Bulgaria

Bulgaria este un stat situat în sud-estul Europei, în partea estică a Peninsulei Balcanice. Se învecinează la nord cu România, la vest cu Serbia și Macedonia de Nord, la sud cu Grecia și Turcia, iar la est este mărginită de Marea Neagră.

Capitala țării este Sofia, iar limba oficială este bulgara. Bulgaria este o republică parlamentară și membră a Uniunii Europene din 2007, precum și a NATO din 2004. Moneda națională este leva bulgară (BGN).

Țara are o istorie îndelungată, fiind una dintre cele mai vechi formațiuni statale din Europa, fondată în anul 681. Cultura sa îmbină influențe slave, bizantine și otomane, iar patrimoniul include numeroase situri istorice și religioase, precum Mănăstirea Rila, Veliko Târnovo și ruinele tracice de la Perperikon.

Din punct de vedere geografic, Bulgaria are un relief variat – munți (Balcani, Rila, Pirin), câmpii fertile și litoral la Marea Neagră. Economia sa modernă se bazează pe turism, agricultură, energie, IT și industrie ușoară.

În esență, Bulgaria este o țară europeană cu o identitate culturală distinctă, care combină tradiția istorică cu dezvoltarea modernă și deschiderea spre Occident.

UN NOU POD peste Dunăre, către bulgari, va fi construit de ANUL viitor. VEZI detaliile

UN NOU POD peste Dunăre, către bulgari, va fi construit de ANUL viitor. VEZI detaliile

Lucrările la podul peste Dunăre din zona Brăila-Galați vor începe în primăvara anului viitor, a spus astăzi ministrul Transporturilor, Ioan Rus. „Am avut săptămâna trecută discuții cu autoritățile locale din...

Bulgarii au planuri mari: vor construi canal navigabil Dunăre-Marea Neagră, între Ruse şi Varna

Bulgarii au planuri mari: vor construi canal navigabil Dunăre-Marea Neagră, între Ruse şi Varna

Bulgaria va construi un canal navigabil între oraşele Ruse, situat pe malul Dunării, şi Varna, pe litoralul Mării Negre, conform unui proiect aprobat de Consiliul regional din regiunea nord-estică. Proiectul...

Și CROAȚIA va solicita integrarea în SPAȚIUL SCHENGEN

Și CROAȚIA va solicita integrarea în SPAȚIUL SCHENGEN

Croaţia a decis să solicite aderarea la spaţiului Schengen, a anunţat, azi, ministrul croat de Interne, Ranko Ostojic, menţionând că intrarea în spaţiul european de liberă circulaţie reprezintă un obiectiv...

Putin ÎNCONJURAT: Trupele americane vor face un CORDON de SECURITATE în jurul Ucrainei și Rusiei!

Putin ÎNCONJURAT: Trupele americane vor face un CORDON de SECURITATE în jurul Ucrainei și Rusiei!

Statele Unite vor trimite în această vară trupe în România și Bulgaria, ca răspuns la creșterea agresivității Rusiei în zonă. Oficialii americani afirmă însă că este posibil ca misiunea să...

O flotilă NATO a intrat în Marea Neagră pentru manevre cu marina turcă, română și bulgară

O flotilă NATO a intrat în Marea Neagră pentru manevre cu marina turcă, română și bulgară

O flotilă NATO a intrat ieri în Marea Neagră pentru exerciţii cu nave ale forţelor maritime bulgare, române şi turce, a anunţat Alianţa Nord-Atlantică, informează Reuters. Tensiunile în regiunea Mării...

Bulgaria şi Azerbaidjanul doresc să relanseze proiectul Nabucco

Bulgaria şi Azerbaidjanul doresc să relanseze proiectul Nabucco

Bulgaria şi Azerbaidjanul doresc relansarea proiectului gazoductului Nabucco, care a eşuat în 2013 în lipsa furnizorilor, și vor să propună acest lucru Comisiei Europene, a anunţat, miercuri, premierul bulgar Boiko...

VIDEO. Cosmin Moți le-a arătat SEMNE OBSCENE fanilor și riscă suspedarea!

VIDEO. Cosmin Moți le-a arătat SEMNE OBSCENE fanilor și riscă suspedarea!

Cosmin Moți, jucătorul lui Ludogoreț, a stârnit un scandal de proporții în Bulgaria, după ce a fost eliminat la meciul de ieri, din deplasare, cu Litex Loveci, pierdut cu scorul...

PATRU MILIARDE de euro pentru săracii Europei. România primește aproape jumătate de miliard pentru ajutoare alimentare și rechizite

PATRU MILIARDE de euro pentru săracii Europei. România primește aproape jumătate de miliard pentru ajutoare alimentare și rechizite

Comisia Europeană a adoptat astăzi ultimul program operaţional naţional în vederea utilizării noului fond de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane (FEAD) în 2014 - 2020, potrivit unui comunicat...

