Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Grecii au dat o lecție Ciocoismului cu care au fost tratați de Marile Puteri europene, în frunte cu Germania
ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Grecii au dat o lecție Ciocoismului cu care au fost tratați de Marile Puteri europene, în frunte cu Germania

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Grecii au dat o lecție Ciocoismului cu care au fost tratați de Marile Puteri europene, în frunte cu Germania

Cine urmărește cristoiublog.ro, gazeta de perete a gîndurilor mele aiurite, va fi băgat de seamă c-am consacrat Referedumului din Grecia două intervenții: Una, înainte de desfășurarea Referendumului, intitulată Față de slugile șmechere care sînt politicienii noștri, premierul Alexis Tsipras e un erou, un erou tragic, și alta, imediat după anunțarea rezultatelor, pusă sub titlul Din punct de vedere moral, grecii ne-au dat o lecție, nouă, românilor, care ne scăpăm pe noi de frică și cînd trage un pîrț spre București vreun terchea-berchea de la Bruxelles.

Situația din Grecia a stîrnit în spațiul public românesc o uriașă gîlgîială de vorbe mai mult sau mai puțin proaste.

M-am vîrît și eu în ciorba asta balcanică nu pentru a-mi da cu părerea, cum au făcut-o mulți, despre ce trebuia să facă și ce nu trebuia să facă Poporul grec în ce privește măsurile de austeritate impuse de Creditorii internaționali în schimbul ajutorului finaciar.

Nu mă pricep la economie și, prin urmare, în disputa dacă măsurile de austeritate sînt benefice sau nu pentru relansarea economică a unei țări supraîndatorate, n-o să-mi permit să intervin. Cum n-o să intervin nici în ridicola dispută dacă grecii trebuie să dea sau să nu dea înapoi banii împrumutați – zic unii – pentru a bea și a mînca pe munca altora, a nemților, de exemplu.

Am scris cele două comentarii scos din sărite de reacția presei și a clasei politice de la noi la evenimentele din Grecia. Evenimente pe care eu le-am observat din punct de vedere strict politic, fără a aborda chestiunea în plan economic.

De fiecare dată cînd s-a ivit o criză europeană care a interesat opinia publică de la noi, am remarcat năravul de esență al presei românești:

Chibițăreala.

Ca și în cazul evenimentelor de pe plan intern, presa noastră renunță în astfel de cazuri la norma informării corecte, în favoarea manipulării grosolane, și, mai ales, la norma Audiatur et altera pars.

Pe plan intern, norma prezentării și a celuilalt punct de vedere e călcată în picioare de unitățile de presă sub acoperire ale SRI cînd vine vorba de DNA. Punctul de vedere al DNA, chiar redactat de un procuror dinadins corupt, cum s-a întîmplat cu Eva Emilian, e publicat ca un Adevăr absolut, fără a fi întrebat și acuzatul, îndreptățit și el la un punct de vedere de pe poziții egale cu cele ale DNA.

În cazul evenimentelor interne, năravul acesta e contracarat în efectele sale nocive de împărțirea presei între taberele în dispută. Citind, cum făcea Caragiale, ambele tabere din presă, îți poți face o imagine cît de cît corectă asupra evenimentelor.

În cazul crizelor externe, acest lucru e imposibil.

 Presa noastră, toată, dacă în această criză sînt implicate și tabere occidentale, devine chibiț al Occidentului. Așa s-a întîmplat în cazul Crizei din Ucraina. Așa se întîmplă și în cazul Crizei dintre Rusia și Occident. E nevoie ca presa noastră să fie chibiț al uneia dintre părți, a părții occidentale, de regulă?

Firește că nu.

Ea e datoare să prezinte cititorului român informații corecte despre desfășurarea Crizei și, mai ales, și punctul de vedere al taberei care se opune Occidentului.

 Presa e datoare să facă asta nu numai pentru că e presă și, prin urmare, întemeiată pe Adevăr și nu pe Propagandă, dar și deoarece viața a dovedit că falsificarea propagandistică a realității, chiar și cînd ea se face în așa-zisele scopuri bune, poate avea efecte perverse.

La noi, de exemplu, întreaga presă scrie că Federația Rusă vrea să ne atace, să ne cucerească, după modelul Crimeii.

Orice om cît de cît informat  își dă seama că așa ceva nu poate exista nici în capetele celor mai velicoruși dintre ruși. Un atac împotriva unei țări membre NATO ar declanșa riposta Alianței și, prin asta, un al treilea război mondial, apocaliptic.

Teza Armatei Roșii pregătite să intre în București a doua oară  e o teză de propagandă, vizînd acceptul populației de creștere a cheltuielilor militare ale României, de creștere a prezenței pe teritoriul național a prezenței militare străine fără consultarea poporului.

