fotbal

Fotbal este un sport de echipă jucat între două echipe a câte unsprezece jucători pe un teren dreptunghiular, cu două porți la fiecare capăt. Scopul jocului este de a înscrie goluri introducând mingea în poarta adversă, folosind în principal picioarele, deși orice parte a corpului, cu excepția mâinilor și brațelor, poate fi utilizată pentru a controla mingea. Portarul este singurul jucător care poate folosi mâinile și brațele, dar numai în zona proprie de penalizare.

Reguli de bază:

Durata jocului: Un meci de fotbal se desfășoară în două reprize de 45 de minute fiecare, cu o pauză de 15 minute între ele.

Reguli: Jocul este guvernat de un set de reguli cunoscute sub numele de Legile Jocului, care sunt menținute de International Football Association Board (IFAB).

Terenul de joc. Dimensiuni: Terenul de fotbal are o formă dreptunghiulară, cu lungimea cuprinsă între 90 și 120 de metri și lățimea între 45 și 90 de metri.

Marcaje: Terenul include diverse marcaje, inclusiv nclusiv linia de mijloc, cercul central, careul de 16 metri și zona de penalizare.

Nicolae Dică, fericit că a scăpat de presiunile lui Gigi Becali. „Mulțumesc celor din conducere că mi-au acordat această libertate”

Nicolae Dică, fericit că a scăpat de presiunile lui Gigi Becali. „Mulțumesc celor din conducere că mi-au acordat această libertate”

Noul antrenor al CS Mioveni, Nicolae Dică, se declară mulțumit că poate antrena fără intervenția conducătorilor clubului. El a făcut referire la presiunea pe care o punea Gigi Becali, asupra...

Marcos Alonso, fotbalistul care ratat penalty-ul decisiv împotriva Stelei, la Sevilla, a murit. Avea 63 de ani

Marcos Alonso, fotbalistul care ratat penalty-ul decisiv împotriva Stelei, la Sevilla, a murit. Avea 63 de ani

Fostul internaţional spaniol, Marcos Alonso, care a ratat penalty-ul decisiv în finala Cupei Campionilor din 1986, a murit, joi, la vârsta de 63 de ani. Atunci, finala a fost câștigată...

Gică Hagi a mărturisit care este una dintre marile sale dorințe. „Trăiesc cu acest gând și sper că se va îndeplini”

Gică Hagi a mărturisit care este una dintre marile sale dorințe. „Trăiesc cu acest gând și sper că se va îndeplini”

Gică Hagi a spus care este cel mai mare vis legat de fotbaliștii care sunt antrenați la Academia de la Ovidiu. Antrenorul Farului Constanța speră ca sportivii să îi calce...

A murit legendarul antrenor care a eliminat România la Cupa Mondială din 1998. În două zile împlinea 88 de ani

A murit legendarul antrenor care a eliminat România la Cupa Mondială din 1998. În două zile împlinea 88 de ani

Legendarul antrenor croat, care a eliminat România la Cupa Mondială din Franța în 1998, a murit la 87 de ani. A fost diagnosticat cu cancer pentru prima oară în 2011,...

FRF se opune afișării steagului Ungariei Mari pe stadioane: „Revizionismul nu este acceptat în fotbal”

FRF se opune afișării steagului Ungariei Mari pe stadioane: „Revizionismul nu este acceptat în fotbal”

Federația Română de Fotbal se opune folosirii simbolului Ungariei Mari, pe stadioane, la meciurile internaționale ale echipelor maghiare. Simbolul se bazează pe o politică revizinionistă care sugerează că Ungaria ar...

Alexandru Maxim a spus care este situația din sud-estul Turciei, după cutremurele înregistrate. „Toată lumea e speriată. Aștept deciziile”

Alexandru Maxim a spus care este situația din sud-estul Turciei, după cutremurele înregistrate. „Toată lumea e speriată. Aștept deciziile”

Internaționalul român Alexandru Maxim a spus care este situația din Turcia, după ce țara a fost zguduită de mai multe cutremure începând din dimineața zilei de luni, 6 ianuarie. Un...

Cum au sărbătorit jucătorii FCSB victoria în fața campioanei CFR Cluj, 1-0. „Nu ne mai gândeam la titlu. Am făcut un meci senzațional”

Cum au sărbătorit jucătorii FCSB victoria în fața campioanei CFR Cluj, 1-0. „Nu ne mai gândeam la titlu. Am făcut un meci senzațional”

FCSB a relansat lupta la titlu după victoria în fața campioanei CFR Cluj, scor 1-0. Ros-albaștrii au fost foarte fericiți după ce au reușit să obțină cele trei puncte în...

Antrenor de fotbal, demascat: Era „spionul lui Putin”. A transmis Moscovei secrete care ar putea ajuta să câștige războiul din Ucraina

Antrenor de fotbal, demascat: Era „spionul lui Putin”. A transmis Moscovei secrete care ar putea ajuta să câștige războiul din Ucraina

Un antrenor de fotbal a fost demascat ca fiind „spionul lui Putin” totodată şi „agent dublu”. Carsten Linke ar fi transmis informații secrete din Germania la Moscova în scopul de...

Singurul fotbalist român de pe coperta jocului FIFA. Nu, nu este Hagi! „Nu mă joc. Nici nu știam că sunt pe copertă”

Singurul fotbalist român de pe coperta jocului FIFA. Nu, nu este Hagi! „Nu mă joc. Nici nu știam că sunt pe copertă”

FIFA, celebrul joc video care i-a înnebunit pe iubitorii „sportului rege”, l-a avut pe copertă în 2022 pe superstarul Kilyan Mbappe. EA Sports i-a ales în anii din urmă pentru...

