STATELE UNITE sunt din nou CEA MAI PUTERNICĂ ECONOMIE MONDIALĂ
Statele Unite ale Americii sunt din nou motorul economiei mondiale, după 15 ani în care acest rol a fost deţinut de China şi alte pieţe emergente, scrie Mediafax. Cea mai...
Economie este știința care studiază modul în care oamenii, organizațiile și statele își administrează resursele limitate pentru a produce, distribui și consuma bunuri și servicii.
Ea analizează comportamentele economice, mecanismele pieței, politicile financiare și procesele de dezvoltare la nivel individual, național și global.
Ramuri principale ale economiei:
Microeconomie – studiază deciziile economice ale indivizilor și firmelor (cerere, ofertă, prețuri, concurență).
Macroeconomie – analizează economia națională în ansamblu (PIB, inflație, șomaj, politică fiscală și monetară).
Economie internațională – se ocupă de comerțul global, cursurile de schimb și relațiile economice între state.
Economie înseamnă și ansamblul activităților economice ale unei societăți, reprezentând sistemul prin care aceasta își produce și își distribuie resursele.
Statele Unite ale Americii sunt din nou motorul economiei mondiale, după 15 ani în care acest rol a fost deţinut de China şi alte pieţe emergente, scrie Mediafax. Cea mai...
Într-un interviu acordat AGERPRES, Adrian Vasilescu a amintit de perioada în care România a obținut performanțe notabile în toate domeniile, respectiv a doua jumătatea secolului XIX și prima jumătate a...
Ministrul Finanţelor Publice, Darius Bogdan Vâlcov, solicită conducerii Autoritătii pentru Supraveghere Financiară să reanalizeze şi să regândească sistemul RCA în privinţa tinerilor sub 25 de ani, scrie Agerpres. "Consider că...
Un expert financiar din Finlanda afirmă că banii cash ar putea dispărea din circulaţie până în 2030, a relatat miercuri radioteleviziunea naţională finlandeză YLE, scrie Economica.net Finlandezii efectuează foarte multe...
Euro s-a depreciat astăzi în faţă dolarului american, ajungând aproape la cel mai redus nivel din ultimii nouă ani, investitorii estimând că Banca Central Europeană va adopta măsuri de relaxare...
În Rusia, producția de petrol a crescut anul trecut cu 0,6%, la 526 milioane de tone, în timp ce exporturile de ţiţei au scăzut cu 5,7%, la 221,59 milioane de...
Cele mai profitabile plantații agricole în 2015 rămân culturile de nișă și fructele care se mențin cele mai rentabile afaceri pe suprafețe mici de teren agricol. Mai multe AICI.
Guvernul grec a înfuriat industria turismului sugerând luna aceasta o creştere a taxelor de cazare la hoteluri, într-un efort de a ieşi dintr-un impas cu creditorii săi internaţionali asupra termenilor...
PIB-ul Chinei este aşteptat să încetinească anul viitor până la 7%, de la o creştere de 7,3% preconizată pentru acest an, unul dintre motive fiind încetinirea economiei la nivel global,...
Economia rusă poate suferi o contracţie de 4% a PIB-ului, iar deficitul bugetar poate ajunge la 3% în 2015 din cauza căderii preţului petrolului şi a cursului rublei, a apreciat...
Vasile Dâncu anticipează un an bun pentru România, din punct de vedere economic, condiţia fiind ca Guvernul Ponta IV să fie lăsat să conducă. În plan extern, sociologul şi-a exprimat...
Președintele belarus, Alexandr Lukașenko, l-a demis pe premierul Mihail Miasnikovici, în contextul crizei economice provocate de prăbușirea rublei în Rusia, relatează sâmbătă AFP. Chiar dacă rubla belarusă nu este oficial...
2014 nu a fost un an bun pentru România. Nu a fost, însă, nici foarte rău. A fost un an dominat în mare parte de sentimentul că instituțiile importantele ale...
Noul rege al Spaniei, Felipe al VI-lea, a atacat corupția din țară, în primul său mesaj de Crăciun, scrie BBC News. Regele nu a făcut, însă, nicio referire directă la...
Edilii Capitalei vor ca pe principalele bulevarde să nu mai fi e mașini parcate, iar în zonele amenajate să se implementeze un sistem de taxare automat. Un calcul făcut de...
Sâmbătă el a ținut un discurs prilejuit de ziua celor care veghează la securitatea statului. Încolțit din toate părțile și într-o situație financiară tensionată, Vladimir Putin a ținut un discurs...
Președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit ieri cu cei mai influenți oligarhi ai Rusiei, inclusiv cu Oleg Deripaska, Roman Abramovici și Vladimir Evtușenkov (recent eliberat din arest la domiciliu), cărora...
Belgia va închide 18 ambasade şi consulate în întreaga lume pentru a face economii, a anunţat vineri Ministerul belgian de Externe, relatează AFP. „Sunt necesare reforme structurale pentru a permite...
Comisiile reunite pentru buget-finanţe au aprobat astăzi bugetul pe 2015 al Ministerului Economiei, cu un singur amendament, care prevede suplimentarea acestuia cu 200 de milioane de lei pentru dezvoltarea turismului....
La conferinţa anuală de presă, preşedintele rus Vladimir Putin a început cu un raport privind situaţia economică a Rusiei, după cum transmit mass-media ruse, scrie Agerpres. Liderul rus a vorbit...