Liviu Dragnea

Politician român, născut pe 28 octombrie 1962 la Gratia, județul Teleorman.

A absolvit Institutul Politehnic din București, facultatea de Transporturi.

A intrat în politică la PD, apoi a trecut la PSD. A fost consilier local la Turnu Măgurele, prefect și apoi președinte al CJ Teleorman, apoi secretar general al PSD și ministru de Interne și al Dezvoltării, parlamentar și vicepremier.

În mai 2015 a fost condamnat pentru fraude la Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, iar în iunie 2018 a fost condamnat cu executare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copiilor, fiind încarcerat la Rahova.

După ieșirea din închisoare a fost apropiat de Alianța pentru Patrie, dar în august-septembrie 2022 între Dragnea și Codrin Ștefănescu, cel care conduce formațiunea, a apărut o ruptură definitivă.

A fost căsătorit cu Bombonica Dragnea, de care a divorțat în 2015, apoi a avut o relație de notorietate publică cu fosta sa secretară, Irina Tănase.

Dragnea: pentru redefinirea familiei în Constituție trebuie să ajungem la referendum

Dragnea: pentru redefinirea familiei în Constituție trebuie să ajungem la referendum

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat joi că e nevoie să se ajungă la referendum în ceea ce priveşte redefinirea familiei pentru că este o chestiune cerută de 3 milioane...

Dragnea, despre modificările la codurile penale: Nu am văzut proiectul de la Ministerul Justiției

Dragnea, despre modificările la codurile penale: Nu am văzut proiectul de la Ministerul Justiției

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, lider PSD, a declarat că „nu a văzut” la Parlament proiectul de lege de modificare a Codului Penal şi Codului de Procedură Penală pentru punerea...

Dragnea îl dă REPLICA lui Timmermans pe tema VERIFICĂRII MAGISTRAȚILOR. „Nu a existat niciun fel de acțiune asupra sistemului judiciar”

Dragnea îl dă REPLICA lui Timmermans pe tema VERIFICĂRII MAGISTRAȚILOR. „Nu a existat niciun fel de acțiune asupra sistemului judiciar”

Șeful PSD, Liviu Dragnea, a devoalat joi seara despre temele pe care le-a abordat la întâlnirea cu Frans Timmermans. Președintele PSD a declarat că a discutat cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene...

Întâlnirile oficiale ale prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene cu liderii politici din Parlament

Întâlnirile oficiale ale prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene cu liderii politici din Parlament

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans este joi, în România, unde a avut programate întâlniri cu președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, dar și cu Comisia parlamentară...

O SUPER VEDETĂ de la Pro TV VREA ÎN POLITICĂ. Dragnea îl poate convinge să iasă de pe sticlă

O SUPER VEDETĂ de la Pro TV VREA ÎN POLITICĂ. Dragnea îl poate convinge să iasă de pe sticlă

Florin Călinescu, are obiceiul de a face live pe contul personal de Facebook, iar aseară, în direct cu fanii săi a făcut un anunţ interesant, că ar intra în politică...

TIMMERMANS, ÎNTÂLNIRI la FOC AUTOMAT pe tema JUSTIȚIEI. DRAGNEA și TĂRCIEANU, luați în COLIMATOR de liderul COMISIEI - UPDATE

TIMMERMANS, ÎNTÂLNIRI la FOC AUTOMAT pe tema JUSTIȚIEI. DRAGNEA și TĂRCIEANU, luați în COLIMATOR de liderul COMISIEI - UPDATE

Prim-vicepreședintele Comisie Europene, Frans Timmermans, a sosit, joi, în România pentru o serie de întâlniri care vizează viitorul României în Uniune. Demnitarul european s-a întâlnit deja cu liderul Camerei Deputaților,...

Viorica Dăncilă, IERTATĂ, Dragnea, luat în vizor. „Liviule arată că ești român crescut la țară și...” APEL URGENT către șeful PSD!

Viorica Dăncilă, IERTATĂ, Dragnea, luat în vizor. „Liviule arată că ești român crescut la țară și...” APEL URGENT către șeful PSD!

Vicepreşedintele PNL, Florin Cîţu, îi cere liderului PSD, Liviu Dragnea, să-şi ceară scuze. Solicitarea acestuia vine la o zi după decizia CNCD în cazul premierului Viorica Dăncilă. Consiliul Național pentru...

Liviu Dragnea „sare la GÂTUL” lui Klaus Iohannis, după DISCURSUL de prezentare a raportului DNA: „Este o declarație FALSĂ”

Liviu Dragnea „sare la GÂTUL” lui Klaus Iohannis, după DISCURSUL de prezentare a raportului DNA: „Este o declarație FALSĂ”

Imediat după discursul din cadrul ceremoniei de prezentare a raportului DNA, în cadrul căreia președintele României, Klaus Iohannis a avut un discurs, președintele PSD, Liviu Dragnea a reacționat rapid, afirmând...

Dragnea a DECIS soarta lui Tudorel Toader. Liderul PSD a STABILIT cât a cântărit EȘECUL de la CSM

Dragnea a DECIS soarta lui Tudorel Toader. Liderul PSD a STABILIT cât a cântărit EȘECUL de la CSM

Tudorel Toader, ministrul Justiției, a suferit un eșec major în momentul în care CSM nu a dat curs cererii de revocare a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. Tot mai mulți...

