romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre.[8] Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Ciprian Tătărușanu, aproape să semneze cu un mare club din fotbalul european. Portarul naționalei este în negocieri avansate

Ciprian Tătărușanu, aproape să semneze cu un mare club din fotbalul european. Portarul naționalei este în negocieri avansate

Ciprian Tătărușanu, portarul echipei naționale a României, se va despărți la finalul sezonului de FC Nantes și are mari șanse să evolueze pentru AS Roma. Ciprian Tătărușanu (33 de ani)...

Cât mai câștigă medicii din România! Salarii de până la 36.000 lei în Deva

Cât mai câștigă medicii din România! Salarii de până la 36.000 lei în Deva

Spitalul Județean de Urgență Deva a publicat recent situația salariilor nete ale tuturor angajaților instuției. Cel mai mult câștigă medicii primari de la Serviciul de Medicină Legală. Medicii primari de la...

Veste neagră pentru România. O mare artistă a ajuns la citostatice: „Sunt în faza trei a cancerului”

Veste neagră pentru România. O mare artistă a ajuns la citostatice: „Sunt în faza trei a cancerului”

O mare artistă din România primește vestea neagră. Rona Hartner a trecut pe citostatice imediat cum a aflat că are cancer de colon, în faza a treia. Rona Hartner nu...

Pericol mortal în spitalele din România. Focarul de infecție este mereu lângă pacient. Unde sunt cele mai multe bacterii?

Pericol mortal în spitalele din România. Focarul de infecție este mereu lângă pacient. Unde sunt cele mai multe bacterii?

Un nou studiu arată unde se află, de fapt, un pericol mortal din spitalele din România. Nimeni nu se aștepta ca pacienții să fie ținuți chiar lângă un focar de...

Sovietizarea României. Autopsia unui fake-news despre un milion de ruși stabiliți în Transilvania și Banat

Sovietizarea României. Autopsia unui fake-news despre un milion de ruși stabiliți în Transilvania și Banat

Sovietizarea României. „Un milion de sovietici s-au stabilit în Transilvania și Banat”! Pentru un spion aflat pe ”teritoriu ostil” culegerea de informații este o misiune riscantă și datele culese sunt...

Suntem codașii Europei la cumpărarea de cărți. Cât de complicată e viața unui scriitor în România

Suntem codașii Europei la cumpărarea de cărți. Cât de complicată e viața unui scriitor în România

Suntem pe ultimul loc în Uniunea Europeană la cumpărarea de cărți. Media în țara noastră coboară sub o carte achiziționată pe an, la nivelul fiecărui cetățean. Altfel spus, un român...

Alertă meteo. Vreme severă în România. Ninsori şi ploi cu tunete şi fulgere

Alertă meteo. Vreme severă în România. Ninsori şi ploi cu tunete şi fulgere

Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie (INMH) a anunţat , vineri, că vremea se răceşte pe tot teritoriul ţării. Potrivit Administraţei Naţionale de Meteorologie a un ciclon a intrat în...

Dragostea din tinerețe a Regelui Mihai I. Povestea actriței italience Mariella Lotti, retrasă la mănăstire, din cauza unei iubiri neîmpărtășite

Dragostea din tinerețe a Regelui Mihai I. Povestea actriței italience Mariella Lotti, retrasă la mănăstire, din cauza unei iubiri neîmpărtășite

Istoria se scrie și prin idile ori despărțiri, pentru că de suferința sufletească nu sunt ocolite nici măcar capetele înconorate. Un astfel de episod a existat între viitorul rege al...

Un grup economic apropiat de Plahotniuc preia o companie din România printr-un împrumut de la Banca de investiții controlată de Rusia

Un grup economic apropiat de Plahotniuc preia o companie din România printr-un împrumut de la Banca de investiții controlată de Rusia

Banca Internațională de Investiții, fosta bancă a statelor comuniste, controlată de Rusia și cu sediul la Moscova, a acordat un împrumut companiei moldovene Trans-Oil pentru a cumpăra fabrica de ulei...

George Maior răspunde la acuzațiile lui Tăriceanu. Despre relațiile României cu SUA

George Maior răspunde la acuzațiile lui Tăriceanu. Despre relațiile României cu SUA

Ambasadorul României în SUA precizează că preşedintele României a fost primul şef de stat din regiunea central şi est europeană care s-a întâlnit cu noul preşedinte al SUA, premierul a...

