Sunt din nou întârzieri la trenurile care trebuie să ajungă în Gara de Nord. Ce stă la baza acestei probleme

Sunt din nou întârzieri la trenurile care trebuie să ajungă în Gara de Nord. Ce stă la baza acestei problemeSursa foto: Arhiva EVZ

Există întârzieri de zeci de minute la unele trenuri care ajung în Gara de Nord, iar problema a fost explicată de reprezentanții CFR SA.

Trenurile înregistrează întârzieri de 30-40 de minute la sosirea în Gara de Nord, și asta pentru că, pe raza staţiei CF Lehliu, se circulă în condiţii speciale, din cauza unui deranjament la sistemul de dirijarea electronică a trenurilor, a anunțat purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.

„La această oră, pe raza staţiei CF Lehliu se circulă în condiţii speciale, din cauza unui deranjament la sistemul de dirijarea electronică a trenurilor. Echipele de intervenţie lucrează pentru remediere şi repunere în funcţie a instalaţiei de centralizare electronică, interval orar în care trenurile circulă la cale liberă pe raza staţiei Lehliu, cu îndrumarea acestora, din ambele sensuri, de către personalul feroviar aflat pe teren” a declarat Oana Brânzan.

Sunt urmările unui eveniment ce a avut loc joi. Un vagon a deraiat

Trenurile înregistrează întârzieri de 30 - 40 minute, deoarece staţionează înainte de Lehliu, până când un tren tranzitează zona staţiei. Ieri, Vagonul unui tren de marfă a deraiat la Medgidia, dar evenimentul nu a perturbat circulația de pe magistrala respectivă. Un vagon din compunerea unui tren privat de marfă a deraiat pe linia zece, din staţia CF Medgidia, însă circulaţia trenurilor de călători nu a fost afectată, informează CFR SA.

„Trenul privat de marfă, care asigura transport pe relaţia Tulcea – Slatina, se afla în circulaţie pe linia 10 din staţia CF Medgidia, când s-a produs deraierea celui de- al patrulea vagon din compunerea garniturii. Precizăm faptul că traficul feroviar de călători spre şi dinspre Constanţa nu a fost afectat”, au anunțat reprezentanţii de la CFR SA.

Multe probleme la CFR în ultimele zile. Accidente și întârzieri record

În ultima perioadă au fost mai multe evenimente neplăcute pe căile ferate. Două trenuri de marfă s-au ciocnit la Fetești, iar un tren de călători care circula pe relația Mangaia – Timișoara, a ajuns la destinație cu o întârziere de 14 ore.

Ne puteți urmări și pe Google News