Liviu Dragnea

Politican român, născut pe 28 octombrie 1962 la Gratia, județul Teleorman.

A absolvit Institutul Politehnic din București, facultatea de Transporturi.

A intrat în politică la PD, apoi a trecut la PSD. A fost consilier local la Turnu Măgurele, prefect și apoi președinte al CJ Teleorman, apoi secretar general al PSD și ministru de Interne și al Dezvoltării, parlamentar și vicepremier.

În mai 2015 a fost condamnat pentru fraude la Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, iar în iunie 2018 a fost condamnat cu executare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copiilor, fiind încarcerat la Rahova.

După ieșirea din închisoare a fost apropiat de Alianța pentru Patrie, dar în august-septembrie 2022 între Dragnea și Codrin Ștefănescu, cel care conduce formațiunea, a apărut o ruptură definitivă.

A fost căsătorit cu Bombonica Dragnea, de care a divorțat în 2015, apoi a avut o relație de notorietate publică cu fosta sa secretară, Irina Tănase.

Ponta și Tăriceanu amenință cu suspendarea imposibilă a lui Băsescu

Ponta și Tăriceanu amenință cu suspendarea imposibilă a lui Băsescu

 La sosire, premierul a fost întrebat, printre altele, ce spune despre faptul că președintele PLR Călin Popescu Tăriceanu a avansat posibilitatea suspendării președintelui deși a admis ”că timpul rămas până...

Liviu Dragnea, huiduit la Piteşti de mai mulţi foşti angajaţi ai Arpechim

Liviu Dragnea, huiduit la Piteşti de mai mulţi foşti angajaţi ai Arpechim

Incidentul a avut loc la ieșirea din sediul CJ Argeș, când Dragnea a fost apostrofat şi huiduit de foștii angajați. „Ascultaţi-ne şi pe noi o secundă, domnule Dragnea. Vă mulţumim...

PSD organizează un "retreat" în Deltă, pentru a discuta despre campania pentru prezidenţiale

PSD organizează un "retreat" în Deltă, pentru a discuta despre campania pentru prezidenţiale

Surse din PSD au menţionat, pentru MEDIAFAX, că social-democraţii se vor reuni, joi după-amiază, la Tulcea, unde se vor caza la hotelul Esplanada. Prima reuniune, cu caracter informal, va avea...

Director adjunct în campania lui Ponta, propus ministru la Buget

Director adjunct în campania lui Ponta, propus ministru la Buget

  În vârstă de 37 de ani, și-a început cariera politică în PD. Acesta a câştigat două mandate de primar al Slatinei cu sprijinul PDL. În 2012, după căderea guvernului...

Klaus Iohannis i-a cerut lui Ponta amânarea alegerilor prezidenţiale. Răspunsul lui Dragnea

Klaus Iohannis i-a cerut lui Ponta amânarea alegerilor prezidenţiale. Răspunsul lui Dragnea

Klaus Iohannis consideră că actul Guvernului intră în contradicţie cu Constituţia României, cu legislaţia internă şi internaţională şi cu jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale. Data alegerilor a fost stabilită de...

Săptămâna nebună a politicienilor. Politică pe muzică

Săptămâna nebună a politicienilor. Politică pe muzică

Apele le-au luat oamenilor casele și politicienilor mințile. „Inundațiile nu mai sunt ce au fost odată”, a declarat ministrul Doina Pană. Și asta în timp ce au fost înregistrate două...

Liviu Dragnea: În turul doi va fi o confruntare între Victor Ponta şi Traian Băsescu, chiar dacă acesta nu mai candidează

Liviu Dragnea: În turul doi va fi o confruntare între Victor Ponta şi Traian Băsescu, chiar dacă acesta nu mai candidează

"În turul doi va fi o confruntare între Victor Ponta şi Traian Băsescu. Traian Băsescu nu mai candidează direct, dar candidează prin epigoni, prin urmaşi. (...) Toţi aceşti candidaţi care...

Bănățenii așteaptă speriați VIITURA cu gândul la INUNDAȚIILE de acum 10 ani. Iată cum a fost atunci I GALERIE FOTO

Bănățenii așteaptă speriați VIITURA cu gândul la INUNDAȚIILE de acum 10 ani. Iată cum a fost atunci I GALERIE FOTO

Județul Caraș Severin este sub cod roșu de inundații și sub cod portocaliu de vijelii. Vântul și ploaia au început cu două ore înainte de intrarea în vigoare a codurilor...

GAFĂ DE IMAGINE. Victor Ponta în pantofi de lac, impecabil lustruiţi, alături de o femeie SINISTRATĂ plină cu noroi | GALERIE FOTO

GAFĂ DE IMAGINE. Victor Ponta în pantofi de lac, impecabil lustruiţi, alături de o femeie SINISTRATĂ plină cu noroi | GALERIE FOTO

Fotografia a stârnit în reţele sociale comentarii foarte critice, similare celor provocate după ce pe site-ul Guvernului a apărut o fotografie cu Victor Ponta într-o barcă gonflabilă, în apă până...

