De la venitul pe locuitor și PIB pînă la numărul de automobile și volumul comerțului interior în ansamblu, orice indicator obiectiv al nivelului de trai arată creșteri amețitoare față de anii 80, chiar dacă populația nu a prea crescut. În 1988 (anul de vîrf al ultimului deceniu ceaușist), România a produs 60 de miliarde de dolari; în 2008 (anul de vîrf al celui mai recent deceniu încheiat), România a produs 204 miliarde de dolari. În 2012, an economic mediocru din cauza crizei economice a anilor 2010 – 2012, dar și demenței politice, România a produs 177 de miliarde de dolari. Deci, într-un an postdecembrist prost, am produs de trei ori mai mult decît în cel mai bun an ceaușist. Și totuși, 60% cred că e mai rău.
Există o singură diferență între România anilor 1980 și România anilor 2010. Poporul e la fel, țara nu e nici mai mare, nici mai mică și e tot acolo unde era. Diferența care a produs acest salt formidabil de producție ( de la 60 la 204!) este că România anilor 2010 era liberă, iar România anilor 1980 nu era liberă. Liberă fiind, a putut fi parte a Uniunii Europene, a putut primi investiții străine, a putut liberaliza comerțul, a putut permite inițiativa privată. Așa, a crescut de mai bine de trei ori în 30 de ani. Vi se pare puțin? Singura explicație care se poate da faptului că oamenii nu văd acest salt este că, deși au ieșit din grotă acum 25 de ani, au continuat să ducă întunericul în sufletul lor, iar proporția uriașă a răspunsului ”da, se trăia mai bine în grota ceaușistă” arată că întunericul este contagios chiar și pentru mulți dintre cei care trăiesc în lumină.
Cum poți spune că e mai rău decît în anii 80? O să-mi spuneți că omul simplu ”simte” altfel decît indică cifrele. Aș putea accepta această explicație, luînd în calcul inclusiv doza mare de subiectivitate, cu o singură condiție: să constat că săracii României sînt cei care spun că era mai bine pe vremea lui Ceaușescu. Dar procentul de 60% mă lasă perplex. 60% din populație include nu doar pe cei săraci, ci și pe cei mai răsăriți, chiar o bună parte din ”clasa de mijloc” cîtă e ea și cum e ea. Ceea ce arată că nu frustrarea economică este resortul acestui răspuns. Este, înclin să cred, ceva mult mai profund.
Vor apărea imediat cei care îmi vor aminti despre sărăcia de la marginea orașelor și de la țară, despre procentul de closete în curte (de departe cel mai ridicat din Europa) ori despre firavele rețele de canalizare și drumuri care nu acoperă porțiuni vaste din ceea ce e locuit românește. Așa este. Dar, aceste neajunsuri , strigătoare la cer, sînt cu mult reduse față de dimensiunea pe care o aveau în 1989. Raportat la criteriul european, eram îngrozitor, catastrofal de săraci și trăiam, cum zic, într-o grotă. Acum sîntem doar săraci, pur și simplu săraci, (dar nu mai mult!) și trăim în Europa. Cum să nu vezi asta? S-ar fi putut să trăim mai bine decît trăim? Sigur că da. Putea să ne fie mai rău decît ne este? Poate. Dar în nici un caz nu e mai rău decît ne-a fost! Și, totuși, 60% dintre băștinași cred că vremea lui Ceaușescu era mai bună. Cu alte cuvinte, vremea penuriei absolute, a cozilor interminabile la orice, a frigului, a întunericului, vremea ghearelor de pui fierte și a șnițelului din parizer, vremea cartelelor, a limitării cumpărării benzinei la 20 de litri pe lună, a ”orașelor închise”, vremea în care mașinile aveau voie să circule o duminică da, alta ba, vremea în care televiziunea exista în varianta unui post unic care emitea doar două ore pe zi programe indigeste de propagandă, era mai bună. Cineva propunea un experiment. Să le luăm băștinașilor Antenele, ProTv, televiziunile de manele și de sport, Kanal D și să le dăm doar două ore pe zi un canal cu realizările lui Băsescu (pentru că e președinte în funcție) sau cu realizările lui Ponta (că e viitor președinte) și apoi să-i întrebăm ce părere au. Mă opun categoric! Putem avea surpriza că așa, reîntorși experimental în grotă, românii să spună că se simt mai bine, și chiar sîntem pierduți.
În legătură cu această anomalie, de 25 de ani ni se dă aceeași simplă și tîmpită explicație: poporul, judecător suprem a tot ce a fost, este și va fi, sancționează astfel pe politicienii de azi. Eu cred că această explicație-clișeu este falsă. Este o explicație leneșă, comodă, care acoperă adevărul dureros: poporul nu dă nici o palmă politicienilor de azi, poporul nu vrea să trimită nici un mesaj subtil și clar răspunzînd astfel la întrebare, poporul nu vrea să sancționeze pe nimeni. Pur și simplu, poporul preferă grota libertății. Prezumția în care am fost crescuți, cum că poporul tînjește mereu după libertate, este falsă. În ecuația unui trai cum și-l doresc, băștinașii nu exclud sclavia și, culmea!, nici măcar sărăcia lucie. Nu cred că, în realitate, poporul român e nemulțumit de politicienii săi. Cred că mimează nemulțumirea, doar, într-o ipocrizie caracteristică. În realitate, îi adoră, îi susține, îi ține acolo. Poporului îi place că îi poate scuipa, înjura și blestema. Atîta vreme cît semeni cu băștinașii, băștinașii te vor vota. Sentimentul de apartenență tribală este, în continuare, cel mai puternic vector electoral în România. Dar, mai mult decît orice, băștinașii își iubesc politicienii place pentru îi ține vie amintirea clipelor de aur din anii petrecuți în grotă. De aceea, tocmai în numele lui Ceaușescu, băștinașii nici nu vor schimba vreodată politicienii. Vi se pare că descriu un suflet colectiv bolnav, cariat, deteriorat, abisal-freudian? E chiar sufletul României. Al României ceaușiste de azi.
Recomandările noastre
