Suspendarea lui Traian Băsescu, testul impus de Crin Antonescu lui Victor Ponta
- Marius Vulpe
- 24 mai 2012, 12:35
Premierului i se cere să-şi arate loialitatea faţă de USL prin înlăturarea preşedintelui.
Accelerarea procedurilor de suspendare a lui Traian Băsescu este "proba loialităţii" pe care PNL i-o cere premierului Victor Ponta. Suspiciunile liberalilor au fost alimentate în ultima perioadă de apropierea lui Ponta de UNPR.
Conform unor surse din USL, după locale, Parlamentul ar putea fi depopulat de vreo 20 de aleşi, care au şanse să devină primari sau şefi de consilii judeţene. Pentru liderul PSD, abordarea subiectului suspendării preşedintelui Băsescu înainte de locale este delicată, în condiţiile în care voturile UNPR, care a anunţat că nu votează împotriva preşedintelui, sunt vitale pentru susţinerea viitoarelor proiecte propuse de guvern, susţin sursele citate.
Liberalii şi conservatorii ar vrea însă să treacă la fapte după locale. Precaut, Ponta încearcă să amâne problema după parlamentare, pentru a avea o guvernare fără emoţii şi legi trecute prin Parlament. Suspiciuni de blat
Tăcerea premierului pe tema suspendării preşedintelui, repusă pe masă de conservatorul Dan Voiculescu cu al său calendar de demitere întins pe 60 de zile, nu a fost primită cu entuziasm de către parteneri. Coroborate cu dificultăţile PSD şi PNL de colaborare electorală în teritoriu, această atitudine a lui Ponta a alimentat suspiciunile liberale privind un posibil blat cu fosta Putere.
Drept urmare, cei din PNL au trecut la testarea vitezei de reacţie a premierului şi a … PSD. Deputatul liberal Cornel Pieptea a propus revenirea legii referendumului la situaţia din 2007, atunci când, pentru demiterea preşedintelui, era nevoie de majoritatea voturilor exprimate, adică de patru milioane de voturi mai puţin decât cele nouă necesare în prezent, când şeful statului poate fi debarcat numai dacă a întrunit majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi în listele electorale. Precauţiile PSD
Liderul deputaţilor PSD, Valeriu Zgonea, este reţinut în privinţa suspendării. “Punctual, ca lider de grup o susţin (legea lui Pieptea – n.r.).Dar suspendarea nu există în discuţia noastră, a grupurilor parlamentare ale USL. Nu cred nici că domnul profesor Voiculescu are astfel de preocupări. Noi trebuie să demonstrăm că avem alte priorităţi." Curtea Constituţională, pe tuşă
O altă măsură de precauţie luată de liberali priveşte eliminarea atribuţiilor Curţii Constituţionale(CCR) din hotărârile Parlamentului, cum ar fi cea de suspendare a preşedintelui Băsescu. Sub pretextul că activitatea CCR este încărcată în mod excesiv cu aceste decizii, Pieptea a propus ca judecătorii să-şi limiteze competenţele. Liberalii vor astfel să ocolească un obstacol pus în calea suspendării chiar de către social-democratul Dan Şova, care a oferit CCR posibilitatea de a invalida o eventuală hotărâre Parlamentului de suspendare a şefului statului. Citiți și:
- Oprea: Niciodată nu vom vota pentru suspendarea preşedintelui Băsescu. Guvernul Ponta îl vom monitoriza
- "Președintele-jucător" al USL a intrat în scenă. Ideile trasate de Voiculescu pentru guvernare: "În 60 de zile îl suspendăm pe Băsescu"
- Crin Antonescu: Suspendarea lui Băsescu şi înlocuirea lui Anastase rămân preocupări ale USL
- Miron Mitrea: Pe Băsescu îl paște suspendarea dacă face un pas greșit
- Ponta: Ostilitatea între mine, Antonescu și Băsescu va exista în continuare