Banii aruncați din elicopter” nu sunt niște bancnote noi care plutesc alene în văzduh, ci reprezintă bani care ajung la populație direct din mâinile celor care îi guvernează. Ei pot fi bani cash, dar pot fi și pachete fiscale mai complexe (scăderea taxelor pe venit, vouchere pentru anumite produse pentru a încuraja un anumit sector etc).

Modelul injecției de cash către populație a fost folosit de Australia pe timpul crizei din 2009 când țara de la antipozi a împărțit pachete fiscale cetățenilor ei în valoare de 4,6% din PIB-ul anului 2008. Rezultatele au fost bune. Mai nou, pe timpul crizei noului coronavirus, SUA a dat fiecărui cetățean 1.200 $ pentru a-i cheltui. La fel au procedat Hong Kong și Singapore.

Am văzut analize care spun că dacă la nivel european fiecare cetățean ar primi spre a cheltui circa 900 euro asta ar însemna o creștere a PIB-ului european cu cel puțin 1%, ceea ce s-ar traduce în multe milioane de locuri de muncă.

Are România bani pentru așa ceva? Cred că are. Până acum guvernul s-a împrumutat cu peste 20 de miliarde de euro fără ca noi să simțim ceva în viețile noastre. Cheltuielile legate direct de criza provocată de coronavirus sunt de 3,1 miliarde lei, la 5 luni, după cum a anunțat chiar ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, deci restul banilor s-au strecurat printre degete în finanțarea deficitului sau alte cheltuieli neclare.    

Știu, oferirea de bani populației pentru a-i cheltui sună ca o măsură neobișnuită, dar neobișnuite sunt și vremurile pe care le trăim. Până acum Guvernul Orban a încercat, destul de amatoricesc, să susțină doar companiile în speranța că vor păstra locurile de muncă. Teoretic corect, dar practic imposibil pentru că cercul nu se închide. Dacă nu există cumpărători pentru produsele acestor companii atunci este doar o chestiune de timp până când ele își vor închide porțile. Dacă așa stă situația atunci e clar că trebuie să facem ceva ca să închidem cercul: să stimulăm consumatorul să cumpere din nou.

Să spunem că am hotărî, de exemplu, că orice persoană care câștigă mai puțin decât salariul mediu net pe economie (3.179 lei pe mai) va primi sub formă de cash diferența de la cât câștigă până la această sumă! Timp de 3, 4 sau 6 luni, până când economia repornește și lanțurile economiei globale se refac. Care ar fi avantajele?

În primul rând, lumea ar fi din nou în magazine și ar trece de la cumpărarea doar de mărfuri de strictă necesitate la bunuri mai complexe (mașini, apartamente, electronice etc). Banii pe care guvernul îi dă se întorc aproape în totalitate în economie alimentând o creștere economică reală, salvând locuri de muncă și economisind banii pe care altfel Guvernul i-ar da pentru susținerea șomajului technic și alte măsuri de protecție a angajatorului.

Care ar fi riscurile?

Prima grijă ar fi că va crește inflația și banii nu vor mai avea aceeași valoare. Sau că va crește datoria internă. După cum vedem și una și alta cresc fără a vedea vreo redresare economică, din păcate.

O altă temere este că oamenii vor economisi banii și ei nu se vor întoarce rapid în economie. Nu cred că este un pericol real. Cei care vor primi acești bani au atât de multe nevoi încât banii vor reveni rapid în circuitul economic.

Singura temere validă este aceea că acești bani suplimentari ar putea alimenta, de fapt, economiile altor țări mai degrabă decât cea națională. Dat fiind faptul că cele mai multe bunuri de larg consum sunt de proveniență străină, acest risc există. Soluții se pot găsi dacă în loc de bani se dau vouchere care pot fi cheltuite doar pe anumite produse care știm că sunt “fabricate în România”. 

Un impediment ar fi putut fi opoziția Comisiei Europene, dar și acolo vedem destul de multă flexibilitate în ultimul timp. Statelor membre li se permite să cheltuiască atât cât este necesar pentru a-și salva economiile naționale. În fapt și Uniunea pare că a uitat în acest moment de păstrarea țintei de inflație la 2%. În plus, de la UE până acum nu au fost decât promisiuni, promisiuni care sunt retransmise ca un ecou de guvernul Orban.

Deci, de ce nu am apela la măsuri curajoase atunci când situația specială o cere?

De ce nu am face un pachet care să conțină măsuri care să stimuleze consumul pentru că, ne place sau nu ne place, creșterea noastră economică este construită pe consum și până când ea își va schimba structura la una bazată pe investiții și dezvoltare noi avem datoria să păstrăm locurile de muncă ACUM.

În aceste condiții creșterea pensiilor cu 40%, dublarea alocațiilor conform legii și infuzia de bani celor care au veniturile sub salariul mediu pe economie poate fi mixul care să țină în viață un ciclu economic până când economia mondială va reporni de-adevăratelea.

Măsurile luate pentru încurajarea consumului dublate de un program „bani din elicopter” pentru companii pot repune pe picioare economia într-un timp relativ scurt și o pot menține în viață până când banii de la UE vor apărea (nu înainte de 2021). La companiile mici e mai simplu. Transformarea lui IMM INVEST dintr-o bătaie de cap pentru aceste companii într-un program viabil nu este complicată. Lăsați băncile în această ecuație doar pentru companiile care se califică și introduceți statul ca cel care împrumută direct companiile care sunt afectate de criză și care nu s-ar califica niciodată după criterii bancare. Și aici vorbim de firmele din HORECA, construcții, transporturi, comerț, cele mai afectate de criză.

Pentru companiile mari este puțin mai complicat, dar nu imposibil. Schemele de ajutor de stat pot funcționa o perioadă până când consumatorul prinde curaj. O fabrică de mașini nu poate produce la infinit pe stoc. Nici una de frigidere și nici una de materiale de construcții. Dacă înțelegem rapid că încurajarea consumului este cheia în acest moment atunci și companiile mari vor putea ieși cu bine din această criză cu pagube minime.

Dar pentru asta e nevoie de viziune și curaj! Ceva ce acestui guvern îi lipsește cu desăvârșire!