dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

Călin Popescu TĂRICEANU, cu privire la situaţia actuală a luptei ANTICORUPŢIE: Sunt plimbaţi nişte oameni pe la procuratură în scopul unui SHOW mediatic. Ne-am creat o imagine DETESTABILĂ iar preşedintele IOHANNIS pluteşte într-o frumoasă reverie şi NU ÎN

Şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, prezent în această seară la România TV, vorbeşte despre situaţia luptei anticorupţie dusă în România, pe care o cataloghează drept un show mediatic care afectează...

Preşedintele României Klaus Iohannis – un purtător de cuvînt execrabil al Guvernului Dacian Cioloş

Preşedintele României Klaus Iohannis – un purtător de cuvînt execrabil al Guvernului Dacian Cioloş

Potrivit unei înţelegeri prealabile, vineri, 27 mai 2016, la ora 16.00, după Declaraţia de presă a lui Klaus Iohannis din finalul şedinţei CSAT, Nelu Barbu, de la B1Tv, m-a sunat...

Înainte de a-și reîmpărți Bucureștiul, prietenii din USL invadează televiziunile

Înainte de a-și reîmpărți Bucureștiul, prietenii din USL invadează televiziunile

Pe la începutul anilor 2000, când Adrian Năstase era în culmea puterii, toate televiziunile primiseră, subteran, indicaţia ca Traian Băsescu să nu apară pe post.  Cu o excepţie: se puteau...

Toată admirația mea pentru Guvernul Cioloș: Ăștia da bandiți! Bandiți de Bruxelles, nu de București! | ROMÂNIA LUI CRISTOIU

Toată admirația mea pentru Guvernul Cioloș: Ăștia da bandiți! Bandiți de Bruxelles, nu de București! | ROMÂNIA LUI CRISTOIU

Miercuri, 18 mai 2016. Guvernul Dacian Cioloș are programată obișnuita ședință săptămînală. După o tradiție instalată de guvernele anterioare, presa primește, înaintea ședinței, un Comunicat intitulat INFORMAŢIE DE PRESĂ privind...

Neculai Onţanu şi complicii lui vor să scape de măsurile preventive

Neculai Onţanu şi complicii lui vor să scape de măsurile preventive

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ia în discuţie, mâine, contestaţiile formulate de fostul primar al Sectorului 2 Neculai Onţanu, fostul secretar al Consiliului local din Primărie, Toma Şutru şi...

Cîlin Popescu Tăriceanu: Rămân președinte al Senatului

Cîlin Popescu Tăriceanu: Rămân președinte al Senatului

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat astăzi, la Deva, că nu are motive să-şi dea demisia din funcţia pe care o ocupă în prezent, menţionând că în ochii procurorilor...

Inițiativă în Parlament. Ponta și Tăriceanu vor să elimine spectacolul cătușelor de la televizor

Inițiativă în Parlament. Ponta și Tăriceanu vor să elimine spectacolul cătușelor de la televizor

Fostul premier şi preşedintele Senatului vor depune în Parlament, imediat după alegerile locale, o lege de modificare a codurilor penale în sensul protejării suplimentare a imaginii publice a persoanelor anchetate...

Al doilea om în stat, anchetat de DNA: „Este absurd”

Al doilea om în stat, anchetat de DNA: „Este absurd”

DNA a anunțat că a început urmărirea penală împotriva președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu (ALDE), pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului. Procurorii susțin că el a menţionat „în mod nereal...

Lider ALDE, despre urmărirea penală a lui Tăriceanu: "Nu este bine pentru partid. Discutăm după locale"

Lider ALDE, despre urmărirea penală a lui Tăriceanu: "Nu este bine pentru partid. Discutăm după locale"

Vicepreşedintele ALDE Mihai Niţă a declarat, pentru EVZ, că urmărirea penală a lui Călin Popescu Tăriceanu nu face bine imaginii partidului. "Am văzut ştirea, am rămas surprins. Nu ştiu dacă...

Un fost şef CNAS, audiat la DNA a AGRESAT o jurnalistă

Un fost şef CNAS, audiat la DNA a AGRESAT o jurnalistă

Fostul şef CNAS, medicul Irinel Popescu s-a prezentat marţi la DNA pentru a fi audiat de procurori. La ieşirea de la audieri, acesta a declarat că este nevinovat. Potrivit stirileprotv.ro, la...