Efectele acestei propagande pot fi perverse.

Dacă, de exemplu, America ajunge la o înțelegere cu Federația Rusă, o normalizare a relațiilor dintre București și Moscova, cerută de Aliații occidentali de data asta, va întîmpina rezistența românilor, convinși prin manipulare că Federația Rusă nu merită nici un zîmbet.

Am mai scris cît de greu i-a fost lui Nicolae Ceaușescu după Criza din Cehoslovacia, urmată la noi de o propagandă nu numai antisovietică, dar și antirusească, să îndulcească ura față de ruși  a românilor.

Dintre toate prostiile propagandistice vînturate de presa noastră despre Referendumul din Grecia mi-au atras atenția trei, de a dreptul  gogonate.

Prima se referă la rezultatele Referendumului.

Potrivit rezultatelor oficiale, la Referendumul din Grecia, 61, 31% dintre greci au spus Nu la întrebarea:

„Trebuie acceptat proiectul de acord prezentat de către Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană (BCE) și Fondul Monetar Internațional (FMI) în timpul reuniunii Eurogrupului din 25 iunie?”

Aceste rezultate au fost prezentate în presa noastră drept opțiunea grecilor pentru ieșirea din euro și din UE, pentru alianța cu Federația Rusă.

Nici vorbă de așa ceva.

Întrebarea, dar și declarațiile Guvernului grec arată limpede că Referendumul a fost convocat pentru a întreba poporul grec dacă e de acord cu condițiile puse de Creditorii internaționali în schimbul unui nou ajutor. S-a scris și s-a spus că grecii au refuzat acordul cu Creditorii internaționali. N-a fost vorba de nici un acord încheiat. A fost vorba de un Proiect de Acord care cerea măsuri de austeritate și mai mari unui popor deja secătuit de cinci ani de măsuri de austeritate. Alexis Tsipras, ajuns la Guvernare  cu făgăduiala că va negocia măsuri mai blînde în schimbul ajutorului,  a convocat un Referendum pentru a întreba Poporul grec dacă e de acord cu Proiectul propus de creditori.  

 Aceste măsuri n-au fost cerute de întreg Occidentul, nici de toate țările Uniunii Europene. Ele au fost cerute – repet – în cadrul negocierilor de către Creditorii internaționali în frunte cu Germania. Așa cum arată realitățile, confictul nu e între Poporul grec și Occident, ci între Poporul grec și Germania.

Nimeni n-a observat că America a stat deoparte de Scandal, ba chiar dacă ar fi să judecăm după reacțiile prudente ale FMI, nu-i exclus să fi fost în spatele lui Alexis Tsipras. Nimeni n-a observat că rezultatele Referendumului au fost un NU spus Germaniei, tot mai tentată să facă din UE un nou Reich, cu Angela Merkel pe post de fuhrer, și nu Europei, apartenenței Greciei la Occident și, indiscutabil, la NATO. Comunistul Alexis Tsipras, cum îl poreclesc toți pițifelnicii de la noi, fie ei politruci sau guriști de presă, n-a zis pînă acum, de cînd a cîștigat scrutinul parlamentar, în ianuarie 2015, nici o vorbă împotriva apartenenței Greciei la Frontul occidental, la NATO, la Uniunea Europeană.

Cei care au pus la îndoială apartenența Greciei la Euro și la Uniunea Europeană au fost politicienii nemți, tot mai deciși în politica de înlocuire de către Germania să ia locul Americii ca protector al țărilor din Est.

A doua prostie propagandistică gogonată se referă la denunțarea violentă a  gestului de a convoca Referendumul.

Am văzut în aceste zile mulți politicieni și mulți lideri de opinie susținînd că e o iresponsabilitate să ceri părearea propriului popor într-o chestiune atît de importantă precum acceptul condițiilor de austeritate, întrucît singurii în măsură să gîndească responsabil, în numele Poporului, sînt politrucii, mai precis  politrucii ajunși ștabi.

În cazul politrucilor noștri această poziție nu m-a surprins. Politrucii români fac mare caz de democrație, de voința Poporului cît timp această voință e pe placul lor, al politrucilor. Cînd simt că poporul îi va contrazice, politrucii scot din cămara lor cu vechituri teza că Poporul nu e capabil să judece de unul singur ce-i bine și ce nu-i bine lui.

Cîte decizii vitale pentru soarta Poporului român – de la tăierile de salarii și pensii pînă la instalarea de baze străine pe teritoriul național  – au fost luate după consultarea Poporului român?

