SUA și China au picat testul supremației globale. Covid-19 a scos la iveală slăbiciunile lor

SUA și China au picat testul supremației globale. Covid-19 a scos la iveală slăbiciunile lor Sursa: Pixabay

Competiția care se desfășoară între Statele Unite și China depășește conducerea mondială. Chiar dacă ambele se mândresc cu cele mai mari economii și cu cele mai mari puteri militare din lume, criza internațională cauzată de pandemia de coronavirus a dezvăluit limitările pe care fiecare sistem politic îl are.

Interese politice și economice. Consecințele conducerii globale împotriva Covid-19 a dus la 2,37 miliarde de oameni care au suferit de nutriție inadecvată, cel mai mare număr fiind în Asia, aproximativ 418 milioane de oameni. Pandemia a dezvăluit incapacitatea celor două state de a răspunde nevoilor urgente ale populației.

Statele Unite au fost incapabile de a pune în aplicare sau chiar de a transmite un răspuns național relevant în cazul pandemiei, fiind mai mult bazat pe măsuri universale precum purtarea de mască și distanțare socială. Chiar și în acest moment, Statele Unite nu au renunțat la credința asociată cu potențialul nelimitat al alimentării cu valută. Acest lucru a condus la dezvoltarea unor vaccinuri într-un timp record, având loc la peste un an după ce virusul a provocat moartea a peste 600.000 de americani.

Și China a investita într-un program de vaccinare, fiind dornică să câștige o parte din prestigiul tehnologic. În această perioadă, a mai arătat controlul social sistemic pe care îl deține. A închis ermetic epicentrul original al focarului de coronavirus din Wuhan, un oraș cu 10 milioane de oameni și a impus restricții privind tranzitul populației.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ambele țări s-au mișcat după aparențe, fiind conduse de motive politice în privința vaccinurilor. Administrația Biden a încercat să se distingă de China, spunând că politica nu va juca vreun rol în a decide unde vor fi livrate dozele, chiar dacă prioritate au avut aliații.

India, următoarea superputere?

Privind în jur, acțiunile Beijingului și a Washingtonului par a fi singurele care ar ajuta lumea să facă față unei noi crize globale. Europa a părut interesată doar de planul intern, în special Germania, care a rezistat ridicării protecției brevetelor asupra tehnologiilor de vaccinare, care ar putea contribui la creșterea disponibilității și la scăderea costurilor.

Mulți analiști ai afacerilor internaționale și-au proiectat speranța asupra apariției Indiei ca o superputere democratică, care ar putea ajuta echilibrarea Chinei. În această perioadă, India a fost privită ca un potențial lider în fabricarea și distribuția vaccinurilor, dar acest efort s-a prăbușit din cauza problemelor tehnice și al creșterii cazurilor, numărul morților fiind de 10 ori mai mare decât sugerează cifrele oficiale, a spus WPR.