Cum caută STATUL MAFIOT să blocheze AFLAREA ADEVĂRULUI în cazul morții lui DAN CONDREA: MANIPULAREA OPINIEI PUBLICE prin presă, FOLOSIREA de către SRI a MAIDANEZILOR CREDINCIOȘI din Comisia de Control, SCOATEREA din sertarele DNA a unor ANCHETE în SĂNĂTAT

Motto: „Orice imbecil poate omorî pe cineva. E nevoie însă de un artist pentru a sinucide pe cineva” (Deviză KGB) S-a împlinit o lună de la declanșarea Scandalului zis și...

Sinucisul zilei de duminică

Sinucisul zilei de duminică

Duminică, domnul Condrea rula regulamentar Opelul tatălui său, pentru că Trabantul bunicului era în service. La un moment dat, și-a amintit de cât dezinfectant a botezat cu apă, conștiința lui...

Șefa DNA: „În corupția din sănătate sunt implicate și companii străine”

Șefa DNA: „În corupția din sănătate sunt implicate și companii străine”

„Investigațiile actuale ale DNA în dosarele pe care acum le avem în lucru ne arată că faptele de corupție se manifestă prin aceleași acțiuni repetitive.  Este necesară o abordare strategică...

Aleșii fac campanie pentru primari, legi importante stau în sertar

Aleșii fac campanie pentru primari, legi importante stau în sertar

Senatorii nu au reușit nici ieri să discute cazul Titus Corlățean. Ca și săptămâna trecută, aleșii s-au lovit de lipsa de cvorum. Senatorul PNL Cristian Bodea a acuzat că la...

Ancheta EVZ, confirmată de procurori. Prejudiciu de 16,8 milioane de euro la Casa de Sănătate

Ancheta EVZ, confirmată de procurori. Prejudiciu de 16,8 milioane de euro la Casa de Sănătate

Procurorii DNA îi acuză de buz în serviciu pe doi foști președinți ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) și pe alți directori, după ce ar fi umflat de...

Sindicatele acuză: RATB a plătit un milion de lei directorilor numiţi politic, demişi şi reangajaţi

Sindicatele acuză: RATB a plătit un milion de lei directorilor numiţi politic, demişi şi reangajaţi

Tudor Ivan, copreşedinte al Sindicatului APT din cadrul RATB, s-a plâns de mai multe ori că procurorii nu anchetează jaful produs în transportul public de directori. El relatează pentru „Evenimentul...

Adevărații patroni ai Afacerii Hexy Pharma au pornit  Marea  Manipulare: Dan Condrea- Mafiotul de telenovelă, chinuit de remușcări! | ROMÂNIA LUI CRISTOIU

Adevărații patroni ai Afacerii Hexy Pharma au pornit Marea Manipulare: Dan Condrea- Mafiotul de telenovelă, chinuit de remușcări! | ROMÂNIA LUI CRISTOIU

Luni dimineața, intervenind înaintea mea la România tv, Cătălin Tolontan a comentat intervențiile de dimineață ale lui Augustin Lazăr, parvenit la funcția de procuror general al lui Klaus Iohannis, după...

Iohannis i-a reînvestit în funcție pe ADJUNCȚII lui Kovesi

Iohannis i-a reînvestit în funcție pe ADJUNCȚII lui Kovesi

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat astăzi decretele privind reînvestirea lui Marius Constantin Iacob şi Călin Nistor în funcţiile de procurori şefi adjuncţi la Direcţia Naţională Anticorupţie.  Marius Iacob este reînvestit...

Fostul preşedinte al CNAS este citat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie

Fostul preşedinte al CNAS este citat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie

Fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea este audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Momentan nu se cunoaşte motivul exact al citării sale. Vasile Ciurchea...

Declarație ȘOC a procurorului șef al DNA. KOVESI: ”În corupția din sistemul de SĂNĂTATE sunt implicate și COMPANII din STRĂINĂTATE”

Declarație ȘOC a procurorului șef al DNA. KOVESI: ”În corupția din sistemul de SĂNĂTATE sunt implicate și COMPANII din STRĂINĂTATE”

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, luni, că în corupţia din sistemul de sănătate sunt implicate şi firme şi companii din străinătate, subliniind necesitatea unei abordări strategice...