Bulgaria

Bulgaria este un stat situat în sud-estul Europei, în partea estică a Peninsulei Balcanice. Se învecinează la nord cu România, la vest cu Serbia și Macedonia de Nord, la sud cu Grecia și Turcia, iar la est este mărginită de Marea Neagră.

Capitala țării este Sofia, iar limba oficială este bulgara. Bulgaria este o republică parlamentară și membră a Uniunii Europene din 2007, precum și a NATO din 2004. Moneda națională este leva bulgară (BGN).

Țara are o istorie îndelungată, fiind una dintre cele mai vechi formațiuni statale din Europa, fondată în anul 681. Cultura sa îmbină influențe slave, bizantine și otomane, iar patrimoniul include numeroase situri istorice și religioase, precum Mănăstirea Rila, Veliko Târnovo și ruinele tracice de la Perperikon.

Din punct de vedere geografic, Bulgaria are un relief variat – munți (Balcani, Rila, Pirin), câmpii fertile și litoral la Marea Neagră. Economia sa modernă se bazează pe turism, agricultură, energie, IT și industrie ușoară.

În esență, Bulgaria este o țară europeană cu o identitate culturală distinctă, care combină tradiția istorică cu dezvoltarea modernă și deschiderea spre Occident.

Planul lui Vladimir Putin, devoalat! Ce ţară vrea să atace Rusia după Ucraina: Trebuie să luăm decizii urgente

Planul lui Vladimir Putin, devoalat! Ce ţară vrea să atace Rusia după Ucraina: Trebuie să luăm decizii urgente

Ministrul Apărării din Bulgaria, Dragomir Zakov, este de părere că, în mod logic, Republica Moldova ar putea fi următoare victimă a Rusiei. Poziția oficialului bulgar a venit în contextul unor...

Bulgaria a expulzat doi diplomați ruși pentru spionaj

Bulgaria a expulzat doi diplomați ruși pentru spionaj

Bulgaria spune că a expulzat doi diplomați ruși pentru spionaj, pe fondul tensiunilor legate de invazia Ucrainei de către Moscova. Ministerul bulgar de externe a anunțat că a primit dovezi...

Ivan Krâstev: În noul Război Rece, cel mai rău lucru nu sunt armele nucleare, ci faptul că viețile noastre vor deveni o serie de operațiuni speciale

Ivan Krâstev: În noul Război Rece, cel mai rău lucru nu sunt armele nucleare, ci faptul că viețile noastre vor deveni o serie de operațiuni speciale

Ivan Krâstev este politolog și vizionar bulgar, ale cărui analize sunt citate în mass-media internațională. Reporter: Domnule Krâstev, scrieți că noi am trăit în lumea lui Vladimir Putin. Și cum...

Proiect transfrontalier de milioane de euro. Securitatea traficului în regiunea de frontieră Giurgiu-Ruse

Proiect transfrontalier de milioane de euro. Securitatea traficului în regiunea de frontieră Giurgiu-Ruse

Se anunță un nou proiect european de îmbunătăţire a conectivităţii, în valoare totală de 6,3 milioane de euro. Scopul este de a achiziționa echipamente pentru asigurarea fluenţei traficului transfrontalier, dar...

Care sunt mizele bulgărești în „războiului gazelor”. Urmează un moment cheie

Care sunt mizele bulgărești în „războiului gazelor”. Urmează un moment cheie

În ultima săptămână pe frontul de gaze din Bulgaria a izbucnit o furtună perfectă. Se întâmplă într-o situație de creștere bruscă a prețurilor la gaze în toată Europa, care, potrivit...

Bulgaria și Serbia vor lucra împreună. Vor o piață comună a gazelor în Balcani

Bulgaria și Serbia vor lucra împreună. Vor o piață comună a gazelor în Balcani

Bulgaria și Serbia trebuie să reunească volumele de consum de gaz din întreaga regiune, pentru a negocia împreună prețuri mai bune. Acest lucru a fost anunțat de prim-ministrul bulgar, Kiril...

Bulgarii dau lovitura în România! Turiștii vor beneficia de acest lucru în timp scurt

Bulgarii dau lovitura în România! Turiștii vor beneficia de acest lucru în timp scurt

Românii ar putea avea parte de o nouă autostradă, însă nu construită de autoritățile de la noi. Bulgarii au decis să își crească șansele de turism și nu numai, așa...

Nicolae Ciucă, veste bună pentru România. Anunțul a fost făcut în această seară

Nicolae Ciucă, veste bună pentru România. Anunțul a fost făcut în această seară

Tensiunii pe care Rusia le-a creat în întreg Occidentul a dus la legături puternice între statele membre UE. În acest context nu vorbim doar despre sprijin militar, ci și despre...

