fotbal

Fotbal este un sport de echipă jucat între două echipe a câte unsprezece jucători pe un teren dreptunghiular, cu două porți la fiecare capăt. Scopul jocului este de a înscrie goluri introducând mingea în poarta adversă, folosind în principal picioarele, deși orice parte a corpului, cu excepția mâinilor și brațelor, poate fi utilizată pentru a controla mingea. Portarul este singurul jucător care poate folosi mâinile și brațele, dar numai în zona proprie de penalizare.

Reguli de bază:

Durata jocului: Un meci de fotbal se desfășoară în două reprize de 45 de minute fiecare, cu o pauză de 15 minute între ele.

Reguli: Jocul este guvernat de un set de reguli cunoscute sub numele de Legile Jocului, care sunt menținute de International Football Association Board (IFAB).

Terenul de joc. Dimensiuni: Terenul de fotbal are o formă dreptunghiulară, cu lungimea cuprinsă între 90 și 120 de metri și lățimea între 45 și 90 de metri.

Marcaje: Terenul include diverse marcaje, inclusiv nclusiv linia de mijloc, cercul central, careul de 16 metri și zona de penalizare.

Daniel Isăilă a fost demis de la Astra. „Am avut nişte dispute cu domnul Niculae”

Daniel Isăilă a fost demis de la Astra. „Am avut nişte dispute cu domnul Niculae”

Rezultatele slabe ale formaţiei giurgiuvene l-au determinat pe patronul Ioan Niculae să renunţe, astăzi, la serviciile tehnicianului Daniel Isăilă Ameninţat cu demiterea de la cârma Astrei încă dinaintea meciului cu...

Cererea RCS-RDS de reluare a licitaţiei LPF privind drepturile TV din Liga I a fost respinsă de Curtea de Apel

Cererea RCS-RDS de reluare a licitaţiei LPF privind drepturile TV din Liga I a fost respinsă de Curtea de Apel

Compania de cablu RCS-RDS a cerut obligarea Ligii Profesioniste de Fotbal la reluarea procedurii de valorificare a drepturilor media aferente meciurilor din Liga I, dar Curtea de Apel Bucureşti a...

Fotbalul englez știe să se vândă: o etapă de Premier League se va juca în străinătate

Fotbalul englez știe să se vândă: o etapă de Premier League se va juca în străinătate

Faptul că fotbalul englez se vinde atât de bine i-a făcut pe patronii de cluburi să lucreze la un proiect aiuritor: o etapă completă din Premier League ar putea să...

Meciul pentru calificare la EURO 2014, ROMANIA – UNGARIA, in direct la TVR 1. Cum va arata echipa?

Meciul pentru calificare la EURO 2014, ROMANIA – UNGARIA, in direct la TVR 1. Cum va arata echipa?

Tricolorii joacă sâmbătă, 11 octombrie, de la ora 19.00, al doilea meci de calificare la EURO 2016, în compania reprezentativei Ungariei, pe Arena Naţională. Partida este transmisă în direct de...

BREAKING NEWS! Tragedie in FOTBALUL ROMANESC: anuntul a fost facut in urma cu cateva momente: "E adevarat"

BREAKING NEWS! Tragedie in FOTBALUL ROMANESC: anuntul a fost facut in urma cu cateva momente: "E adevarat"

Rapidistul Nae Manea are mari probleme de sanatate, iar vestea pe care a primit-o din partea medicilor l-a facut sa-si faca bagajele si sa plece de urgenta din tara pentru...

Vassaras afirmă că îi poate dirija pe arbitrii români şi de la 1.000 de km distanţă

Vassaras afirmă că îi poate dirija pe arbitrii români şi de la 1.000 de km distanţă

Grecul Kyros Vassaras (48 de ani), preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, a spus, joi, în cadrul unei întâlniri informale cu presa, că poate conduce foarte bine arbitrajul românesc, chiar dacă...

Mesajul Federaţiei Maghiare către proprii fani: „E un meci, nu un război, la București”

Mesajul Federaţiei Maghiare către proprii fani: „E un meci, nu un război, la București”

Forul din Ungaria le-a cerut celor 3000 de suporteri maghiari care vor face deplasarea la Bucuresti să nu repete incidentele de la meciul trecut, din septembrie 2013, deoarece UEFA poate...

Fotbal în ligile inferioare. Victoria Felnac trece de sferturile „arădene” ale Cupei României

Fotbal în ligile inferioare. Victoria Felnac trece de sferturile „arădene” ale Cupei României

Formaţia arădeană Victoria Felnac, liga a V-a, s-a calificat, ieri, în semifinalele Cupei României, etapa judeţeană, după ce a învins echipa Crişul Chişineu Criş (liga a IV-a), scor 4-0. Clubul...

