dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

Adriana Ţicău, fost ministru al Comunicaţiilor, audiată DNA, în dosarul Microsoft

Adriana Ţicău, fost ministru al Comunicaţiilor, audiată DNA, în dosarul Microsoft

Fostul ministru al Comunicaţiilor, Adriana Ţicău este audiată DNA, în dosarul Microsoft. Ea a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie însoţită de doi avocaţi. În dosarul Microsoft, DNA a cerut...

Breaking news. Percheziții DNA la biroul lui Andrei Hrebenciuc în dosarul "Retrocedrilor ilegale"

Breaking news. Percheziții DNA la biroul lui Andrei Hrebenciuc în dosarul "Retrocedrilor ilegale"

Numele lui Andrei Hrebenciuc, fiul lui Viorel Hrebenciuc, apare în referatul DNA prin care s-a solicitat arestarea preventivă a șase persoane, implicate în retrocedările ilegale de 304 milioane de euro....

Drag popor, Traian Băsescu nu candidează! Schimbă direcția, ai un singur glonț pe țeavă!

Drag popor, Traian Băsescu nu candidează! Schimbă direcția, ai un singur glonț pe țeavă!

Peste 40.000 de hectare de pădure. Furate. Prejudiciul depășește 300 de milioane de euro. Perimetrul furat se vede de pe Lună. Afacerea Microsoft, prejudiciu estimat de 60 milioane de euro....

Anchetă de proporții la Primăria Timișoara. Echipa condamnatului Marian Iancu, finanțată ilegal cu peste 30 de milioane de lei

Anchetă de proporții la Primăria Timișoara. Echipa condamnatului Marian Iancu, finanțată ilegal cu peste 30 de milioane de lei

La o săptămână după ce afaceristul a intrat la pușcărie, în dosarul „RAFO”, DNA a început să-i caute pe cei care i-au finanțat din bani publici echipa Politehnica Timișoara. Procurorii...

EXCLUSIV PRINT. Ce l-a împins pe generalul Iliescu să intre în combinația cu Hrebenciuc

EXCLUSIV PRINT. Ce l-a împins pe generalul Iliescu să intre în combinația cu Hrebenciuc

În numai doi ani, firma fostului șef al SPP i-a adus nepoatei acestuia profituri de 2,2 milioane de lei. Fiica cea mică este angajată la Parlament și a primit 900.000...

EDITORIALUL EVZ. Legea amnistiei va fi adoptată. Este doar o chestiune de timp

EDITORIALUL EVZ. Legea amnistiei va fi adoptată. Este doar o chestiune de timp

Nu cred că trebuie să mai avem iluzii: acest Parlament va adopta legea amnistiei, indiferent cine va ajunge președintele României. Dacă era altfel, ar fi respins-o de mult. Discuția dintre...

„Împăratul” Mișu Vlasov și-a mărturisit păcatul corupției

„Împăratul” Mișu Vlasov și-a mărturisit păcatul corupției

Supranumit „Excelența Sa”, fostul deputat PNL Mihai Vlasov s-a smerit în instanță pentru a obține o pedeapsă mai mică. El este acuzat că a luat mită în valoare de 200.000...

Daniel Funeriu a fost audiat la DNA. Fostul ministru nu a vrut să facă comentarii despre dosarul Microsoft

Daniel Funeriu a fost audiat la DNA. Fostul ministru nu a vrut să facă comentarii despre dosarul Microsoft

Fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, a fost audiat la DNA în dosarul Microsoft. Funeriu este unul dintre cei nouă foşti miniştri vizaţi în dosarul Microsoft, el fiind acuzat de...

"Excelența Sa" Mișu Vlasov şi-a recunoscut coruția, însă judectorii au decis să nu fie judecat în procedură simplificată

"Excelența Sa" Mișu Vlasov şi-a recunoscut coruția, însă judectorii au decis să nu fie judecat în procedură simplificată

Mihail Vlasov a recunoscut faptele de care este acuzat de procurori şi a solicitat instanţei să fie judecat în procedură simplificată, astfel încât să-i fie redusă pedeapsa, însă Curtea de...

Daniel Funeriu, audiat la DNA. Fostul ministru este vizat în dosarul Microsoft

Daniel Funeriu, audiat la DNA. Fostul ministru este vizat în dosarul Microsoft

Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei, s-a prezentat astăzi la DNA, pentru audieri. Funeriu este unul dintre cei nouă foşti miniştri vizaţi în dosarul Microsoft. Pe 26 septembrie, DNA a...

