UEFA neagă că și-a dat acordul ca suporterii să afișeze la meciurile naționalei materiale cu harta Ungariei Mari. Amenință cu consecințe disciplinare

UEFA neagă că și-a dat acordul ca suporterii să afișeze la meciurile naționalei materiale cu harta Ungariei Mari. Amenință cu consecințe disciplinareSursa foto: Arhiva EVZ

Secretarul general al UEFA, Theodore Theodoridis, a trimis Federației Maghiare de Fotbal (MLSZ) o scrisoare în care atrage atenția că federația europeană nu și-a dat acordul pentru folosirea hărții Ungariei Mari la meciuri.

Mai mult, în scrisoare se arată că Federația Maghiară de Fotbal va suporta consecințe disciplinare dacă va permite suporterilor să folosească însemnuri cu harta Ungariei Mari. Scrisoare îi este adresată lui Marton Vagi, secretarul general al UEFA în Federația de la Budapesta.

Scrisoarea trimisă de UEFA către Federația Maghiară de Fotbal

Precizările lui Theodore Theodoridis vin după ce MLSZ a anunțat, marți, pe site-ul oficial, că la următoarele două meciuri ale naționalei, fanii vor putea afișa inscripții cu harta Ungariei Mari.

În textul documentului, UEFA își exprimă surprinderea cu privire la acordul ce se presupune că ea l-a dat pentru ca suporterii maghiari să poată folosi la meciuri inscripțiile menționate.

„Spre surprinderea noastră totală, am aflat de existența mai multor știri care prezintă un acord dat de UEFA pentru folosirea acestor steaguri și bannere la competițiile pe care le organizează.

Pentru a evita orice dubiu, vrem să clarificăm faptul că UEFA nu a aprobat afișarea unor astfel de steaguri și bannere. Mai mult, așa cum am menționat în scrisoarea precedentă, prezența unor asemenea bannere poate aduce consecințe pe linie disciplinară. De aceea, vă recomandăm ferm să urmați pașii necesari pentru a împiedica afișarea acestor steaguri sau bannere la orice meci organizat de UEFA.

În ultimul rând, așa cum am menționat și în scrisoarea anterioară, va fi de competența organismelor disciplinare independente să evalueze și să impună eventuale sancțiuni în acord cu regulile UEFA”, se arată în scrisoarea semnată de secretarul general al federației europene, potrivit playsport.ro.

Federația Maghiară de Fotbal a transmis că a primit acordul din partea federației europene

Marți, MLSZ a transmis că susținătorii echipei de fotbal a Ungariei, pot afișa drapelul „Ungariei Mari”, care include și teritoriile deținute odinioară, între care și Transilvania.

„La meciuri ar urma să fie respectate următoarele condiții, potrivit comunicatului oficial al MLSZ, suporterii vor putea afișa doar harta reprezentativă a Ungariei Mari, nu alte simboluri sau inscripții, doar culorile roșu, alb și verde se pot regăsi pe drapele/ bannere, simbolul trebuie prezentat – în mod obișnuit – datorită conținutului sau și controlului de prevenire a incendiilor”, se arată în comunicatul Federației Maghiare de Fotbal.

Ne puteți urmări și pe Google News