„Regele” Hagi, împlinește 58 de ani. A fost printre puținii jucători care au îmbrăcat tricourile rivalelor Real Madrid şi Barcelona

„Regele” Hagi, împlinește 58 de ani. A fost printre puținii jucători care au îmbrăcat tricourile rivalelor Real Madrid şi Barcelona

Gică Hagi, supranumit și „Ucenicul vrăjitor”, „Regele fotbalului românesc” sau „Maradona din Carpați”, împlinește astăzi vârsta de 58 de ani. El s-a născut pe 5 februarie 1965 în comuna Săcele...

Anamaria Prodan revine în afaceri și fotbal. „Am hotărât să facem un sistem ca în străinătate”

Anamaria Prodan revine în afaceri și fotbal. „Am hotărât să facem un sistem ca în străinătate”

După divorț, Anamaria Prodan a intrat în politică și a anunțat că are mai multe planuri. Acum, impresara a confirmat că revine în afaceri și fotbal. Mai mult, vedeta a...

Analistul TV care va câștiga milioane de dolari în fiecare lună. A fost semnat un contract fabulos

Analistul TV care va câștiga milioane de dolari în fiecare lună. A fost semnat un contract fabulos

După o carieră fulminantă în sport, una dintre legendele sportului se retrage din activitate. Are viitorul asigurat însă, după ce a semnat unul dintre cele mai mari contracte de analist...

Gigi Becali a dezvăluit ce se va întâmpla cu FCSB în viitor. „În România, o echipă de fotbal este un pericol de a-ți distruge familia”

Gigi Becali a dezvăluit ce se va întâmpla cu FCSB în viitor. „În România, o echipă de fotbal este un pericol de a-ți distruge familia”

Patronul FCSB Gigi Becali nu vrea să lase echipa moștenire familiei sale și are motive întemeiate pentru a face asta. Cu toate acestea, el spune că după ce va muri,...

Ianis Hagi, scos din lotul lui Rangers după ce s-a recuperat. De ce nu a fost folosit internaționalul român

Ianis Hagi, scos din lotul lui Rangers după ce s-a recuperat. De ce nu a fost folosit internaționalul român

Ianis Hagi a revenit pe terenul de fotbal la aproape un an de la accidentare. Fotbalistul român a fost exclus din lot la ultimul meci disputat de Ranger împotriva lui...

Un fotbalist român din Italia, acuzat de agresiune fizică alături de alți patru colegi. Toți au fost condamnați la închisoare

Un fotbalist român din Italia, acuzat de agresiune fizică alături de alți patru colegi. Toți au fost condamnați la închisoare

Cinci foști jucători ai clubului Virtus Verona, printre care și un român, sunt acuzați de violență sexuală în grup, asupra unei studente. Fapta s-ar fi petrecut în 2020, iar pentru...

Marea speranță a fotbalului românesc, probleme cu legea din cauza pornografiei infantile. Gigi Becali va fi ruinat

Marea speranță a fotbalului românesc, probleme cu legea din cauza pornografiei infantile. Gigi Becali va fi ruinat

Un fotbalist în care Gigi Becali și-a pus toate speranțele a fost la un pas să o comită rău de tot. A scăpat ca prin urechile acului de o acuzație...

Ciprian Tătărușanu a fost comparat cu o broască țestoasă în Italia. Portarul a încasat cinci goluri în ultima partidă din Serie A

Ciprian Tătărușanu a fost comparat cu o broască țestoasă în Italia. Portarul a încasat cinci goluri în ultima partidă din Serie A

Ciprian Tătărușanu a fost ținta criticilor în Italia după ce AC Milan a pierdut ultimul meci disputat în Serie A. Campiona Italiei a încasat cinci goluri de la Sassuolo pe...

Atac rasist la adresa lui Alexi Pitu, în Franța. Tânărul fotbalist se poate „reprofila ca cerșetor profesionist dacă nu merge cu fotbalul”

Atac rasist la adresa lui Alexi Pitu, în Franța. Tânărul fotbalist se poate „reprofila ca cerșetor profesionist dacă nu merge cu fotbalul”

Tânărul fotbalist Alexi Pitu a fost insultat de un consilier după ce a fost transferat la Bordeaux, Franța. Nu este pentru prima dată când francezii fac astfel de comentarii în...

Reacția patronului lui Sepsi Sfântu Gherghe după scandările rasiste ale suporterilor FC U Craiova 1948. „Ceea ce s-a întâmplat a întrecut orice limită”

Reacția patronului lui Sepsi Sfântu Gherghe după scandările rasiste ale suporterilor FC U Craiova 1948. „Ceea ce s-a întâmplat a întrecut orice limită”

Patronul clubului Sepsi Sfântu Gheorghe, Laszlo Dioszegi, a reacționat după ce împotriva echipei sale au fost scandate lozinci rasiste. Meciul dintre gruparea din Sfântu Gheorghe și U Craiova 1948 a...

În ce relații a rămas Anamaria Prodan cu Dan Alexa. „Să fie bine pentru mine şi familia mea”

În ce relații a rămas Anamaria Prodan cu Dan Alexa. „Să fie bine pentru mine şi familia mea”

Anamaria Prodan a avut mai multe episoade de violență, unele dintre ele încheiate cum nu se poate mai prost. Totuși, pentru una dintre aceste ieșiri nervoase a scăpat foarte ieftin....