Liviu Dragnea AMENINȚĂ cu DEZVĂLUIRI EXPLOZIVE: La COMISIE voi spune multe lucruri. cine este cel VIZAT de președintele PSD

Liviu Dragnea AMENINȚĂ cu DEZVĂLUIRI EXPLOZIVE: La COMISIE voi spune multe lucruri. cine este cel VIZAT de președintele PSD

Evenimentele dezvăluite de EVZ și la care au participat cei mai puternici oameni din instituțiile de forță ale României, au fost confirmate de ambasadorul țării la Washington, George Maior. Relatate...

Mărturia lui George Maior: Ponta, Dragnea, Kovesi și Stanciu au chefuit la petreceri private în K2 și T14

Mărturia lui George Maior: Ponta, Dragnea, Kovesi și Stanciu au chefuit la petreceri private în K2 și T14

Fostul director SRI, George Maior, a confirmat, ieri, într-o audiere maraton de șase ore în Comisia parlamentară pentru controlul serviciului secret, că în vilele SRI au avut loc „evenimente de...

EXPLOZIE în POLITICĂ după ce MAIOR a CONFIRMAT DEZVĂLUIRILE EvZ. Ponta îl pune la punct pe DRAGNEA

EXPLOZIE în POLITICĂ după ce MAIOR a CONFIRMAT DEZVĂLUIRILE EvZ. Ponta îl pune la punct pe DRAGNEA

Fostul premier, Victor Ponta, a avut o ieșire furibundă, după ce în spațiul public a apărut informația că George Maior, fostul șef al SRI, a confirmat o informație explozivă în...

MAIOR CONFIRMĂ DEZVĂLUIRILE EvZ. KOVESI și DRAGNEA, împreună la petreceri SRI

MAIOR CONFIRMĂ DEZVĂLUIRILE EvZ. KOVESI și DRAGNEA, împreună la petreceri SRI

În timpul audierilor de marți din Comisia de control a SRI, George Maior, fostul șef al serviciilor, a făcut declarații explozive care implică personaje-cheie din politica și justiția din România....

DRAGNEA VA FI AUDIAT curând. Anunţ cu multe înţelesuri: „ESTE PE LISTA INVITAŢILOR”. Breaking news

DRAGNEA VA FI AUDIAT curând. Anunţ cu multe înţelesuri: „ESTE PE LISTA INVITAŢILOR”. Breaking news

Războiul dintre Liviu Dragnea, președintele PSD, și conducerea SPP continuă prin vocea președintelui comisiei de anchetă a SPP. Senatorul PSD Daniel Butunoi, a anunțat că nu s-a stabilit ziua în...

VERDICTUL TEOLOGULUI: ”România, raiul pe pământ pentru Ceaușescu, Iliescu și Dragnea!”

VERDICTUL TEOLOGULUI: ”România, raiul pe pământ pentru Ceaușescu, Iliescu și Dragnea!”

Teologul, scriitorul și traducătorul Cristian Bădiliță susține, pe Facebook, că ”România a fost și este raiul pe pământ” pentru oameni ca Dej, Ceaușescu, Iliescu, Băsescu, Ponta și Dragnea. ”De 70...

PSD SE SPALĂ PE MÂINI de REVOCAREA Laurei Kovesi.  CINE își ASUMĂ responsabilitatea pentru INIȚIATIVĂ?

PSD SE SPALĂ PE MÂINI de REVOCAREA Laurei Kovesi. CINE își ASUMĂ responsabilitatea pentru INIȚIATIVĂ?

După ce au existat mai multe voci care să acuze liderii PSD că l-au împins pe ministrul Justiției, Tudorel Toader, să prezinte raportul în urma căruia demnitarul a cerut revocarea...

DRAGNEA, DECLARAȚIA MOMENTULUI despre SUSPENDAREA lui IOHANNIS. Scandalul REVOCĂRII Laurei Kovesi a ajuns la APOGEU

DRAGNEA, DECLARAȚIA MOMENTULUI despre SUSPENDAREA lui IOHANNIS. Scandalul REVOCĂRII Laurei Kovesi a ajuns la APOGEU

Cu cât se apropie mai mult momentul în care președintele Klaus Iohannis va trebui să ia o decizie cu privire la revocarea Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror șef...

Liviu Dragnea are UN MESAJ care îi va REVOLTA la culme pe toți protestatarii pro-Kovesi

Liviu Dragnea are UN MESAJ care îi va REVOLTA la culme pe toți protestatarii pro-Kovesi

Liviu Dragnea i-a atacat pe protestatarii din Piața Victoriei exprimându-și nedumirirea pentru prezența lor acolo. Șeful PSD le-a răspuns manifestanților care au cerut demisia sa din funcția de președinte al...

ÎNTÂLNIRE de GRADUL ZERO. DRAGNEA îi CERE RĂSPUNSURI lui ISĂRESCU. CINE este VINOVAT pentru creșterea INFLAȚIEI?

ÎNTÂLNIRE de GRADUL ZERO. DRAGNEA îi CERE RĂSPUNSURI lui ISĂRESCU. CINE este VINOVAT pentru creșterea INFLAȚIEI?

Liviu Dragnea a fost întrebat, luni, dacă este neliniștit cu privire la creșterea inflației, care a atins 4,3% în luna ianuarie, cel mai mare nivel din ultimii ani. Liderul PSD...

De ce va eșua proiectul „Dragnea președinte”

De ce va eșua proiectul „Dragnea președinte”

Din dorința prea mare de a-și vedea fața pe pereții cabinetelor de Istorie, Dragnea a căzut în propria capcană și va culege roadele revoluției precoce, adică fix... nimic. Aparențele dau...