Președinta Maia Sandu, de Ziua Internațională a Libertății Presei: „Să fii un jurnalist onest înseamnă să fii un jurnalist liber”
- Victoria Popa
- 3 mai 2024, 16:54
De Ziua Internațională a Libertății Presei, șefa statului moldovenesc i-a felicitat și le-a mulțumit tuturor jurnaliștilor care-și fac munca onest și servesc interesul public.
Mesajul Maiei Sandu de Ziua Libertății Presei
„Să fii un jurnalist onest înseamnă să fii un jurnalist liber. Avem nevoie de cât mai mulți jurnaliști bine pregătiți, liberi să informeze cetățenii despre lucrurile importante pentru societate și curajoși în demascarea actelor de corupție, indiferent cine le comite. Presa liberă înseamnă garanția unei societăți democratice”, a punctat Președinta Maia Sandu.
Viceprim-ministra Cristina Gherasimov, de Ziua Libertății Presei: „O presă liberă și puternică este indiciul unei societăți libere și puternice”
Și viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a transmis astăzi un mesaj cu prilejul Zilei Internaționale a Libertății Presei, marcată la 3 mai. Oficiala menționează că această dată este importantă pentru oamenii care lucrează în domeniul mass-media, dar și pentru toți consumatorii de informație.
Libertatea presei e și una dintre valorile fundamentale ale Uniunii Europene
„O presă liberă și puternică este indiciul unei societăți libere și puternice, în Republica Moldova și oriunde în lume. Iar o astfel de societate se clădește printr-un jurnalism ce reacționează la problemele comunității, luptă cu fărădelegea și corupția, promovează drepturile omului și apără interesul public. Felicitări pentru toți jurnaliștii care și-au făcut din aceste valori un crez profesional”, spune Cristina Gherasimov în mesajul său adresat către mass-media din Republica Moldova.
Totodată, ea subliniază că libertatea presei e și una dintre valorile fundamentale ale Uniunii Europene, iar aderarea la spațiul european le va oferi și jurnaliștilor mai multe posibilități profesionale, dar mai ales garanția că pot să-și facă munca în siguranță. Și pentru acest viitor trebuie să muncim astăzi și în anii care vin.
„Să le explicăm oamenilor ce înseamnă Uniunea Europeană și ce avantaje ne aduce integrarea europeană. Să le spunem și să le arătăm că Europa înseamnă pace și dezvoltare. Sunt deschisă să facem acest lucru împreună și așa, împreună, să construim Moldova Europeană”, a adăugat viceprim-ministra Cristina Gherasimov.