Glumiţele lui Liviu Dragnea

Glumiţele lui Liviu Dragnea

"Dacă studiați cu atenție fotografia, puteți vedea că cei doi se aflau într-un avion privat, așa cum îi stă bine oricărui social-democrat autentic, căuia îi pasă cu adevărat de soarta...

Ponta și-a lansat candidatura la apă

Ponta și-a lansat candidatura la apă

Inundațiile, marcate cu cod roșu de Guvern, s-au dovedit a fi un bun agent electoral pentru Victor Ponta, care și-a prefațat ieri validarea drept candidat al PSD la prezidențiale cu...

Liviu Dragnea: Oraşul Brezoi din judeţul Vâlcea este înconjurat de ape. Viitura este de NEOPRIT

Liviu Dragnea: Oraşul Brezoi din judeţul Vâlcea este înconjurat de ape. Viitura este de NEOPRIT

Potrivit vicepremierului, în comuna doljeană Mischii au fost inundate, iar zeci de case şi gospodării. "Vom aloca în regim de urgenţă suma de 6 milioane de lei pentru a realiza...

Înainte de a-și lansa candidatura la prezidențiale, Ponta participă la Ziua Imnului și vizitează zonele inundate

Înainte de a-și lansa candidatura la prezidențiale, Ponta participă la Ziua Imnului și vizitează zonele inundate

Apoi, premierul şi vicepremierul Liviu Dragnea urmează să se deplaseze  în judeţul Dolj pentru a vizita zonele afectate de precipitaţiile abundente din ultima perioadă. "Cel mai afectat judeţ, din păcate,...

Comandament de urgenţă la Guvern. Dragnea s-a contrazis cu prefectul de Dâmboviţa cu privire la gradul de alertă din judeţ

Comandament de urgenţă la Guvern. Dragnea s-a contrazis cu prefectul de Dâmboviţa cu privire la gradul de alertă din judeţ

Potrivit mediafax.ro, prefectul judeţului Dâmboviţa a arătat că situaţia în judeţ nu este una gravă, cu excepţia zonei Găeşti, unde furnizarea de energie electrică a fost întreruptă, din cauza condiţiilor...

INUNDAȚII. Dragnea: "Să închidem școlile și grădinițele!". Pricopie: "Știți, suntem în vacanță"

INUNDAȚII. Dragnea: "Să închidem școlile și grădinițele!". Pricopie: "Știți, suntem în vacanță"

În momentul în care a ajuns la Ministrul Educației, Remus Pricopie, Liviu Dragnea i-a spus acestuia să-i raporteze care este situația cu școlile și grădinițele. Vicepremierul chiar s-a oferit să...

EXCLUSIV EVZ Taberele din PSD pregătesc bătălia de după prezidențiale

EXCLUSIV EVZ Taberele din PSD pregătesc bătălia de după prezidențiale

Alegerile prezidențiale din noiembrie și transferul de putere - inevitabil, fie că Victor Ponta câștigă sau pierde - au reactivat grupările din PSD și lupta lor pentru controlul partidului. În...

Ion Iliescu: Victor Ponta este prea tânăr pentru a candida la preşedinţie

Ion Iliescu: Victor Ponta este prea tânăr pentru a candida la preşedinţie

Într-un interviu pentru Digi24, preşedintele de onoare al social-democraţilor, Ion Iliescu, a explicat că pentru Victor Ponta ar fi fost "convenabil să continue măcar un mandat de prim ministru", tocmai...

Săptămâna nebună a politicienilor

Săptămâna nebună a politicienilor

Premierul Victor Ponta, după vizita în Afganistan: „Dacă i-am convins și pe talibani să tragă cu racheta și pe americani să tragă alarma înseamnă că sunt foarte bun.” Victor Ponta,...

Dragnea vrea monopol PSD în ministerele-cheie

Dragnea vrea monopol PSD în ministerele-cheie

La Comitetul Executiv al PSD de la Orăștie, unul dintre subiectele aprinse a fost menținerea în conducerea ministerelorcheie a multor „cârtițe” de la PNL sau chiar de la PDL. Au...

Liviu Dragnea il protejează pe omul lui Vasile Blaga

Liviu Dragnea il protejează pe omul lui Vasile Blaga

Discuția privind înlocuirea oamenilor din PNl și PDL ar fi avut loc Comitetul Executiv informal al social-democraţilor care a avut loc luni la Orăştie, potrivit gândul.info, iar nemulțumirile social-democraților se...