Sumă uriașă cheltuită pentru funeraliile reginei Elisabeta a II-a. Cât au plătit contribuabilii din Marea Britanie
- Nicolae Comănescu
- 18 mai 2023, 20:10
Doliul naţional şi funeraliile reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, din septembrie anul trecut, i-au costat pe contribuabilii britanici 161,7 milioane de lire sterline (186 milioane de euro), conform cifrelor publicate joi de Trezoreria britanică
După decesul suveranei Marii Britanii Elisabeta a II-a, la vârsta de 96 de ani, la data de 8 septembrie 2022, în castelul Balmoral din Scoţia, sicriul său a fost transportat la Edinburgh, apoi expus la Westminster Hall - cea mai veche sală a Parlamentului britanic - timp de cinci zile, şi sute de mii de persoane au defilat pentru a-i aduce un ultim omagiu. Au urmat funeraliile de stat, pe 19 septembrie, la Westminster Abbey, la Londra, în faţa a 2000 de invitaţi, inclusiv sute de demnitari şi lideri străini, după care la Windsor, unde regina a fost înmormântată alături de soţul ei, prinţul Philip.
Sumă uriașă cheltuită de Marea Britanie cu funeraliile reginei Elisabeta a II-a
Potrivit unei declaraţii scrise depuse la parlament de secretarul Trezoreriei, John Glen, costul total este estimat la 161,743 de milioane de lire. "Prioritatea guvernului a fost ca evenimentele să se deruleze în mod fluent", "asigurând totodată securitatea publicului", a explicat acesta.
Factura cea mai mare revine Ministerului de Interne, cu 73,68 milioane de lire (aproape 85 de milioane de euro): mii de poliţişti au fost desfăşuraţi în toată ţara în cele zece zile, atât timp cât a durat doliul național.
Urmează Ministerul Culturii şi Media, cu 57,42 milioane de lire (66,2 milioane de euro), iar apoi factura guvernului scoţian (18,75 milioane de lire sterline, sau 21,6 milioane de euro).
Nu se cunosc datele legate de cheltuielile pentru încoronarea regelui Charles. Se vorbește de suma de 100 de milioane de lire sterline
Nu au fost publicate încă cifre oficiale pentru încoronarea regelui Charles, la data de 6 mai, dar grupul antimonarhie Republic a estimat acest cost la cel puţin 100 de milioane de lire (115 milioane de euro) - finanţare suportată în mare majoritate de contribuabilii britanici, care se confruntă în paralel cu o intensă criză a "costului vieţii", tradusă printr-o inflaţie de peste 10%, conform Agerpres, care citează AFP.