„Sufletul meu nu acceptă să fiu călcat în picioare în modul acesta josnic!”. Revolta profesorului Gheorghe Mencinicopschi

„Sufletul meu nu acceptă să fiu călcat în picioare în modul acesta josnic!”. Revolta profesorului Gheorghe MencinicopschiSursa foto: Arhiva EVZ

Abuzurile și nedreptățile suferite în dosarul ICA și-au pus din plin amprenta asupra profesorului Gheorghe Mencinicopschi.

Potrivit luju.ro, care prezintă în premieră un material cu cel care timp de peste patru decenii a fost cel mai important cercetător al industriei alimentare din România, profesorul Mencinicopshi este bolnav și are nevoie de oxigen pentru a respira. Bănuielile familiei se îndreaptă către anii de suferință de la Penitenciarul Rahova, acolo un profesorul Menci și-a ispășit pedeapsa primită într-unul dintre cele mai grotești spectacole oferite de justiția din România.

Gheorghe Mencinicopschi mărturisește că a reușit să treacă peste toate abuzurile făcute pentru că se știe nevinovat.

"Eu am rămas uimit când am văzut cum a rezultat acea enormă fraudă de aproximativ 60 milioane euro sau de dolari, este clar un proces înscenat și politic (...) Înmultindu-se 32.000 de metri pătrați cu 1800 euro, la prețul pieței din 2007. Ori lucrul acesta să știți că pentru a mine a fost halucinant. Mi-am făcut un fel de scenariu... E ca și cum în 2003 cineva mi-ar fi vândut o masină cu 100 lei și apoi vine în 2007 și îmi spune, nu, nu. Îmi esti dator cu înca un milion pentru că mașina ta a devenit una de colecție și acum nu mai costa 100 lei, costa un milion și 100 lei... (...)

Aș fi murit până acum dacă m-aș fi știut vinovat! Și cine are buna credință să se aplece și să studieze. Și să vadă că nu există niciun fel de implicare a noastră, a mea, în acest proces (n.n. - de privatizare). Și culmea, nu este niciun fel de fraudă!...Nu am furat, nu am fraudat nimic, nu am facut nimic cu rea intenție. (...) Sufletul meu nu acceptă să fiu călcat în picioare în modul acesta josnic! Și noi avem suflet, și noi avem dureri, și noi avem din când în când niște bucurii. Dar să distrugi, să intri atât de brutal și atât de neomenesc în viața oamenilor nevinovați, mi se pare o crimă mai mare decât ce vreți dumneavoastră!”, a afirmat Gheorghe Mencinicopschi, potrivit luju.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News