Klaus Iohannis iese în forță! Atac la Dragnea și coaliția penalilor
- Cora Muntean
- 20 iulie 2018, 00:00
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, ieri, că a epuizat toate căile de atac și a fost nevoit să promulge una din legile Justiției, cea referitoare la organizarea judiciară. Legea a fost trimisă de trei ori la Curtea Constituțională. Iohannis spunea că proiectul ajuns la Cotroceni conține încă prevederi neconstituționale. Acum a spus că este nevoit să o promulge, dar că în toamnă o retrimite Parlamentului pentru a o pune în acord cu recomandările Comisiei de la Veneția.
Președintele Klaus Iohannis a lansat un atac fără precedent la adresa coaliției la guvernare, care a inițiat și adoptat pachetul de legi al Justiției.
Principala prevedere a legii pe care a fost nevoit să o promulge este înființarea Secției speciale pentru investigarea magistraților în cadrul Parchetului General. Specialiștii spun că explicația simplă, pe înțelesul tuturor, este că procurorii nu vor mai avea „puteri de Dumnezei” pentru a crea cadrul unor serii de abuzuri, cel mai cunoscut fiind cel de la DNA Ploiești. Pe de altă parte, cei care contestă legile, inclusiv președintele, consideră aceste legi un atac la adresa Justiției și la independența magistraților.
Iohannis: Eu și opoziția am ferit justiția
Președintele a vorbit în discursul ținut ieri după amiază despre faptul că Puterea a lucrat netransparent în Parlament și a ignorat criticile. „Suntem într-o situație delicată din cauza modului în care coaliția a ales să legifereze netransparent, în ciuda criticilor venite de la societatea civilă, de la parteneri. Cu toate că au fost nenumărate semnale de atenționare, inclusiv din CSM, au legiferat cum au dorit, prost. Timp de un an și jumătate, prin implicarea exemplară a românilor care au ieșit în stradă, prin eforturile mele și ale opoziției am reușit să ferim Legile Justiției de cele mai nocive modificări”, a spus Iohannis.
Președintele a explicat cum a atacat legile la Curtea Constituțională și s-a adresat Comisiei de la Veneția. „Comisia de la Veneția a emis o opinie preliminară care arată fără echivoc că modificările afectează independența și eficiența justiției și au impact negativ pe lupta anticorupție. Concluziile Comisiei de la Veneția sunt extrem de îngrijorătoare. Independența judecătorilor și procurorilor reprezintă fundamentul unei justiții corecte”, a afirmat șeful statului.
Iohannis a adăugat că Legile justiției trebuie revizuite și îmbunătățite urgent în Parlament, că România riscă să construiască un sistem de justiție care contravine normelor europene, că modificările afectează eficiența actului de justiție și favorizează corupția.
După o introducere lungă, după atacurile la adresa coaliției, vizibil iritat, președintele a explicat de ce a fost nevoit să promulge una dintre aceste legi. Puternic contestate de cei care au ieșit în stradă și care formează o parte din electoratul pe care se bazează președintele.
În legătură cu modificarea Legii 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, recent reexaminată de Parlament, Iohannis va sesiza CCR cu solicitarea fermă de a ține cont de opiniile Comisiei de la Veneția. „Atrag atenția parlamentarilor din coaliție că loialitatea lor trebuie să fie față de alegători, să facă legi bune pentru români, care își doresc să rămână în UE. Nu trebuie să devenim un exemplu negativ în UE pentru ca unii conducători politici să scape de dosare. Nici un politician nu poate și nu trebuie să tranzacționeze în folos propriu principiile pe care s-a construit România democratică.
Nici un decident politic nu are mandat de la români să facă așa ceva. Faptul că cineva sau un partid a fost ales să conducă nu înseamnă că a fost ales ca să scape pe cineva de închisoare”, a declarat Klaus Iohannis.
