Grecia

CÂT TIMP mai are Grecia: Şapte zile!

CÂT TIMP mai are Grecia: Şapte zile!

Partenerii europeni ai Greciei au dat termen Atenei "până la 20 aprilie" pentru a prezenta o nouă listă de reforme. Reformele ar trebui anunţate în schimbul ultimei tranşe din programul...

Grecii nu se lasă: iată SUMA pe care o PRETIND de la Germania!

Grecii nu se lasă: iată SUMA pe care o PRETIND de la Germania!

Guvernul grec cere de multă vreme despăgubiri din partea Germaniei pentru cel de-Al II-lea Război Mondial. De data aceasta, Atena a formulat o cifră precisă. Executivul de la Atena a...

Se reiau negocierile privind REUNIFICAREA Ciprului

Se reiau negocierile privind REUNIFICAREA Ciprului

Negocierile privind reunificarea Ciprului se vor relua în „câteva săptămâni”, după ce au fost suspendate timp de şase luni, a anunţat, azi, emisarul special al ONU Espen Barth Eide, fără...

Tsipras - Putin: Întâlnirea care a pus  pe JAR Europa

Tsipras - Putin: Întâlnirea care a pus pe JAR Europa

Premierul Greciei, Alexis Tsipras merge miercuri 8 aprilie la Moscova, pentru o întâlnire cu Vladimir Putin care a stârnit neliniște printre liderii europeni Întâlnirea a fost anunțată cu mai puțin...

Alexis Tsipras, înaintea vizitei la Moscova: sancțiunile împotriva Rusiei nu duc nicăieri

Alexis Tsipras, înaintea vizitei la Moscova: sancțiunile împotriva Rusiei nu duc nicăieri

Grecia nu este de acord cu sancţiunile Occidentului împotriva Rusiei pentru că aceasta ar fi “un drum spre nicăieri”, a declarat premierul grec Alexis Tsipras, într-un interviu acordat în exclusivitate...

Grecii au calculat suma care trebuie plătită de nemţi: 279 MILIARDE EURO!

Grecii au calculat suma care trebuie plătită de nemţi: 279 MILIARDE EURO!

Oficialii de la Atena au calculat suma care ar trebui plătită de Germania pentru pagubele produse în timpul ocupaţiei naziste. Adjunctul ministrului de finanţe grec a afirmat ca nemţii trebuie...

Troica împinge Grecia în brațele Rusiei

Troica împinge Grecia în brațele Rusiei

Condițiile dure de creditare menținute de creditorii externi transformă Moscova într-o alternativă pentru nevoile financiare stringente ale Atenei. Premierul grec Alexis Tsipras merge astăzi la Moscova într- un moment de...

Christine Lagarde: Grecia se angajează să onoreze plata la scadenţă datorată FMI

Christine Lagarde: Grecia se angajează să onoreze plata la scadenţă datorată FMI

Grecia s-a angajat să plătească cele 460 de milioane de euro datorate FMI la 9 aprilie, a anunţat duminică Christine Lagarde, directoarea Fondului, la sfârşitul unei întâlniri la Washington cu...

Oficial grec: Grecia va plăti la timp tranşa către FMI

Oficial grec: Grecia va plăti la timp tranşa către FMI

Grecia va plăti la timp tranşa de împrumut de 450 milioane de euro (489 milioane de dolari) către FMI, programată pentru 9 aprilie. Cel puţin aşa a dat asigurări vineri...

Surse: Grecia se pregăteşte de naţionalizarea băncilor

Surse: Grecia se pregăteşte de naţionalizarea băncilor

Oficialii de la Atena ar pregăti un plan de naţionalizare a băncilor din Grecia în cazul în care ţara intră în incapacitate de plată. În plus, ar putea introduce o...

Zona euro: Un prezent instabil, dar un viitor care pare mai bun

Zona euro: Un prezent instabil, dar un viitor care pare mai bun

Datoria publică de peste 300 miliarde euro a Greciei, conflictul din Ucraina şi deficitele bugetare ale marilor state sunt tot atâtea motive de îngrijorare pentru liderii zonei euro. Există însă...

