elevi

Elevii sunt persoanele care urmează cursurile unei instituții de învățământ (de obicei preuniversitară, cum ar fi școala primară, gimnazială sau liceul) pentru a dobândi cunoștințe, abilități și competențe.

Termenul de "elev" se aplică în principal tinerilor aflați în următoarele cicluri de învățământ:

Școala primară și gimnazială (clasele I-VIII).

Liceul (învățământul secundar superior, clasele IX-XII/XIII).

Școli profesionale și alte forme de învățământ echivalente.

Elevii sunt, prin definiție, cei care se află în procesul de formare de bază și de tranziție către viața adultă și profesională.

„Dacă ar fi fost creată de poeți, lumea ar fi arătat cu totul altfel” | Istoriile lui Alex. Ştefănescu

„Dacă ar fi fost creată de poeți, lumea ar fi arătat cu totul altfel” | Istoriile lui Alex. Ştefănescu

În primăvara lui 2011 am invitato pe Ana Blandiana la una din întâlnirile cu elevii organizate de mine la Biblioteca Naţională. Au venit mulţi tineri, ca de obicei, interesaţi de...

Traian Băsescu vrea o REFORMĂ în învățământ. Uite ce spune despre SALARIUL PROFESORILOR

Traian Băsescu vrea o REFORMĂ în învățământ. Uite ce spune despre SALARIUL PROFESORILOR

Fostul președinte al României, Traian Băsescu a fost prezent în studioul de la România TV, acolo unde a răspuns unor întrebări oferite chiar de telespectatorii care vor să-l întrebe pe...

Studenții cer Ministerului Transporturilor reduceri de 50% la biletele CFR și abonamentele Metrorex!

Studenții cer Ministerului Transporturilor reduceri de 50% la biletele CFR și abonamentele Metrorex!

Liga Studenților (LS IAȘI) solicită Ministerului Transporturilor să acorde reducerea de 50% pentru transportul feroviar la toate titlurile de călătorie, inclusiv pentru clasa I, vagon de dormit și cușetă, precum...

UDMR vrea să schimbe manualele de limba română ale copiilor maghiari

UDMR vrea să schimbe manualele de limba română ale copiilor maghiari

UDMR vrea schimbarea metodologiei de învăţare a limbii române în şcolile maghiare, astfel încât elevii maghiari să studieze după manuale speciale. 'Trebuie să schimbăm, dacă vorbim despre educaţie, această mentalitate...

Elevii și studenții învață cum funcționează LEGISLATIVUL

Elevii și studenții învață cum funcționează LEGISLATIVUL

În jur de 150 de elevi şi studenţi din toată ţara vor învăţa, de vineri până duminică, cum se scriu, cum se avizează şi amendează în comisii şi cum se...

ACCIDENT ȘOCANT între un microbuz școlar și o mașină. 14 ELEVI au fost IMPLICAȚI

ACCIDENT ȘOCANT între un microbuz școlar și o mașină. 14 ELEVI au fost IMPLICAȚI

Un micobuz școlar în care se aflau 14 elevi a fost lovit frontal de un autoturism, marți, pe un trum din localitatea Dragotești, în județul Gorj. Din fericire, o singură...

Programul “Cornul şi laptele” în şcoli se extinde cu MORCOVI, ardei graşi sau castraveţi

Programul “Cornul şi laptele” în şcoli se extinde cu MORCOVI, ardei graşi sau castraveţi

Începând cu anul şcolar 2017-2018, actualele programe de încurajare a consumului de fructe şi de distribuire a laptelui în şcoli vor fi unificate într-un singur program cu finanţare europeană, denumit...

Un director a demisionat după ce una din elevele lui a murit!

Un director a demisionat după ce una din elevele lui a murit!

Pe 21 octombrie, trei eleve de la Liceul Tehnologic din Săvârşin, două de 17 ani şi una în vârstă de 16 ani, au fost acroşate de o autotilitară, pe DN7,...

BAC 2017! De interes pentru toţi candidaţii. Aşa vor arăta subiectele de examen!

BAC 2017! De interes pentru toţi candidaţii. Aşa vor arăta subiectele de examen!

Liceenii care susţin examenul maturităţii trebuie să înceapă pregătirea pentru BAC. Ministerul Educaţiei a publicat subictele orientative cu care se vor confrunta tinerii în lunile iunie şi iulie. Modelele orientative de...

In atentia tuturor elevilor! Aşa vor arăta subiectele de la EVALUAREA NAŢIONALĂ!

In atentia tuturor elevilor! Aşa vor arăta subiectele de la EVALUAREA NAŢIONALĂ!

