dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

EXPLODEAZĂ JUSTIȚIA PARALELĂ. O JUDECĂTOARE din Sălaj susține că sentințele penale erau decise de "un comitet" la sediul SRI

EXPLODEAZĂ JUSTIȚIA PARALELĂ. O JUDECĂTOARE din Sălaj susține că sentințele penale erau decise de "un comitet" la sediul SRI

Explodează Justița Paralelă ! Aseară, la Antena 3, Mihai Gâdea a prezentat un document exploziv, care aruncă în aer justiția paralelă! "Operațiunea Noi suntem Statul", așa cum a fost descrisă...

Misterul biroului DNA - SRI din Parlament: A speriat mulți deputați apropiați puterii

Misterul biroului DNA - SRI din Parlament: A speriat mulți deputați apropiați puterii

Apar tot mai multe informații legate de protocoalele pe care Serviciul Român de Informații le-a semnat cu mai multe instituții ale statului. Legalitatea sau oportunitatea semnării și aplicării acestor protocoale...

Parchetul General a stabilit REDESCHIDEREA unui dosar imposrtant! VEȘTI DURE pentru procurorul Portocală

Parchetul General a stabilit REDESCHIDEREA unui dosar imposrtant! VEȘTI DURE pentru procurorul Portocală

Parchetul General a acceptat, miercuri, cererea procurorilor DNA de a redeschide dosarul lui Portocală. Primul termen a fost stabilit pe 9 mai. Este vorba despre un dosar deschis pe numele...

Sevil Shhaideh a fost inculpată în dosarul Belina

Sevil Shhaideh a fost inculpată în dosarul Belina

După trei ore de audieri procurorii anticorupţie au dispus schimbarea încadrării juridice şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Sevil Shhaideh, la data faptelor secretar de stat în...

Dumitru Iliescu ARE PROBE în care arată că  „Membrii CSAT au fost MONITORIZAŢI de către SRI şi CIA”

Dumitru Iliescu ARE PROBE în care arată că „Membrii CSAT au fost MONITORIZAŢI de către SRI şi CIA”

Generalul Dumitru Iliescu a trimis o scrisoare preşedintelui Comisiei de control SRI în care îl informează că a intrat în posesia unor date în care artă că din ordinul lui...

Alexander Adamescu a contestat decizia de extrădare

Alexander Adamescu a contestat decizia de extrădare

Alexander Adamescu a constatat prin apel, în a şasea zi din cele şapte pe care le avea la dispoziţie, decizia prin care judecătorii britanici au aprobat extrădarea lui în România,...

Liderii COALIȚIEI, lovitură CRUNTĂ pentru DNA. Politicienii și-au SPORIT IMUNITATEA

Liderii COALIȚIEI, lovitură CRUNTĂ pentru DNA. Politicienii și-au SPORIT IMUNITATEA

Parlamentarii și-au sporit imunitatea după ce dosarul OUG 13 și ”Dosarul Belina” le-au creat probleme acestora din partea procurorilor DNA. Cei vizați s-au apărat și au precizat că orice decizie...

Sevil Shhaideh, la DNA în dosarul Belina. Fostul vicepremier are calitate de INCULPAT

Sevil Shhaideh, la DNA în dosarul Belina. Fostul vicepremier are calitate de INCULPAT

Fostul vicepremier Sevil Shhaideh, actual consilier de stat în cadrul aparatului de lucru al premierului, s-a prezentat miercuri la DNA. Shhaideh are calitate de inculpat în dosarul Belina.  Știre în...

Onea lucrează la un PLAN B care să-l scoată PRPFESIONIST. Cum vrea Lucică să-l „îndulcească” pe Portocală. Finalul telenovelei de la „HAULES?”

Onea lucrează la un PLAN B care să-l scoată PRPFESIONIST. Cum vrea Lucică să-l „îndulcească” pe Portocală. Finalul telenovelei de la „HAULES?”

În ultima perioadă, au curs pe bandă rulantă informațiile despre Lucian Onea, procurorull-șef de la DNA Ploieti și despre deja celebrul Mircea Negulescu, alias Portocală. Mai mult, a fost devoalat...

Audiere importantă într-un DOSAR GREU la DNA. Informații de ultimă oră!

Audiere importantă într-un DOSAR GREU la DNA. Informații de ultimă oră!

Directorul Tel Drum Petre Pitiș s-a prezentat astăzi la sediul DNA pentru a fi audiat de procurori.                             Știre în curs de actualizare!  

SCANDALUL PROTOCOALELOR se adâncește! Andronic devoalează ce s-a întâmplat pe vremea lui Zgonea la Camera Deputaților. „Când interesele Binomului Coldea-Kovesi erau amenințate...”

