Studiile care analizează eficiența vaccinului Pfizer. S-a stabilit după cât timp scade imunitatea
- Ionel Sclavone
- 10 octombrie 2021, 06:27
Persoanele care s-au vaccinat împotriva COVID-19 cu schema completă nu trebuie să renunțe la măsurile de protecție împotriva infecției cu SARS-CoV-2.
Două studii medicale confirmă că protecţia imunitară oferită de schema completă de vaccinare de la Pfizer scade după aproximativ două luni. Cu toate acestea, protecția împotriva contactării unei forme grave a bolii rămâne totuși destul de puternică, după cum relatează CNN.
Studiile, realizate în Israel şi Qatar, au fost publicate în New England Journal of Medicine. Autorii susțin că şi persoanele complet vaccinate trebuie să menţină măsurile de precauţie împotriva infecţiei.
„Lucrările publicate cu privire la multe vaccinuri, cum ar fi cele împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei, au arătat o mică scădere în fiecare an, de 5 până la 10%, a nivelurilor de anticorpi neutralizanţi (…) Noi am constatat că o scădere semnificativă şi rapidă a răspunsului imun la vaccinul BNT162b2 a fost observată la câteva luni după vaccinare”, au scris cercetătorii israelieni.
Protecția este mai puternică la cei care s-au vaccinat după boală
Studiul a indicat că imunitatea pentru persoanele care se vaccinează după ce au trecut prin COVID durează mai multă vreme. Acestea este deosebit de puternică pentru persoanele care s-au recuperat după infecţie şi apoi s-au vaccinat.
„În general, dovezile acumulate în urma studiului nostru şi a altora arată că răspunsul imun pe termen lung şi eficacitatea vaccinului la persoanele infectate anterior au fost superioare celor care au primit două doze de vaccin”, se mai arată în studiu.
Concluziile studiului din Qatar
Cea de-a doua cercetare, din Qatar, a analizat infecţiile reale în rândul populaţiei vaccinate din micul stat din Golful Persic.
„Protecţia indusă de BNT162b2 împotriva infecţiei creşte rapid după prima doză, atinge un vârf în prima lună după a doua doză şi apoi se diminuează treptat în lunile următoare (…) Scăderea pare să se accelereze după a patra lună, pentru a ajunge la un nivel scăzut de aproximativ 20% în lunile următoare”, au scris Laith Abu-Raddad de la Weill Cornell Medicine-Qatar şi colegii săi.
Scăderea protecţiei se datorează, cred aceștia, comportamentului celor vaccinați. Aceștia renunță la măsurile de protecție împotriva virusului, iar acest lucru îi expune la îmbolnăviri.
„Se presupune că persoanele vaccinate au o rată mai mare de contact social decât persoanele nevaccinate şi pot avea, de asemenea, o aderenţă mai scăzută la măsurile de siguranţă (...) Acest comportament ar putea reduce eficacitatea reală a vaccinului în comparaţie cu eficacitatea sa biologică, explicând, eventual, scăderea protecţiei (…) Aceste constatări sugerează că o mare parte din populaţia vaccinată şi-ar putea pierde protecţia împotriva infecţiei în lunile următoare, ceea ce ar putea creşte potenţialul unor noi valuri epidemic”, se mai arată în studiul din Qatar.
Confirmarea din partea Pfizer
Și reprezentanții companiei Pfizer au susținut că imunitatea conferită de vaccin începe să scadă după câteva luni. De altfel, Pfizer a obţinut autorizaţia din partea Agenţiei pentru Alimente şi Medicamente pentru dozele de rapel ale vaccinului său timp de aproximativ şase luni după ce oamenii au terminat primele două doze.
Centrele americane de control şi prevenire a bolilor au recomandat cea de-a treia doză în special pentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu afecţiuni care cresc riscul la îmbolnăvire, persoanele cu risc ridicat de infectare, cum ar fi lucrătorii din domeniul sănătăţii şi deţinuţii din închisori.