dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

Cazanciuc: Nu ştiu când se duce Victor Ponta la DNA, dar cu siguranţă va merge

Cazanciuc: Nu ştiu când se duce Victor Ponta la DNA, dar cu siguranţă va merge

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat miercuri că nu ştie când se duce Victor Ponta la DNA, după revenirea în ţară, "dar cu siguranţă va merge", precizând că aceasta este...

S-a încheiat încă o sesiune. EVZ îți arată cât au muncit parlamentarii

S-a încheiat încă o sesiune. EVZ îți arată cât au muncit parlamentarii

Senatorii și deputații au plecat în vacanță fără să adopte proiectul votului prin corespondență. Revizuirea Constituției a rămas, și de această, dată în sertar Parlamentarii au mai pus punct unei...

Ce a făcut Marian Vanghelie cu șpaga: imperiu imobiliar, excursii, ceasuri de lux și petreceri faraonice

Ce a făcut Marian Vanghelie cu șpaga: imperiu imobiliar, excursii, ceasuri de lux și petreceri faraonice

Milionarul Marin Dumitru a povestit la DNA că i-a dat primarului, direct sau prin intermediari, genți cu zeci de mii de euro și că a făcut mai multe achiziții scumpe...

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. A spionat Binomul SRI- DNA  echipa de campanie a lui Victor Ponta în favoarea lui Klaus Iohannis?

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. A spionat Binomul SRI- DNA echipa de campanie a lui Victor Ponta în favoarea lui Klaus Iohannis?

Grație practicii ilegale a DNA de a da pe șest presei de casă a Binomului SRI-DNA documente din dosarele abia făcute, deseori, documente pe care nu le-au văzut nici Acuzatul...

Înalta Curte ridică sechestrul pus de DNA pe conturile a şase firme controlate de Sebastian Ghiţă

Înalta Curte ridică sechestrul pus de DNA pe conturile a şase firme controlate de Sebastian Ghiţă

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis, marţi, ridicarea sechestrului asigurător pus de procurorii DNA pe conturile a şase firme controlate de deputatul Sebastian Ghiţă. Decizia...

RECHIZITORIU MARIAN VANGHELIE. "Zi-i lui Jupânu' că eu am fost corect!"/ “A fost încurcat acuma și cu partidu’, cu politica, că tre’ să-l dăm jos pe PONTA de la guvernare”

RECHIZITORIU MARIAN VANGHELIE. "Zi-i lui Jupânu' că eu am fost corect!"/ “A fost încurcat acuma și cu partidu’, cu politica, că tre’ să-l dăm jos pe PONTA de la guvernare”

Primarul suspendat al sectorului 5, Marian Vanghelie, a fost trimis în judecată marţi de procurorii DNA, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea a nouă infracţiuni de luare de mită...

RECHIZITORIU DNA. Ce a declarat Geoană la DNA, în dosarul lui Vanghelie. “I-a făcut cadou soţiei mele, Geoană Mihaela, două ceasuri marca Vacheron Constantin”

RECHIZITORIU DNA. Cum se lăuda Marian Vanghelie că poate influența justiția: “Tu știi foarte bine că și pe directoarea de la Bolintineanu și pe toți i-am scos, i-am... i-am... au scăpat toți”

RECHIZITORIU DNA. Șpaga în produse primită de Marian Vanghelie a fost distribuită de  Ponta și Dragnea sinistraților din Botoșani!

RECHIZITORIU DNA. Șpaga în produse primită de Marian Vanghelie a fost distribuită de Ponta și Dragnea sinistraților din Botoșani!

Primarul suspendat al Sectorului 5, Marian Vanghelie, a fost trimis în judecată marţi de procurorii DNA, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea a nouă infracţiuni de luare de mită...

OFICIAL. Primarul din Ploiești a luat mită o vilă de la Sebastian Ghiță

OFICIAL. Primarul din Ploiești a luat mită o vilă de la Sebastian Ghiță

Potrivit unui comunicat al DNA, fostul primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, și deputatul PSD Sebastian Ghiță sunt acuzați de dare, respectiv luare de mită, abuz în serviciu și spălare de...