Emotionant! Se intampla in aceste momente in familia lui Ionel Ganea

Emotionant! Se intampla in aceste momente in familia lui Ionel Ganea

Ionel Ganea si Dana Ganea implinesc, miercuri, 20 de ani de casnicie. Citiți mai mult pe cancan.ro.

Debut ratat pentru România U19 în campania de calificare pentru C.E din 2015

Debut ratat pentru România U19 în campania de calificare pentru C.E din 2015

Selecţionata U19 a României a fost învinsă, astăzi, în prima partidă din cadrul turneului de calificare pentru Campionatul European din 2015, de reprezentativa Ciprului, scor 0-1. Echipa condusă de Doru...

Ziua în care Hagi a fost mag(h)iar

Ziua în care Hagi a fost mag(h)iar

„Tricolorii” au bătut pentru prima dată Ungaria în 1999, la finalul unui meci fabulos, marcat de „Regele” fotbalului românesc. Până în 1999, România a suferit, în fotbal, de un complex...

Ilie Balaci a fost operat de urgență!

Ilie Balaci a fost operat de urgență!

Fostul mare jucător Ilie Balaci a avut nevoie de o intervenție chirurgicală, iar momentan se află internat la Spitalul Județean Craiova, fiind în stare stabilă. Conform fanatik.ro. Ilie Balaci, fost...

FOTBAL EUROPEAN. Juventus o învinge pe AS Roma cu scorul de 3-2, la capătul unui meci tensionat

FOTBAL EUROPEAN. Juventus o învinge pe AS Roma cu scorul de 3-2, la capătul unui meci tensionat

Juventus Torino a dispus, aseară, de AS Roma, scor 3-2, şi au bifat cea de-a şasea victorie în campionat, din tot atâtea dispute. Suporterii italieni aşteptau, aseară, o partidă bună...

FOTBAL EUROPEAN. Rayo Vallecano - FC Barcelona 0-2. Messi și Neymar au marcat într-un interval de un minut

FOTBAL EUROPEAN. Rayo Vallecano - FC Barcelona 0-2. Messi și Neymar au marcat într-un interval de un minut

FC Barcelona s-a impus, astăzi, pe terenul echipei Rayo Vallecano, scor 2-0, într-un meci din etapa a 7-a a Primerei Division, datorită golurilor reușite de supervedetele Lionel Messi și Neymar....

Arenă ultramodernă la Craiova

Arenă ultramodernă la Craiova

La Craiova, oraș care a scris istorie în fotbalul românesc, va fi construită o arenă ultramodernă de 76.971 metri pătrați și o capacitate de 30.854 locuri.  Va fi gata în...

LIGA I. Oltenii vor avea un stadion de 55 de milioane de euro

LIGA I. Oltenii vor avea un stadion de 55 de milioane de euro

Noua arenă va fi construita la jumatate de pret fata de costurile proiectului gandit initial, de 100 milioane de euro. Costrucţia începe în 2014 şi ar trebui finalizată până în...

S-au stabilit „optimile” Cupei României. Dinamo - CS Mioveni, CFR Cluj - Rapid, Steaua - CSMS Iaşi

S-au stabilit „optimile” Cupei României. Dinamo - CS Mioveni, CFR Cluj - Rapid, Steaua - CSMS Iaşi

Potrivit tragerii la sorți care a avut loc, astăzi, la „Casa Fotbalului” s-au stabilit partidele din optimilie de finală ale Cupei României Timișoreana Partidele această fază a competiției se dispută...

VIDEO. Nababul Reghecampf a fost primit la palatul șeicilor după calificarea în semifinalele Ligii Campionilor Asiei

VIDEO. Nababul Reghecampf a fost primit la palatul șeicilor după calificarea în semifinalele Ligii Campionilor Asiei

Laurențiu Reghecampf, tehnicianul lui Al Hilal, a reușit cu gruparea saudită să acceadă în finala Ligii Campionilor Asiei, după ce a câștigat cu 4-2 (3-0 acasă, 1-2 în deplasare), formația...

VIDEO. Mihai Pintilii s-a accidentat și poate rata „dubla” cu Ungaria și Finlanda

VIDEO. Mihai Pintilii s-a accidentat și poate rata „dubla” cu Ungaria și Finlanda

Mihai Pintilii, mijlocașul formației Al Hilal, este în pericol de a nu evolua în meciurile „naționalei”, din preliminariile Euro 2016, cu Ungaria și Finlanda Fostul stelist a suferit o accidentare...

Fotbal la liber pentru microbiștii din România

Fotbal la liber pentru microbiștii din România

Cristian Zgabercea, producătorul general al TVR, a anunțat, astăzi, în şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului, că Televiziunea Română poartă discuții cu șefii Look TV, care transmite campionatul național de fotbal,...