ROMANII și BULGARII, cele mai mici salarii din UE și cea mai slabă putere de cumpărare

ROMANII și BULGARII, cele mai mici salarii din UE și cea mai slabă putere de cumpărare

La 1 ianuarie 2015, 22 dintre cele 28 de state membre ale UE aveau salarii minime naţionale, care variau de la 184 de euro pe lună în Bulgaria şi 218...

Țările baltice se pregătesc pentru agresiunea rusă

Țările baltice se pregătesc pentru agresiunea rusă

Trupele rusești au început manevre militare în apropierea Estoniei și Letoniei, în timp ce americanii și britanicii se antrenează în orașul Narva, la granița cu Rusia. Tensiunile dintre Moscova și...

Ordin neaplicat cinci ani! Scad prețurile la medicamente cu 15-20%

Ordin neaplicat cinci ani! Scad prețurile la medicamente cu 15-20%

Ministrul Sănătății a cerut distribuitorilor să calculeze prețurile la medicamente conform unui ordin din 2009, „uitat de toată lumea”. Marii distribuitorii pun presiune pe Guvern, atenționând că se pot retrage...

Bulgaria pregăteşte un rezervor de gaz după oprirea SOUTH STREAM

Bulgaria pregăteşte un rezervor de gaz după oprirea SOUTH STREAM

Bulgaria plănuieşte să construiască un rezervor de gaz menit să asigure alimentarea cu energie a Europei de Sud-Est, după stoparea proiectului South Stream de către Rusia. Singura problemă este lipsa...

Armata americană EXTINDE operațiunea Atlantic Resolve în România și Bulgaria de la finalul lunii martie | FOTO

Armata americană EXTINDE operațiunea Atlantic Resolve în România și Bulgaria de la finalul lunii martie | FOTO

Operațiunea militară americană Atlantic Resolve va fi extinsă în România și Bulgaria de la finalul lunii martie, pe fondul creșterii tensiunilor în regiune, a anunțat comandantul forțelor militare ale SUA...

Președintele BULGARIEI laudă progresele luptei anticorupție la nivel înalt ale ROMÂNIEI

Președintele BULGARIEI laudă progresele luptei anticorupție la nivel înalt ale ROMÂNIEI

Preşedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, a declarat azi, la Bucureşti, că se bucură de „eficienţa şi independenţa" demonstrate de autorităţile române în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei la nivel înalt,...

Preşedintele Bulgariei, primit la Palatul Cotroceni

Preşedintele Bulgariei, primit la Palatul Cotroceni

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit azi, la Palatul Cotroceni, pe omologul său din Bulgaria, Rosen Plevneliev, aflat într-o vizită oficială în România. Ceremonia primirii a avut loc pe platoul oficial...

Hrană pentru populiștii britanici: numărul românilor și al bulgarilor care muncesc în Marea Britanie, în creștere

Hrană pentru populiștii britanici: numărul românilor și al bulgarilor care muncesc în Marea Britanie, în creștere

Numărul cetăţenilor români şi bulgari care lucrează în Marea Britanie a crescut în 2014 cu 15% faţă de anul precedent, potrivit datelor publicate miercuri de Oficiul naţional de statistică britanic...

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, se întâlneşte, joi, cu omologul său bulgar

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, se întâlneşte, joi, cu omologul său bulgar

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, se va întâlni, joi, la Bucureşti cu omologul său bulgar, Daniel Mitov. Potrivit MAE, vizita şefului diplomaţiei bulgare se înscrie în cadrul dialogului politic bilateral...

Români, sirieni, irakieni și bulgari cercetaţi pentru trafic de migranţi

Români, sirieni, irakieni și bulgari cercetaţi pentru trafic de migranţi

Încă din anul 2013 mai mulţi cetăţeni de diferite naţionalităţi au racolat arabi în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, atât din Bulgaria în România, cât şi din ţara...

Adevărul despre sentimentele BULGARILOR faţă de comunism

Adevărul despre sentimentele BULGARILOR faţă de comunism

Aproximativ 94% dintre tinerii bulgari cu vârste cuprinse între 16 şi 30 de ani afirmă că nu știu nimic despre perioada comunistă... Aceasta este doar una dintre concluziile unui studiu...

Iordănescu, dezamăgit de indolența tinerelor talente

Iordănescu, dezamăgit de indolența tinerelor talente

Naționala divizionară a României a jucat penibil în amicalul cu gruzinii de la Sioni Bolnisi, scor 1-0, iar selecționerul s-a convins că viitorul nu sună deloc bine. Selecionata divizionara a...