Liviu Dragnea

Politician român, născut pe 28 octombrie 1962 la Gratia, județul Teleorman.

A absolvit Institutul Politehnic din București, facultatea de Transporturi.

A intrat în politică la PD, apoi a trecut la PSD. A fost consilier local la Turnu Măgurele, prefect și apoi președinte al CJ Teleorman, apoi secretar general al PSD și ministru de Interne și al Dezvoltării, parlamentar și vicepremier.

În mai 2015 a fost condamnat pentru fraude la Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, iar în iunie 2018 a fost condamnat cu executare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copiilor, fiind încarcerat la Rahova.

După ieșirea din închisoare a fost apropiat de Alianța pentru Patrie, dar în august-septembrie 2022 între Dragnea și Codrin Ștefănescu, cel care conduce formațiunea, a apărut o ruptură definitivă.

A fost căsătorit cu Bombonica Dragnea, de care a divorțat în 2015, apoi a avut o relație de notorietate publică cu fosta sa secretară, Irina Tănase.

Dragnea îi dă REPLICA lui Iohannis! REACȚIE BOMBĂ pe legile Justiției

Dragnea îi dă REPLICA lui Iohannis! REACȚIE BOMBĂ pe legile Justiției

Președintele PSD, Liviu Dragnea a declarat, marți după-amiază, că nu există niciun motiv în privința reluării dezbaterilor pe legile justiției, în ciuda insistențelor venite dn partea președintelui Klaus Iohannis. Liviu...

Dragnea a făcut ANUNȚUL! Când va avea loc REFEREMDUMUL pentru modificarea Constituției

Dragnea a făcut ANUNȚUL! Când va avea loc REFEREMDUMUL pentru modificarea Constituției

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat marți că referendumul pentru modificarea Constituției, în sensul redefinirii familiei, ar putea avea loc pe 30 septembrie sau în prima duminică din octombrie. „La...

Premierul Irlandei efectuează o vizită oficială în România. Se va întâlni cu Iohannis, Dăncilă şi Dragnea

Premierul Irlandei efectuează o vizită oficială în România. Se va întâlni cu Iohannis, Dăncilă şi Dragnea

Prim-ministrul Irlandei, Leo Varadkar, efectuează marţi o vizită oficială în ţara noastră, ocazie cu care va avea întâlniri cu şeful statului, Klaus Iohannis, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, dar...

Casa lui Iohannis fisurează triunghiul Dragnea-Mișa-Teodorovici

Casa lui Iohannis fisurează triunghiul Dragnea-Mișa-Teodorovici

Președintele PSD, Liviu Dragnea, arbitrează meciul Eugen Teodorovici - Ionuț Mișa, în favoarea șefului Fiscului. Cei doi au dispute de ani, dar în ultimele zile au atins apogeul din cauza...

PSD îl măsoară pe Tăriceanu pentru prezidențiale

PSD îl măsoară pe Tăriceanu pentru prezidențiale

Social-democrații „explorează” varianta susținerii unui candidat din afara partidului la alegerile prezidențiale din 2019, a declarat, duminică seară, președintele PSD Liviu Dragnea. Întrebat dacă va candida la prezidențiale, Dragnea a...

Războiul este doar o farsă. Reflexul de cultură

Războiul este doar o farsă. Reflexul de cultură

E vară și intensitatea confruntărilor politice scade. După părerea mea, e semnul clar că nu sînt foarte serioase. Un ”război”, cum ni se tot spune că se întîmplă, nu ia...

CRITICI dure aduse lui Iohannis. Observațiile INEDITE făcute de Cristoiu

CRITICI dure aduse lui Iohannis. Observațiile INEDITE făcute de Cristoiu

Ion Cristoiu a avut un mesaj dur destinat președintelui Klaus Iohannis și a făcut niște observații în premieră. Jurnalistul critică faptul că discursul președintelui Iohannis din ultima perioadă face referire...

DRAGNEA este ȘOCAT. Cum se pune PRESIUNE pe JUDECĂTORII din dosarul său

DRAGNEA este ȘOCAT. Cum se pune PRESIUNE pe JUDECĂTORII din dosarul său

Liderul PSD, Liviu Dragnea, se declară „şocat” de afirmaţiile preşedintelui instanţei supreme, Cristina Tarcea, el susţinând că aceasta „a spus-o cu subiect şi predicat că se face presiune să se...

Noul CANDIDAT la PREZIDENȚIALE din partea PSD-ALDE? Anunțul a fost făcut chiar de DRAGNEA

Noul CANDIDAT la PREZIDENȚIALE din partea PSD-ALDE? Anunțul a fost făcut chiar de DRAGNEA

Liviu Dragnea, șeful PSD, a anunțat că scopul alianței PSD - ALDE este să câștige alegerile, așa că ar putea avea un candidat comun la prezidențiale. Președintele PSD, Liviu Dragnea,...