Se va renunța la certificatul verde! Anunțul categoric de la vârful Guvernului. Vaccinarea va continua

Se va renunța la certificatul verde! Anunțul categoric de la vârful Guvernului. Vaccinarea va continua

Oficialii de la Sofia au decis ca în Bulgaria să fie scos certificatul verde în maximum o lună. Dar vaccinarea populației împotriva coronavirusului va continua. Autoritățile din Bulgaria se gândesc...

Ungurii ne-au luat fața! Suntem rușinea Europei. Lovitură totală pentru România

Ungurii ne-au luat fața! Suntem rușinea Europei. Lovitură totală pentru România

România, în coada Uniunii Europene în ceea ce privește valoarea salariului minim pe economie. Doar în Letonia și Bulgaria veniturile sunt mai mici decât în țara noastră, conform unei analize...

NATO este pregătit să trimită echipament militar în Europa de Est. Franța va trimite trupe în Bulgaria

NATO este pregătit să trimită echipament militar în Europa de Est. Franța va trimite trupe în Bulgaria

NATO a declarat că are în așteptare forțe suplimentare și va trimite mai multe nave și avioane de luptă în Europa de Est, deoarece Irlanda a avertizat că noile jocuri...

Răsturnare totală de situație. NATO dă de  pământ cu cererea absurdă a Rusiei. Alertă în România

Răsturnare totală de situație. NATO dă de pământ cu cererea absurdă a Rusiei. Alertă în România

NATO respinge cererea Rusiei privind o retragere a trupelor străine ale Alianței Nord-Atlantice prezente în România și Bulgaria. „Vom răspunde mereu la orice înrăutățire a mediului nostru de securitate, în...

Ordin de la Kremlin. România, în prim-plan. Tensiuni fără precedent în Europa

Ordin de la Kremlin. România, în prim-plan. Tensiuni fără precedent în Europa

Rusia caută mai multe garanții de securitate în Occident. Aceasta cere ca NATO să dispară din România şi Bulgaria, a anunţat vineri Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse. Moscova a...

Conducerea Bulgariei intră în carantină. Cum s-a ajuns în această situație

Conducerea Bulgariei intră în carantină. Cum s-a ajuns în această situație

Un oficial din domeniul sănătății, de la Sofia, a declarat marți că președintele, premierul și mai mulți miniștri din Bulgaria au intrat în autoizolare după ce un participant la o...

Antivacciniștii care zguduie Europa. Situație explozivă în majoritatea țărilor de pe ”Bătrânul Continent”

Antivacciniștii care zguduie Europa. Situație explozivă în majoritatea țărilor de pe ”Bătrânul Continent”

PARAPOLITIKA. Proteste, declarații explozive și nemulțumire puternică față de soluțiile alese de guverne pe fondul pandemiei. Cea mai puternică opoziție față de vaccinuri se întâlnește în sud-estul Europei, și mai...

Bulgaria umblă la reducerea termenului pentru administrarea dozei booster. La cât va ajunge perioada

Bulgaria umblă la reducerea termenului pentru administrarea dozei booster. La cât va ajunge perioada

Bulgaria reduce de la 6 la 3 luni termenul prevăzut între schema completă de vaccinare anticoronavirus şi administrarea dozei booster (a treia), a anunţat joi inspectorul sanitar şef al ţării,...

Ministrul bulgar al apărării s-a pronunțat împotriva dislocării de trupe NATO în Bulgaria

Ministrul bulgar al apărării s-a pronunțat împotriva dislocării de trupe NATO în Bulgaria

Potrivit lui Ianev, nu există motive pentru ca acțiunile rusești să fie examinate ca o amenințare directă la adresa Alianței Ministrul bulgar al apărării, Stefan Ianev, s-a pronunțat împotriva desfășurării...

În șase luni, UE se poate extinde. Un nume surpriză intră în joc și este sprijinit de toți liderii

În șase luni, UE se poate extinde. Un nume surpriză intră în joc și este sprijinit de toți liderii

Uniunea Europeană va putea să accelereze planurile de extindere ale blocului comunitar. Macedonia de Nord a primit undă verde de la un nou lideri din Bulgaria pentru aderarea la grupul...

Vecinii au plafonat prețurile la energie pe perioada iernii. La ei se poate, la noi...

Vecinii au plafonat prețurile la energie pe perioada iernii. La ei se poate, la noi...

Cea mai săracă națiune a Uniunii Europene își protejează cetățenii de creșterea explozivă  a costurilor la energiei. Parlamentarii bulgari au votat joi, 16 decembrie, pentru înghețarea prețurilor la energie electrică...

Politica din Bulgaria, pe urmele Republicii Moldova. Între timp, în România domnește impostura

Politica din Bulgaria, pe urmele Republicii Moldova. Între timp, în România domnește impostura

Blocajul politic din cel mai sărac stat membru al Uniunii Europene a fost stăvilit. Noul prim-ministru al Bulgariei este antreprenor cu studii la Harvard. Kiril Petkov a fost ales luni,...