Nici așa-zișii lideri de opinie nu mă miră. Tezele lor despre limitele necesare ale democrației le-am mai întîlnit, ca fenomen al răsucirii limbi după fund, în campaniile duse de Scînteia din anii staliniști.

Acum, văzînd cine scrie asta, dar mai ales cum se repetă pînă și titlurile de la unul la altul mi-am dat seama că e ordin pe Unitate.

Cum adică în anumite momente democrația trebuie limitată?

Poate fi atunci, în anumite momente,  limitată și libertatea de expresie?

E Alexis Tsipras un iresponsabil?

O privire mai atentă asupra politicii sale de după venirea la putere arată că omul e mult mai responsabil decît încearcă politicienii noștri să prezinte.

Cînd negocierile cu Creditorii au eșuat, Alexis Tsipras a apelat la forma supremă a democrației:

Consultarea poporului prin Referendum.

A dat o lovitură de stat militară?

A pus Binomul SRI-DNA să-i aresteze preventiv pe toți cei care pledau pentru acceptarea condițiilor puse de Creditorii internaționali?

A amenințat căalungă bazele americane din Grecia?

A amenințat că iese din NATO și intră în CSI?

Nu.

A zis:

Îmi pare rău, dar eu nu-mi pot permite să accept în numele poporului grec măsurile de austeritate propuse de voi.

O să întreb Poporul Grec de acord e cu ele:

Dacă ar fi fost politician român, putea să-și vadă de treburi, fără a risca o consultare populară. Detractorii din România susțin că știa rezultatele Referendumului. Nu există în lumea asta politician la putere care să fie sigur că o consultare populară de tipul Referendumului n-ar putea să-i dea una peste bot. Din acest punct de vedere, prin raportare la ce putea face în postura de cîștigător al alegerilor, Alexis Tsipras a riscat. Putea foarte bine să nu convoace nici un Referendum. Dacă ar fi fost politician român și-ar fi văzut de treabă invocînd sprijinul electoral dat prin alegerile de la începutul anului. Putea, fie să accepte măsurile de austeritate cerute de Creditorii internaționali, păcălindu-i pe greci, fie să respingă cu de la sine putere condițiile, invocînd mandatul dat de popor prin alegeri.

3. Grecii au spus Nu la Referendum, pentru că vor să trăiască pe spatele altora.

Grecii au spus Nu la Referendum, pentru că nu vor să strîngă cureaua.

Desigur, în acest Nu intră și respingerea măsurilor de austeritate de către un popor care a suportat timp de 5 ani măsurile de austeritate, fără a vedealuminița de la capătul tunelului.

După opinia mea, în acest Nu intră și răspunsul la aroganța manifestată de ei de Ciocoii Europei în frunte cu Germania.

Sînt destul de mulți politicieni și publiciști occidentali care susțin că trebuie să ținem cont și de punctul de vedere al grecilor și nu numai de punctul de vedere al Creditorilor internaționali. Pentru a fi siguri că vor primi banii înapoi, Creditorii internaționali, aflați sub puterea Germaniei, cer un salt în măsurile de austeritate, pe care le văd drept condiție exclusivă a relansării economice. Așa au procedat și-n alte părți ale lumii. În cazul Greciei își spune cuvîntul nu numai încăpățînarea creditorilor în soluția austerității, dar și aroganța de tip Ciocoi ai Europei. Ajunsă putere de seamă în Europa, desigur, prin ajutorul american la început, Germania a adoptat față de Grecia o poziție de forță. Ceva în genul Faci cum spune Fuhrerul sau te ia mama dracului! O poziție care nu e nouă în Europa din partea unui popor care se crede rasă superioară, toate celelalte popoare neavînd nici dreptul să miroasă nemților ciubotele.

Gestul lui Alexis Tsipras n-a fost doar unul economic. A fost și un gest politic, un fel de răspuns al grecilor la aroganța prusacă a Angelei Merkel. Grecii au respins nu atît Măsurile de austeritate, cît mai ales șantajul teuton, aroganța de Mare Putere care calcă în picioare demnitatea unui Popor mic. Nu întîmplător NU a fost spus cu precădere de tineri. Și nu numai pentru că aceștia sînt principalel victime ale Austerității nesfîrșite, dar și pentru că sînt cei care au suportat cu greu umilirea grecilor.

Din lecția dată de greci, Marile Puteri ar trebui să învețe ceva.

Și anume că nu există țări stăpîne și țări slugi, ci țări egale în drepturi.

Ciocoismul Marilor Puteri a primit o lecție.

Nu cred că Marile Puteri vor învăța ceva din ea.

N-au învățat niciodată decît din lecția administrată lor de alte Mari Puteri.