Dargnea face un ANUNȚ SURPRIZĂ despre alegerile prezidențiale! Ce șanse are Tăriceanu? BREAKING NEWS în politică

Dargnea face un ANUNȚ SURPRIZĂ despre alegerile prezidențiale! Ce șanse are Tăriceanu? BREAKING NEWS în politică

Șeful PSD, Liviu Dragnea, a anunțat duminică seară că este posibilă desemnarea unui candidat unic al coaliției, la alegerile prezidenţiale din anul 2019, iar acesta poate fi chiar din partea...

Dragnea RUPE TĂCEREA! Ce spune despre evaluarea actului de guvernare. Primele declarații despre REMANIERE

Dragnea RUPE TĂCEREA! Ce spune despre evaluarea actului de guvernare. Primele declarații despre REMANIERE

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat, duminică seara la România Tv, că odată cu prezentarea pe care premierul Viorica Dăncilă o va face în bilanțul de șase luni în fruntea...

Dragnea a făcut ANUNȚUL așteptat de MILIOANE DE ROMÂNI! Ce se întâmplă cu PENSIILE ROMÂNILOR. Iată noua FORMULĂ DE CALCUL

Dragnea a făcut ANUNȚUL așteptat de MILIOANE DE ROMÂNI! Ce se întâmplă cu PENSIILE ROMÂNILOR. Iată noua FORMULĂ DE CALCUL

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a prezentat, duminică seara la România Tv promisiunile coaliției de guvernare în ceea ce privește legea pensiilor, subliniind că în spațiul public sunt vehiculate multe minciuni....

Dragnea aruncă BOMBA: Legea offshore va fi MODIFICATĂ prin Ordonanță de Urgență

Dragnea aruncă BOMBA: Legea offshore va fi MODIFICATĂ prin Ordonanță de Urgență

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică, că legea offshore, care a fost adoptată de Parlament la începutul lunii, urmează să fie modificată Dragnea a precizat, în direct la România...

RĂZBOIUL dintre PONTA și DRAGNEA continuă. Fostul premier lansează acuzații GRAVE la adresa liderului PSD. „A dat bani grași”

RĂZBOIUL dintre PONTA și DRAGNEA continuă. Fostul premier lansează acuzații GRAVE la adresa liderului PSD. „A dat bani grași”

Fostul premier, Victor Ponta, lansează noi acuzații la adresa lui Liviu Dragnea. Ponta susține că Dragnea îi plătește sume considerabile lui Bogdan Chireac pentru a îl apăra în scandalul casei...

Senator PSD îi cere SOCOTEALĂ liderului PSD ,,Domnul Dragnea trebuie să iasă public și să explice ce coțin acele documente”

Senator PSD îi cere SOCOTEALĂ liderului PSD ,,Domnul Dragnea trebuie să iasă public și să explice ce coțin acele documente”

Sâmbătă seara, senatorul PSD Ecaterina Andronescu a declarat că liderul social democrat Liviu Dragnea ar trebui să iasă public și să motiveze semnarea protocolului cu SRI, în perioada în care...

Liviu Dragnea, între PRESIUNEA BARONILOR  și TRĂDAREA apropiaților

Liviu Dragnea, între PRESIUNEA BARONILOR și TRĂDAREA apropiaților

Președintele PSD, Liviu Dragnea, se află într-o situație delicată, a intrat într-un cerc vicios al puterii; pe de o parte baronii pun presiune pe el să le rezolve problemele penale,...

Eterna Mioriță bârsană a ubicuului Dragnea. Editorial de Ingrid Mocanu

Eterna Mioriță bârsană a ubicuului Dragnea. Editorial de Ingrid Mocanu

Fiecare popor se laudă cu balade și eresuri despre vitejii neamului lor care s-au luptat, au rezistat sau cine știe ce acte de curaj ori generozitate au mai săvârșit în...

Klaus Iohannis iese în forță! Atac la Dragnea și coaliția penalilor

Klaus Iohannis iese în forță! Atac la Dragnea și coaliția penalilor

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, ieri, că a epuizat toate căile de atac și a fost nevoit să promulge una din legile Justiției, cea referitoare la organizarea judiciară. Legea a...

Modificările LEGISLAȚIEI PENALE reprezintă un PERICOL. Înaltul Reprezentant al Germaniei trage un PUTERNIC semnal de ALARMĂ

Modificările LEGISLAȚIEI PENALE reprezintă un PERICOL. Înaltul Reprezentant al Germaniei trage un PUTERNIC semnal de ALARMĂ

Ministrul de stat pentru Afaceri Europene al Germaniei, Michael Roth, şi-a exprimat interesul şi îngrjijorarea în legătură cu recentele modificări ale legislaţiei penale, miercuri, la o întâlnire avută cu procurorul...

Provocarea anului pentru Dragnea de la un MILIONAR. „Băi, ai sânge-n instalație?”

Provocarea anului pentru Dragnea de la un MILIONAR. „Băi, ai sânge-n instalație?”

În această seară, Dumitru Dragomir a răbufnit la B1 TV, pe tema Ordonanței pe amnistie și grațiere. „Noi suntem în democrație, domnule, suntem în Europa, nu avem aceleași drepturi ca...