Ionel Georgescu, fostul şef al DGA, audiat la DNA

Ionel Georgescu, fostul şef al DGA, audiat la DNA

Ionel Georgescu, fostul şef al Girecţiei generale Anticorupţie (DGA= din cadrul Ministerului de Interne este audiat marţi la DNA. Nu se ştie în ce calitate este audiat acesta, transmite B1...

Radu Mazăre îl apără pe Viorel Hrebenciuc-"Poate le dădea drumul şi altora din puşcărie. Care e problema?"

Radu Mazăre îl apără pe Viorel Hrebenciuc-"Poate le dădea drumul şi altora din puşcărie. Care e problema?"

Primarul Radu Mazăre, care este şi preşedintele organizaţiei judeţene a PSD Constanţa, consideră că modul în care procurorii DNA interpretează discuţia dintre Viorel Hrebenciuc şi Dan Şova, în privinţa promovării...

Un deţinut de la Penitenciarul Rahova a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă la Curtea de Apel București

Un deţinut de la Penitenciarul Rahova a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă la Curtea de Apel București

Procurorii DNA au trimis în judecată un deţinut de la Penitenciarul Rahova, acuzat de trafic de influenţă, după ce a cerut bani de la un coleg de celulă, promiţând în...

Anton Doboş, fost preşedinte al Universităţii Cluj, urmărit penal într-un dosar disjuns din 'Valiza'

Anton Doboş, fost preşedinte al Universităţii Cluj, urmărit penal într-un dosar disjuns din 'Valiza'

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Anton Doboş, la data faptelor preşedintele clubului Universitatea Cluj, pentru luare de mită şi complicitate la dare de...

PSD se reuneşte în şedinţă de urgenţă

PSD se reuneşte în şedinţă de urgenţă

Biroul Permanent Naţional al PSD a fost convocat de urgenţă pentru ora 15.30. Social-democraţi ar urma să discute situaţia creată ca urmare a declanşării anchetelor penale împotriva unor lideri marcanţi...

NEWS ALERT. Procurorii DNA au descins la PRIMĂRIA TIMIȘOARA. Cine sunt înalții funcționari vizați în scandalul legat de numele lui MARIAN IANCU

NEWS ALERT. Procurorii DNA au descins la PRIMĂRIA TIMIȘOARA. Cine sunt înalții funcționari vizați în scandalul legat de numele lui MARIAN IANCU

Procurorii DNA au descins marți dimineață la Primăria Timișoara, într-un dosar legat de finanțările de care a beneficiat echipa de fotbal a orașului, Politehnica Timișoara. ei au mers direct la...

Comisia Juridică discută, la ora 11.00, cererea DNA privind arestarea lui Viorel Hrebenciuc și Ioan Adam

Comisia Juridică discută, la ora 11.00, cererea DNA privind arestarea lui Viorel Hrebenciuc și Ioan Adam

Comisia Juridică din Camera Deputaţilor va discuta astăzi solicitarea DNA de arestare a lui Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam în dosarul retrocedărilor ilegale. Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut aviz de...

NEWS ALERT. Deputatul Dorinel Ursărescu, umărit penal pentru corupție

NEWS ALERT. Deputatul Dorinel Ursărescu, umărit penal pentru corupție

Liberalul este acuzat de Direcția Națională Anticorupție de fapte de corupție, potrivit B1 TV. Vom reveni cu amănunte.

"Operaţiunea Casa". Şmecheria prin care primarul din Calafat a încercat să scape de sechestrul DNA

"Operaţiunea Casa". Şmecheria prin care primarul din Calafat a încercat să scape de sechestrul DNA

Mircea Guţă, primarul din Calafat, a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită şi abuz în serviciu. DNA a pus sechestru pe bunurile edilului, inclusiv pe casa...

Sebastian Ghiță: Cer suspendarea lui Șova și Hrebenciuc din PSD

Sebastian Ghiță: Cer suspendarea lui Șova și Hrebenciuc din PSD

Sebastian Ghiță cere suspendarea lui Sova și Hrebenciuc din PSD. "Conform deciziei de la Orăştie enunţată de preşedintele Ponta, cer suspendarea domnilor Şova şi Hrebenciuc din PSD. Ponta vrea să...