SCANDALUL PROTOCOALELOR se adâncește! Andronic devoalează ce s-a întâmplat pe vremea lui Zgonea la Camera Deputaților. „Când interesele Binomului Coldea-Kovesi erau amenințate...”

Scandalul protocoalelor desecretizate se adâncește mai mult cu fiecare zi. În plus, apar noi reacții, acuze, controverse în legătură cu ceea ce s-a întâmplat de-a lungul timpului în legătură cu...

Nașul Vlădescu și finul Boureanu merg pe aceeași mână la DNA

Nașul Vlădescu și finul Boureanu merg pe aceeași mână la DNA

Președintele Klaus Iohannis a semnat, ieri, cererea de urmărire penală a fostului ministru de finanțe Sebastian Vlădescu. Acesta este acuzat de DNA de două fapte de luare de mită. Tot...

Traian  Băsescu, ACUZAȚII DURE la adresa Departamentului de Stat al SUA: „Și-a pierdut credibilitatea acoperind derapajele DNA”

Traian Băsescu, ACUZAȚII DURE la adresa Departamentului de Stat al SUA: „Și-a pierdut credibilitatea acoperind derapajele DNA”

Traian Băsescu a făcut declarații dure la adresa Departamentului de Stat al SUA. Fostul președinte a declarat că este inadmisibil ca în Raportul de ţară privind Drepturile Omului să nu...

Băsescu DEMASCĂ „TICĂLOȘIA” de la DNA Ploiești. „Mizeriile făcute de anumiți erau PUBLICE...”

Băsescu DEMASCĂ „TICĂLOȘIA” de la DNA Ploiești. „Mizeriile făcute de anumiți erau PUBLICE...”

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a discutat marele scandal al justiției, referindu-se la „unitatea de elită” de la DNA Ploiești. Din perspectiva actualului senator PMP, evenimentele petrecute la acel...

CUMNATUL lui Mircea Goeană a AJUNS, din nou, la DNA

CUMNATUL lui Mircea Goeană a AJUNS, din nou, la DNA

Fostul șef al băncii de stat EximBank și cumnatul lui Mircea Geoană, Mircea-Ionuț Costea, a ajuns, marți după-amiază, la DNA. Fostul angajat de la Finanțe este cercetat într-un dosar în...

BOMBĂ! FRF a fost RECLAMATĂ la DNA. A fost violată confidențialitatea votului

BOMBĂ! FRF a fost RECLAMATĂ la DNA. A fost violată confidențialitatea votului

Președintele clubului de fotbal feminin Progresul București, Napoleon Tudor Spartacus Iacov, a dezvăluit că a reclamat la DNA modul în care s-a votat la alegerile pentru şefia FRF, acuzând că...

Grupare infracțională de cămătărie și șantaj, trimisă în judecată de procurorii DNA Constanța

Grupare infracțională de cămătărie și șantaj, trimisă în judecată de procurorii DNA Constanța

Membrii unei grupări infracționale specializați în șantaj, cămătărie, înșelăciune, distrugere, din Constanța au fost trimiși, astăzi, în judecată de procurorii DNA. Capii rețelei, Giuniet Suliman și Florin Țîrdea vor fi...

BOMBA zilei vine din JUSTIȚIE! DNA cere redeschiderea unui dosar pe numele lui Mircea Negulescu

BOMBA zilei vine din JUSTIȚIE! DNA cere redeschiderea unui dosar pe numele lui Mircea Negulescu

Bomba zilei vine din justiție! Procurorii DNA au cerut redeschiderea dosarului procurorului Mircea Negulescu ”Portocală”, un dosar închis din anul 2015. Reamintim că, în ultima perioadă numele procurorului Mircea Negulescu,...

PRIMELE IMAGINI cu BOUREANU după ce a fost acuzat de LUARE DE MITĂ. Cum a fost SURPRINS alături de IUBITA LUI

PRIMELE IMAGINI cu BOUREANU după ce a fost acuzat de LUARE DE MITĂ. Cum a fost SURPRINS alături de IUBITA LUI

Deși este cercetat într-un dosar pentru luare de mită, celebrul politician Cristian Boureanu a fost surprins în parcul Herăstrău, la un restaurant, alături de iubita sa. Cercetat pentru luare de...

Fostul procuror militar Vasile Doană, executat de Sistem, după ce i-a „paradit” mai mulți generali favoriți

Fostul procuror militar Vasile Doană, executat de Sistem, după ce i-a „paradit” mai mulți generali favoriți

Ex-magistratul militar Vasile Doană, care a lucrat la DNA dosare în care au fost condamnate nume grele ale statului paralel, este șicanat cu acordarea pensiei de către foşti subordonați ai...