SĂRĂCIE LUCIE. Stadioanele din grecia se PRĂBUŞESC într-un nor de praf. Cum arată sportul în ţara lui Tsipras | GALERIE FOTO

SĂRĂCIE LUCIE. Stadioanele din grecia se PRĂBUŞESC într-un nor de praf. Cum arată sportul în ţara lui Tsipras | GALERIE FOTO

După mai bine de 10 ani decând Grecia a cheltuit 15 miliarde de euro pentru a găzdui Jocurile Olimpice de vară din 2004, bijuteriile sportului grecesc au ajuns în ruine....

Grecii: Multinaţionalele de la noi evită parţial plata impozitelor!

Grecii: Multinaţionalele de la noi evită parţial plata impozitelor!

Multinaţionalele ce operează în Grecia scapă parţial de impozite prin desemnarea unui domiciliu fiscal în ţări cu fiscalitate avantajoasă. Anunţul a fost făcut recent într-un raport de către ONG-ul olandez...

A trebuit să fie executat un om în poligon, ca să descoperim o anomalie. Legea care-ți pune arma în mână cu buletinul

A trebuit să fie executat un om în poligon, ca să descoperim o anomalie. Legea care-ți pune arma în mână cu buletinul

Uciderea instructorului de TIR, Nicolae Tănase, de către unul dintre elevii săi care lăsase un bilet prin care anunța că se sinucide, aduce în discuție legea cu privire la regimul...

TSIPRAS vrea un „compromis onest” cu creditorii GRECIEI

TSIPRAS vrea un „compromis onest” cu creditorii GRECIEI

Premierul elen Alexis Tsipras a făcut apel, ieri, la un „compromis onest” cu creditorii, dar a avertizat că Grecia nu va fi de acord cu unul „necondiționat”, după ce cel...

Trei internaţionali greci au păcălit moartea

Trei internaţionali greci au păcălit moartea

Imediat după terminarea partidei dintre Ungaria şi Grecia, scor 0-0, din grupa F a preliminariilor Campionatului European 2016, trei fotbalişti eleni au fost implicaţi într-un grav accident de circulaţie, soldat...

PRELIMINARII CE. Ungaria - Grecia, 0-0. Egalul avantajează echipa națională a României

PRELIMINARII CE. Ungaria - Grecia, 0-0. Egalul avantajează echipa națională a României

Ungaria și Grecia au remizat, duminică, scor 0-0, într-o partidă ce a contat pentru Grupa F a preliminariilor Campionatului European din 2016. Ungaria și Grecia au încheiat fără goluri, meciul...

PRELIMINARII CE. România - Insulele Feroe. „Tricolorii” au de îndeplinit o FORMALITATE în drumul către Franța / LIVE TEXT de la ora 19.00

PRELIMINARII CE. România - Insulele Feroe. „Tricolorii” au de îndeplinit o FORMALITATE în drumul către Franța / LIVE TEXT de la ora 19.00

România întâlnește Insulele Feroe, în această seară, de la ora 19.00 (în direct la TVR 1), în preliminariile Campionatului European din 2016. Partida se dispută la Ploiești, pe „Ilie Oană”....

Şeful bancherilor europeni: Grecii SĂ NU SE BAZEZE pe noi!

Şeful bancherilor europeni: Grecii SĂ NU SE BAZEZE pe noi!

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a reafirmat joi că reglementările nu permit BCE să achiziţioneze bonduri elene. Achiziţiile ar fi putut fi făcute în cadrul noului program de relaxare...

România, obligată să evite o rușine cu Feroe

România, obligată să evite o rușine cu Feroe

Naționala „tricoloră” întâlnește, în preliminariile pentru Euro 2016, una dintre cele mai slabe naționale din lume. Naționala de fotbal a României va juca, duminică, la Ploiești, contra Insulelor Feroe, cel...