Obligat să promulge legea
„După finalizarea tuturor posibilităților de contestare, președintele trebuie să promulge legile. La legea care modifică Legea 304/2004 privind organizarea judiciară am epuizat toate căile constituționale și sunt obligat prin Constituție să o promulg. Asta nu înseamnă că parcursul acestei legi s-a finalizat. În virtutea atribuțiilor, solicit expres Parlamentului ca imediat ce se reia sesiunea parlamentară să reintroducă aceste legi în circuitul Parlamentar și să le corecteze”, a spus președintele.
Ministrul și șeful Fiscului se ceartă pe banii statului de pe casa președintelui
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, l-a somat pe șeful ANAF, Ionuț Mișa, să îi prezinte documentele care permit să lămurească situația fiscală a președintelui Iohannis în legătură cu casa din Sibiu.
Prin urmare, de la un post de televiziune, i-a transmis șefului ANAF să se miște mai repede, să facă toți pașii legali și să finalizeze procedurile prin care se pot recupera banii pe care Iohannis i-a încasat pentru casa din Sibiu pe care a pierdut-o în instanță. I-a cerut lui Mișa să aducă dovada că a făcut demersuri către Cartea Funciară ca imobilul care a aparținut familiei Iohannis să treacă în proprietatea statului.
„I-am cerut ANAF să-mi dovedească dacă s-a cerut în mod clar către Cartea Funciară includerea acelui imobil sau nu. Mi s-a transmis un document. Am văzut că mi-au trimis un document prin care se face o solicitare de radiere a familiei Iohannis din Cartea Funciară. Vor trebui să facă acum o solicitare oficială către Cartea Funciară prin care să ceară ca acel imobil să fie al statului. Dacă vor răspunde că nu, măcar știm că această cale nu poate fi urmată. Dacă răspund că da, în ziua doi notificăm suma de plată și dobânzi și ce mai este acolo”, a declarat ministrul. Teodorovici a adăugat că nu-l destituie pe Mișa, că nu vrea să-i strice concediul.
Se pare că nu i-a stricat concediul, dar l-a iritat atât de mult încât a simțit nevoia să-i dea o replică. Nu la telefon, ci la televizor. Mișa a explicat cum, spre deosebire de procedurile pentru muritorii de rând, în acest caz lucrurile se complică. Și, în mod ciudat, acuză ministerul în subordinea căruia se află, că nu s-a îngrijit de emiterea unui titlu. „Vreau să vă spun că ANAF este organ de executare silită. Pentru a se recupera o creanță trebuie să aibă un titlu și până în momentul de față ANAF nu a primit de la Ministerul de Finanțe un titlu pe care ulterior să-l execute. Un titlu care să ateste că statul român este proprietarul acestui imobil”, a spus Mișa. (Cora Muntean)
Teodorovici se aștepta ca președintele să plătească imediat
Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen, au pierdut definitiv casa, una dintre case, din Sibiu, care era închiriată unei bănci. Procesul a durat 16 ani. Potrivit ministrului Teodorovici, suma totală de 2,6 milioane de lei, reprezentând chiria încasată de familia Iohannis şi un alt proprietar, ar trebui să fie recuperată de statul român. „Este clar că acel imobil nu mai aparţine familiei Iohannis, deci suma încasată drept chirie trebuie returnată statului român”, a afirmat ministrul.
Acesta a adăugat că se aștepta ca președintele să fi făcut un gest, să dea un semnal pentru toți românii că este un exemplu din punct de vedere al moralității. „Ar fi corect şi moral, din partea preşedintelui Iohannis, să plătească imediat suma respectivă statului român. Ar fi un exemplu pentru toţi românii”, a spus Teodorovici. Aventura casei lui Iohannis, a uneia dintre ele, nu se termină aici. Instanţa a anulat modul în care s-a făcut transferul acelui imobil către familia Iohannis. Acum disputa este asupra proprietarului: statul român sau o altă persoană care a depus acțiune în instanță, dar în mod sigur, președintele nu mai are niciun drept asupra ei.