Victor Ponta

Victor Viorel Ponta, politician român, născut la 20 septembrie 1972.

Ultima funcție: prim-ministru (7 mai 2012 – 22 iunie 2015; 9 – 29 iulie 2015; 10 august 2015 – 5 noiembrie 2015).

A mai fost membru al Guvernului ca ministru al Relației cu Parlamentul sau șef al Corpului de Control.

A fost președinte al PSD, acum este președintele Pro România.

Ponta: Salariile bugetarilor și pensiile, achitate înainte de Paștele Ortodox

Ponta: Salariile bugetarilor și pensiile, achitate înainte de Paștele Ortodox

Premierul Victor Ponta a anunţat vineri că salariile bugetarilor vor fi plătite până pe 8 aprilie, iar pensiile până pe 10 aprilie, anunță Agerpres. "Am luat decizia împreună cu colegii...

Ponta, delegaţiei SUA: Palatul Victoria nu e cel mai frumos, Palatul Parlamentului - greu de întreţinut

Ponta, delegaţiei SUA: Palatul Victoria nu e cel mai frumos, Palatul Parlamentului - greu de întreţinut

Premierul Victor Ponta i-a spus şefului delegaţiei Congresului SUA, aflată la Bucureşti, că Palatul Victoria, unde s-a întâlnit cu acesta, nu este cel mai frumos loc din Bucureşti, spre deosebire...

Teodorovici, sfătuit de presă să spună acum ce colecţionează. Ponta: Nu cădea în capcană, zi "maşinuţe"!

Teodorovici, sfătuit de presă să spună acum ce colecţionează. Ponta: Nu cădea în capcană, zi "maşinuţe"!

Noul ministru de Finanţe, Eugen Teodorovici, a fost întrebat de presă ce anume colecţionează, cu recomandarea că este mai bine să spună de pe acum, aluzie la fostul ministru Vâlcov...

Vicepremierul Gabriel Oprea, faţă în faţă cu Dan Andronic, în emisiunea "LUMINI ŞI UMBRE"

Vicepremierul Gabriel Oprea, faţă în faţă cu Dan Andronic, în emisiunea "LUMINI ŞI UMBRE"

Vicepremierul Gabriel Oprea este invitatul ediţiei de sâmbătă a emisiunii "Lumini şi umbre", realizată de Dan Andronic, directorul general al publicaţiei "Evenimentul zilei". Interviul va fi difuzat la postul B1...

Purtătorul de cuvânt al PNL Diaspora, Ovidiu Raețchi: Ponta să semneze proiectul PNL privind votul prin corespondență ca să arate că nu blochează Diaspora, așa cum a blocat Justiția în cazul Șova

Purtătorul de cuvânt al PNL Diaspora, Ovidiu Raețchi: Ponta să semneze proiectul PNL privind votul prin corespondență ca să arate că nu blochează Diaspora, așa cum a blocat Justiția în cazul Șova

Purtătorul de cuvânt al PNL Diaspora, deputatul Ovidiu Raețchi, a făcut astazi un apel către președintele PSD Victor Ponta pentru a semna proiectul legislativ PNL privind votul prin corespondență, dovedind...

Premierul Ponta, declarații de presă la Palatul Victoria

Premierul Ponta, declarații de presă la Palatul Victoria

Premierul Victor Ponta va susține o declarație de presă, vineri, la ora 15.30, la sediul Guvernului. Comunicatul Executivului nu precizează care va fi tema declarației. Este însă posibil ca Ponta...

Alina Gorghiu ne prezintă pe Facebook noua ei "identitate vizuală"

Alina Gorghiu ne prezintă pe Facebook noua ei "identitate vizuală"

Co-preşedintele PNL Alina Gorghiu susţine, într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, că "Victor Ponta şi asociaţii" vor să o asemene cu Elena Ceauşescu. "Oare atât de mult se...

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi: Ponta a dovedit ieri că îi e atât de frică de ce ar putea spune Şova la DNA încât a preferat să încalce Constituţia şi să-şi sacrifice partidul

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi: Ponta a dovedit ieri că îi e atât de frică de ce ar putea spune Şova la DNA încât a preferat să încalce Constituţia şi să-şi sacrifice partidul

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a subliniat astazi, în contextul dezbaterii pe tema imunitatii parlamentare, faptul ca, in conditiile in care o serie de denunturi importante au loc în cadrul arestului...

Întrebat despre votul în cazul lui Dan Șova, Ponta a avut un schimb de replici cu un jurnalist și A PLECAT

Întrebat despre votul în cazul lui Dan Șova, Ponta a avut un schimb de replici cu un jurnalist și A PLECAT

Întrebat despre afirmaţiile lui Traian Băsescu potrivit cărora președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a comis un abuz la votul în cazul Dan Şova, Victor Ponta a spus că fostul preşedinte...