NOU DOSAR pentru Ghiţă

NOU DOSAR pentru Ghiţă

Sebastian Ghiţă este acuzat de dare de mită şi spălare de bani într-un nou dosar, anunţă surse judiciare. Sebastian Ghiţă este aşteptat să ajungă la sediul DNA Ploieşti în jurul...

Percheziţii la Urban S.A. Prejudiciu de 23 milioane de euro

Percheziţii la Urban S.A. Prejudiciu de 23 milioane de euro

Procurorii DNA efectuează la această oră percheziţii în 18 locuri din Bucureşti, Ilfov şi Suceava. Este vizată şi firma de salubrizări Urban S.A. Un număr de 32 de persoane sunt vizate...

Vicecampioana ASA Târgu Mureș a intrat în colaps

Vicecampioana ASA Târgu Mureș a intrat în colaps

Ocupanta locului secund în Liga I este la un pas să se dezintegreze, din cauza problemelor financiare, iar antrenorul Dan Petrescu va pleca la finalul meciului cu Steaua, din Supercupă...

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Grecii au dat o lecție Ciocoismului cu care au fost tratați de Marile Puteri europene, în frunte cu Germania

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Grecii au dat o lecție Ciocoismului cu care au fost tratați de Marile Puteri europene, în frunte cu Germania

Cine urmărește cristoiublog.ro, gazeta de perete a gîndurilor mele aiurite, va fi băgat de seamă c-am consacrat Referedumului din Grecia două intervenții: Una, înainte de desfășurarea Referendumului, intitulată Față de...

Adrian Năstase a câștigat procesul cu DNA. Ce îi RESTITUIE judecătorii

Adrian Năstase a câștigat procesul cu DNA. Ce îi RESTITUIE judecătorii

Magistrații bucureșteni au decis, astăzi, să dea câștig de cauză soților Adrian și Dana Năstase, în procesul în care aceștia au cerut ridicarea sechestrului pe care procurorii DNA l-au instituit...

Judecătorii au ridicat sechestrul de pe Zambaccianul lui Adrian Năstase. Fostul premier a arătat că a plătit tot ce a stabilit instanța!

Judecătorii au ridicat sechestrul de pe Zambaccianul lui Adrian Năstase. Fostul premier a arătat că a plătit tot ce a stabilit instanța!

Adrian și Dana Năstase au câștigat procesul prin care cereau ridicarea sechestrului pe care procurorii l-au pus pe averea lor. Judecătorii au decis să lase liberă de orice sarcini casa...

Descinderi la Facultatea de Medicina din Craiova. Suspiciuni de mită la examen

Descinderi la Facultatea de Medicina din Craiova. Suspiciuni de mită la examen

Procurorii Parchetului instanţei supreme fac, luni, percheziţii la Facultatea de Medicină din Craiova, într-un dosar în care mai mulţi profesori sunt suspectaţi că ar fi luat mită de la studenţi...

PSD îl așteaptă pe Ponta fără un plan pus la punct

PSD îl așteaptă pe Ponta fără un plan pus la punct

Premierul se va întoarce săptămâna aceasta în țară. Unii lideri ai formațiunii social-democrate vor să organizeze un miting de susținere a acestuia. Alții recunosc că în partid e degringoladă. Conducerea...

Există o echipă de lingușitori care scriu ce-i place lui Iohannis

Există o echipă de lingușitori care scriu ce-i place lui Iohannis

Analistul Ion Cristoiu susține că mesajele echipei de comunicare a soției președintelui se regăsesc în articolele unor lideri de opinie Dan Andronic: Bună seara, invitatul emisiunii este maestrul Ion Cristoiu,...

LUMINI ȘI UMBRE (B1TV). Ion Cristoiu, despre Binomul SRI-DNA: "Lupta împotriva corupţiei nu mai face niciun breaking news"

LUMINI ȘI UMBRE (B1TV). Ion Cristoiu, despre Binomul SRI-DNA: "Lupta împotriva corupţiei nu mai face niciun breaking news"

Jurnalistul Ion Cristoiu a spus, în emisiunea de la B1TV, realizată de Dan Andronic, că ar vrea să vadă un ofițer SRI care filează un agent străin, și nu pe...