Pericol terorist în România. Dovezile găsite au generat alerta. Breaking news

Pericol terorist în România. Dovezile găsite au generat alerta. Breaking news

Pericol terorist în Capitală. Un posibil atentat a fost împiedicat de Direcția de Combatere a Crimei organizate. Un bărbat a amenințat cu bomba trei clădiri din București. Un posibil atentat...

Denisa Golgotă va lupta în patru finale la Europenele de gimnastică din Polonia

Denisa Golgotă va lupta în patru finale la Europenele de gimnastică din Polonia

Niciun gimnast din delegația României nu a reușit să se califice în cursa pentru medalii la turneul final din Polonia, iar dintre „tricolore” doar Denisa Golgotă a păstrat cele mai...

Scaunul papal pentru vizita Sanctității Sale în România, realizat de un meșter lemnar din Iași

Scaunul papal pentru vizita Sanctității Sale în România, realizat de un meșter lemnar din Iași

Scaunul pe care se va așeza Suveranul Pontif, în vizita sa la Iași, a fost realizat de un meșter local, bun cunoscător al artei lemnului. Acesta se numește Cătălin Hădăr,...

Pierdut Revoluție. O declar nulă…

Pierdut Revoluție. O declar nulă…

Aproape că nu mă mai interesează soarta unora ca fosta viitoare șefă a Parchetului European, recent descoperitul torționar în persoana lui „Augustalin Lagăr” ori alte „portocale” de acest tip. Toți...

România și Corupția, verdictul tăios al unui ziarst american: Cutare politician greu, poate fi blamat că își umple propriul buzunar atunci când toți colegii procedează întocmai, iar el ar fi considerat un fraier dacă s-ar abține?

România. Un ziarist american a făcut o radiografie extrem de dură societății românești. Biografia acestuia este însă mult mai complexă, dar verdictul extrem de clar exprimat, depășește granițele timpului. Despre...

Corupția - amenințare la adresa securității naționale: avanscena autoritaristă, noul comunism global. Pulsul planetei

Corupția - amenințare la adresa securității naționale: avanscena autoritaristă, noul comunism global. Pulsul planetei

În Strategia Națională de Apărare din 2005, ulterior în documente ale CSAT, corupția a fost declarată amenințare la adresa securității naționale. Rezultatul a fost capacitarea tuturor forțelor instituționale pentru a...

Mafia internaţională îşi alege victimele. Avertisment pentru România. „Este un cancer care progresează”

Mafia internaţională îşi alege victimele. Avertisment pentru România. „Este un cancer care progresează”

Colonelul de carabinieri Cristiano Tomassi, de la Direcţia naţională de investigaţii împotriva mafiei (DIA) din Italia a făcut o analiză prin care avertizează asupra pericolului de extindere a mafiei italiene...

Veste bună pentru milioane de români. Care va fi valoarea noilor tichete de masă

Veste bună pentru milioane de români. Care va fi valoarea noilor tichete de masă

Un proiect care modifică Legea nr.165/2018 în legătură cu actualizarea valorii nominale a tichetelor de masă a fost depus la Parlament de mai mulţi deputaţi PSD. Proiectul prevede majorarea valorii...

Ciprian Tătărușanu se desparte de FC Nantes. Titularul naționalei a refuzat să semneze prelungirea contractului

Ciprian Tătărușanu se desparte de FC Nantes. Titularul naționalei a refuzat să semneze prelungirea contractului

Ciprian Tătărușanu, portarul echipei Nantes, a refuzat să semneze prelungirea contractului cu formația „galben-verzilor”, de care se va despărți la vară. Ciprian Tătărușanu (33 de ani) nu s-a înțeles cu...

Alertă în Republica Moldova! Au fost reactivate forțele antinaționale, antiromânești și pro-rusești

Alertă în Republica Moldova! Au fost reactivate forțele antinaționale, antiromânești și pro-rusești

Alegerile parlamentare din 24 februarie au apropiat şi mai mult R. Moldova de Federaţia Rusă prin prisma legii electorale mixte şi a fraudelor din „Regiunea transnistreană”, care au securizat şi...