Ponta neagă că ar fi aprobat ca Băsescu să locuiască, provizoriu, la Scroviștea

Ponta neagă că ar fi aprobat ca Băsescu să locuiască, provizoriu, la Scroviștea

Prim-ministrul Victor Ponta a fost întrebat, joi, dacă a aprobat acordarea unei locuinţe provizorii, la Scroviştea, fostului preşedinte Traian Băsescu, răspunsul premierul fiind că singura hotărâre pe care Guvernul a...

Traian Băsescu, despre Tăriceanu: Trebuie să ajungă urgent în fața justiției

Traian Băsescu, despre Tăriceanu: Trebuie să ajungă urgent în fața justiției

Fostul președinte al României l-a atacat dur pe președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. "Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu a făcut astăzi, în cazul Şova, un grav abuz în serviciu, încălcînd...

Răspunsul dat de manageri Guvernului! Reduceți TVA cu 4 puncte! Dă o gură de oxigen întregii economii

Răspunsul dat de manageri Guvernului! Reduceți TVA cu 4 puncte! Dă o gură de oxigen întregii economii

Când li se cere să pună în balanță scăderea cotei generale de TVA, cu patru puncte și o diminuare mai drastică a TVA la alimente, la numai 9%, oamenii de...

Noul Cod Fiscal adoptat de Guvern și surprizele acestuia

Noul Cod Fiscal adoptat de Guvern și surprizele acestuia

După câteva ședițe „extraordinare” succesive pentru aprobarea Codului Fiscal Executivul a dat ieri votul final pentru proiectele de Cod Fiscal și Cod de Procedură Fiscală. Acestea urmează să fie transmise...

Ponta: România a absorbit în perioada 2007-2013 7,5 miliarde de euro pentru agricultură

Ponta: România a absorbit în perioada 2007-2013 7,5 miliarde de euro pentru agricultură

România a absorbit în perioada 2007-2013 7,5 miliarde de euro bani europeni pentru agricultură. Urmează alte 19 miliarde de euro care trebuie să ajungă la fermierii români, a declarat premierul...

Măcelul guvernului: PNL răstoarnă guvernul Ponta dacă Parlamentul dă aviz pozitiv pentru Șova, iar cazul Vâlcov mânjeşte Codul Fiscal

Măcelul guvernului: PNL răstoarnă guvernul Ponta dacă Parlamentul dă aviz pozitiv pentru Șova, iar cazul Vâlcov mânjeşte Codul Fiscal

Dacă votează pentru avizarea urmării penale în cazul Șova și Vâlcov, guvernul PSD cade, pentru că cel mai probabil așa cum s-a creat deja prin presă certitudinea, firele cazului Șova...

SURPRIZĂ: PONTA vrea să reducă TVA peste NUMAI CINCI zile, din aprilie!

SURPRIZĂ: PONTA vrea să reducă TVA peste NUMAI CINCI zile, din aprilie!

Reducerea de TVA de la 24 la 20% s-ar putea face chiar din luna aprilie a acestui an, a anunțat astăzi premierul Victor Ponta, la începutul ședinței de Guvern. Astfel,...

Ponta, dezamăgit de „PNL și propaganda basistă”

Ponta, dezamăgit de „PNL și propaganda basistă”

Premierul Victor Ponta a postat un mesaj pe Facebook în care acuză PNL și „propaganda băsistă” că folosesc votul din Parlament în cazurile senatorilor Darius Vâlcov și Dan Șova în...

Aleșii PSD au găsit metodele să evite „beciul domnesc”

Aleșii PSD au găsit metodele să evite „beciul domnesc”

După ce DNA a început să facă „curățenie” prin Parlament, aleșii Puterii vor să restrângă masiv dreptul procurorilor de a dispune măsura arestului preventiv. Parlamentarii PSD au de clanșat războiul...

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe:  Votul în cazurile Şova, Vâlcov, Nicolescu - un moment de separare a apelor în politica românească

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe: Votul în cazurile Şova, Vâlcov, Nicolescu - un moment de separare a apelor în politica românească

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, atrage atenţia deputaţilor şi senatorilor puterii cu privire la faptul că votul de miercuri privind ridicarea imunităţii în cazurile parlamentarilor Dan Şova, Darius...

Mesajele lui Klaus Iohannis şi Victor Ponta, după accidentul aviatic din Franţa

Mesajele lui Klaus Iohannis şi Victor Ponta, după accidentul aviatic din Franţa

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Klaus Iohannis au transmis mesaje de condoleanţe după accidentul aviatic din Franţa, în care 150 de persoane şi-au pierdut viaţa. "Am aflat cu profundă tristețe...