Bolojan să trimită Corpul de control la MAE

Scandalul iscat în familia lui Ponta ia amploare. Grindeanu îi cere lui Bolojan să trimită Corpul de control la MAE

În urma scandalului din familia lui Victor Ponta, Sorin Grindeanu, președintele PSD, a cerut intervenția premierului Ilie Bolojan pentru a clarifica situația. Liderul social-democrat a explicat că a evitat să politizeze...

PSD, nemulțumiri legate de forma actuală a bugetului. Creșterea, scoasă din calcule. Anunțul făcut de Grindeanu

PSD, nemulțumiri legate de forma actuală a bugetului. Creșterea, scoasă din calcule. Anunțul făcut de Grindeanu

Reprezentanții Partidului Social Democrat (PSD) au o serie de nemulțumiri legate de forma actuală a bugetului. Pentru a pune la punct otoate detaliile legate de poziția partidului, Sorin Grindeanu a anunțat...

PSD, ultimele consultări legate de bugetul pe 2026. Cum vede Grindeanu ținerea sub control al prețului carburanților

PSD, ultimele consultări legate de bugetul pe 2026. Cum vede Grindeanu ținerea sub control al prețului carburanților

Update 11:01. După ce reprezentanții Guvernului au anunțat că au cinci scenarii legate de prețurile carburanților, reprezentanții Partidului Social Democrat (PSD) se întâlnesc din nou la masa discuțiilor. Înainte de...

Grindeanu a lansat un sondaj legat de înlăturarea lui Bolojan. Cum arată primele date

Grindeanu a lansat un sondaj legat de înlăturarea lui Bolojan. Cum arată primele date

Sorin Grindeanu, președintele Partidului Social Democrat (PSD), a lansat un sondaj pe canalul său de Facebook Messenger, unde și-a întrebat susținătorii dacă premierul Ilie Bolojan ar trebui demis imediat după adoptarea...

Sorin Grindeanu, noi acuzați la adresa lui Ilie Bolojan: A luat miliarde de lei din buget şi i-a lăsat la bogaţi

Sorin Grindeanu, noi acuzați la adresa lui Ilie Bolojan: A luat miliarde de lei din buget şi i-a lăsat la bogaţi

Tensiunile dintre partidele din coaliția de guvernare continuă, după ce liderul PSD, Sorin Grindeanu, l-a criticat public pe premierul Ilie Bolojan pentru politicile fiscale promovate de Guvern. Social-democratul susține că...

Discuțiile pe buget, considerate neîncheiate de PSD. Partidul, nemulțumit de poziția lui Bolojan 

Discuțiile pe buget, considerate neîncheiate de PSD. Partidul, nemulțumit de poziția lui Bolojan 

PSD nu consideră încheiate discuțiile pe buget, în contextul în care premierul Ilie Bolojan acceptă doar jumătate dintre măsurile propuse prin pachetul de solidaritate și vrea să reducă la jumătate...

Sorin Grindeanu, audiat în calitate de martor la Curtea de Apel București într-un dosar ANRP

Sorin Grindeanu, audiat în calitate de martor la Curtea de Apel București într-un dosar ANRP

Sorin Grindeanu, președintele PSD, a fost citat marți, 3 martie 2026, la Curtea de Apel București, în calitate de martor, în dosarul în care Claudița Selavărdeanu, fost vicepreședinte al ANRP,...

Sorin Grindeanu, mesaj după ce a participat la Cina de Iftar: Exemplu de echilibru și maturitate

Sorin Grindeanu, mesaj după ce a participat la Cina de Iftar: Exemplu de echilibru și maturitate

Sorin Grindeanu a participat la Cina de Iftar și a subliniat că România este un exemplu de echilibru social prin colaborarea comunităților religioase. De asemenea, prin intermediul paginii personale de...

Coaliția a programat ședința de închidere a bugetului pe 2026. Când va avea loc 

Coaliția a programat ședința de închidere a bugetului pe 2026. Când va avea loc 

Coaliția de guvernare a stabilit, luni, ca ședința de închidere a bugetului pentru 2026 să aibă loc miercuri, astfel încât să fie finalizate toate capitolele și adoptată forma convenită de...

Grindeanu, în ședința PSD: Bugetul nu este al unui singur om și a viziunii lui unilaterale despre țară

Grindeanu, în ședința PSD: Bugetul nu este al unui singur om și a viziunii lui unilaterale despre țară

Biroul Permanent Național al PSD a decis luni, în unanimitate, extinderea mandatului privind consultarea internă referitoare la analiza participării formațiunii la guvernare. Decizia a fost adoptată în cadrul ședinței conducerii...

Sorin Grindeanu: Niciun partid serios nu rămâne la guvernare din inerţie

Sorin Grindeanu: Niciun partid serios nu rămâne la guvernare din inerţie

Sorin Grindeanu, a declarat că un partid responsabil nu rămâne la guvernare din inerție, ci doar în măsura în care actul de guvernare aduce beneficii concrete cetățenilor. Președintele PSD a...

Sorin Grindeanu: Nu avem nimic cu minorităţile sexuale, dar ne apărăm tradițiile creștine

Sorin Grindeanu: Nu avem nimic cu minorităţile sexuale, dar ne apărăm tradițiile creștine

Sorin Grindeanu, a declarat că formațiunea pe care o conduce nu are nimic împotriva minorităților sexuale și respectă hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului, însă prioritatea rămâne apărarea valorilor naționale...