Emoţii mari pentru elevii care dau examene în acest an. Cei care ţintesc spre liceele de top au început deja pregătirea. Profesorii recomandă o pregătire constantă şi temeinică deoarece un...

Cele mai mari probleme financiare le au elevii din SUCEAVA. Ministerul îi ajută!

Cele mai mari probleme financiare le au elevii din SUCEAVA. Ministerul îi ajută!

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a anunțat marți că 44.701 elevi vor beneficia în acest an școlar de Programul național de protecție socială "Bani de liceu". Cele mai mari...

Controverse la şcoala de gimnastică de la Deva, în urma unei presupuse epidemii de păduchi!

Controverse la şcoala de gimnastică de la Deva, în urma unei presupuse epidemii de păduchi!

Gimnastele de la Colegiul Național Sportiv Cetate Deva au fost depistate pline de păduchi. Situaţia durează de ceva timp. Gimnastele de la Colegiul Național Sportiv Cetate Deva au fost depistate...

Ochelari care te fac să TE SIMȚI DROGAT, pentru elevi

Ochelari care te fac să TE SIMȚI DROGAT, pentru elevi

Strategie antidrog atipică la Timișoara: tinerii au șansa să testeze cum îșli pierd mințile când see droghează, pentru a nu face, în realitate, niciodată asta. Ei vor putea simți senzațiile...

Elevii scutiți de efort fizic trebuie să fie prezenți la orele de spot, iar absențele se trec în catalog

Elevii scutiți de efort fizic trebuie să fie prezenți la orele de spot, iar absențele se trec în catalog

Profesorul de educație fizică și sport consemnează în catolog «scutit medical în semestrul» sau «scutit medical în anul școlar», specificând totodată documentul medical, numărul și data eliberării acestuia". Elevilor scutiți...

Elevii și studenții basarabeni din România NU vor călători gratuit pentru a merge la vot, așa cum s-a anunțat anterior

Elevii și studenții basarabeni din România NU vor călători gratuit pentru a merge la vot, așa cum s-a anunțat anterior

Elevii și studenții din Republica Moldova care studiază în România, NU vor beneficia călătorie gratuită cu trenul pentru a participa la vot, așa cum s-a anunțat anterior. Anunțul a fost...

ȘCOLARUL CUȚITAR din Râmnicul Vâlcea a fost arestat după ce și-a înjunghiat UN COLEG. Detalii de ultimă oră despre CAZUL ȘOCANT

ȘCOLARUL CUȚITAR din Râmnicul Vâlcea a fost arestat după ce și-a înjunghiat UN COLEG. Detalii de ultimă oră despre CAZUL ȘOCANT

Elevul cuțitar care și-a înjunghiat, miercuri dimineță, un coleg, pe holul Liceului Tehnologic ”General Magheru” din Românicu Vâlcea, a fost arestat pentru 30 de zile pentru tentativă de omor. Decizia...

Cei mai buni elevi din Bucureşti au fost premiaţi. Gabriela Firea i-a răsplătit pentru obţinerea unor rezultate deosebite la învăţătură

Cei mai buni elevi din Bucureşti au fost premiaţi. Gabriela Firea i-a răsplătit pentru obţinerea unor rezultate deosebite la învăţătură

Primarul General, Gabriela Firea, a participat la GALA ŞEFILOR DE PROMOȚIE ȘI A OLIMPICILOR NAŢIONALI DIN ŞCOLILE GIMNAZIALE BUCUREŞTENE, organizată de Primăria Capitalei prin Proedus ( Centrul de proiecte educaţionale...

Elevii din 50 de școli vor primi o masă caldă

Elevii din 50 de școli vor primi o masă caldă

Guvernul a aprobat, ieri, o ordonanță de urgență prin care a fost un introdus un program ce prevede acordarea unei mese calde în 50 de școli. Suma necesară implementării programului-pilot...

Scheletul unui fost director, material de studiu pentru elevii școlii din Puchenii Moșneni

Scheletul unui fost director, material de studiu pentru elevii școlii din Puchenii Moșneni

În școala din Puchenii Moșneni, învățăceii aprofundează anatomia pe scheletul unui fost director din anii ‘60. Confruntați cu această situație inedintă, reprezentanții ministerului de resort au verificat și au dat...

O elevă din Craiova a SĂRIT de la ETAJ, pentru a CHIULI de la oră fără a fi PRINSĂ de PROFESOR

O elevă din Craiova a SĂRIT de la ETAJ, pentru a CHIULI de la oră fără a fi PRINSĂ de PROFESOR

O elevă de clasa a XI-a din Craiova a sărit de la etajul 1 al liceului unde studia, după ce a încercat să chiulească, dar s-a întâlnit cu profesorul cu...