COPIII care se culcă TÂRZIU au şanse mai mari să ajungă OBEZI
Cercetătorii au descoperit că majoritatea copiilor care au obiceiul de a se culcă târziu, au şanse mult mai mari să ajungă obezi, faţă de cei care se culcă devreme. De...
Copii sunt persoane în creștere, care se află în stadiul de copilărie, care este caracterizat prin dependență fizică și emoțională față de părinți sau tutori, precum și prin dezvoltarea cognitivă și socială.
Nu există o estimare precisă a numărului de copii de pe glob, deoarece numărul de copii se schimbă constant din cauza nașterilor și deceselor. În plus, accesul la informații despre numărul de copii variază în funcție de regiunea geografică.
Cu toate acestea, potrivit estimărilor Organizației Mondiale a Sănătății din 2021, se estimează că există peste 2 miliarde de copii sub vârsta de 18 ani în lume.
Cercetătorii au descoperit că majoritatea copiilor care au obiceiul de a se culcă târziu, au şanse mult mai mari să ajungă obezi, faţă de cei care se culcă devreme. De...
Doi dintre ei, de 14 respectiv 15 ani, au suferit arsuri mai grave la mâini şi la picioare şi au fost transportaţi la spital Patru copii s-au electrocutat sâmbătă seară, în...
Avalanşa din Retezat a ucis copiii minune ai alpinismului românesc. Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi aveau 13 şi 14 ani şi urcau spre Vârful Peleaga, din judeţul Hunedoara. Erau...
Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus, prin ordonanţa din data de 21 aprilie 2017,...
Aproximativ 100 de copii și tineri din orfelinatele din Belarus au fost descoperiți într-o stare avansată de malnutriție, determinând începerea unor cercetări penale. Anchetatorii au descoperit că grupuri de tineri...
Tot mai multe femei, care au o carieră de cel puţin cinci ani ca angajat şi o sistează în timpul sarcinii, atunci când vor relua activitatea profesională, au tendinţa de...
Europenii au descoperit ciocolata abia în 1519, când Montezuma le-a oferit băutura condimentată conchistadorului spaniol Cortes și ofițerilor armatei lui. Imediat ce au gustat-o, și cei de „acasă” s-au îndrăgostit...
Deputatul PSD Costel Lupaşcu a solicitat, astăzi, Guvernului, să adopte cât mai rapid măsurile prin care să demareze programul de screening gratuit pentru copii. Potrivit unui comunicat de presă al...
Obsesia părinților pentru dezinfectarea casei poate face mult rău odraslelor lor, explică doi cercetători americani. Dacă micuții nu sunt expuși la germenii și bacteriile din mediul înconjurător, sistemul lor imunitar...
Într-un contrast profund cu scenele oribile de săptămâna trecută de la Khan Sheikhun, unde 87 de oameni au murit într-un atac chimic și imaginile oribile cu copii traumatizați sau morți...
Șeful statului Klaus Iohannis a prmulgat legea care prevede scoaterea copiilor minori cu vârsta de până la 3 ani de la plata cheltuielilor de întreţinere ale locuinţei prin intermediul asociaţiei...
Un băiat în vârstă de opt ani şi-a dus sora la fast food cu maşina, după ce a învăţat să conducă urmărind tutoriale de pe YouTube. Folosindu-se de lecţiile de...
Un copil de clasa întâi este acuzat că ar fi încercat să-și otrăvească un coleg, pentru a se răzbuna. Din fericire, victima a scăpat cu niște spălături. Un elev de...
Judecătorii au luat o decizie revoltătoare, într-un dosar în care Serviciul Social din Bergamo, Italia, și mama de cetățenie ucraineană l-au acuzat de răpire pe tatăl român care și-a adus...
Scene amuzante petrecute la Palatul Victoria acolo unde, miercuri, aproape 50 de elevi, de la clasele primare până la liceu, au vizitat locul unde Guvernul îşi desfăşoară activitatea. Minorii au...
Un copil a încercat să-și otrăvească un coleg de clasă ca gest de răzbunare. Incidentul s-a petrecut la Ploiești, unde un elev în clasa I-a a liceului „Grigore Moisil“ i-a...
Îniante de ședința de guvern de astăzi, Sorin Grindeanu a avut o ședință specială, la care au fost invitați copii. "Azi am avut Ședință de Guvern Altfel. Toți miniștrii şi-au...
Olivia Steer a făcut declaraţii care cu siguranţă vor naşte controverse în legătură cu decesele anunţate în rîndul copiilor care nu s-au vaccinat pentru rujeola. Cunoscuta vedetă TV împărtăşeşte părerea...
Pippa Middleton a nesocotit tendința mai multor mirese care aleg să excludă copiii de la nunta lor. Ea a declarat că este dornică să-l aibă pe nepotul ei iubit, prințul...
Exasperați de faptul că în Timiș avorturile au ajuns metodă contraceptivă, iar numărul lor exagerat de mare, medicii au găsit în final soluția pentru a reduce semnificativ numărul acestor intervenții....